Greşeala de a nu ne recunoaşte strălucirile

Am primit zilele trecute următorul SMS: “ Am văzut un spectacol extraordinar Miriam W.! Cu totul special! Afrim există într-o dimensiune greu de atins. De aici şi enorma, revoltătoarea nedreptate ce i s-a făcut, o ofensă adusă VALORII. Noapte bună! Mi-e greu să vorbesc.”

Nedreptatea despre care vorbeşte acest cronicar, prietenul meu, poate cel mai sensibil şi cel mai carismatic cronicar de teatru al acestei perioade de..., e  că nici un spectacol de Afrim n-a fost nominalizat de UNITER 2010 deşi el a avut  spectacole la:

Cluj – « Miriam W » de Savyon Liebrecht, Bucureşti – «  Câtă speranţă » de Hanoch Levin,  Ploieşti- « Avalanşa » de Tunger Cucenoglu.

Sigur! Nu poate fi nominalizată  “toată  lumea”. Dar nominalizarea nu mai e o problemă oarecare de data asta, e chiar “greşeala noastră cea de toate zilele”.

Trăim un taifun de tragedii, supravieţuirea înseamnă “petecul de cer albastru” care prinde forme stranii, ciudate, neaşteptate şi uneori neprevăzut de simple.

În aceste condiţii va trebui ca Arta să devină elementară, în sensul în care Hrana, Apa şi Aerul sunt elementare.

Greşeala de a nu ne recunoaşte strălucirile e ca o hepatită sufletească. În nebunia mediatică se pierd responsabilităţile. În epoca în care existenţialul oferă “surogatul pentru toate” orice mişcare greşită în alegerea grâului de neghină ne distruge.

Citesc din nou SMS-ul şI mă gândesc că, juriul format din cele trei doamne, poate s-a gândit că Afrim e mare oricum, că dacă este cel mai bun nu are nevoie de premii. Aşa e!? Şi noi!? Noi!!!

Premiile erau şi pentru noi. Recunoaşterea faptului că nu ne-am pierdut busola, că nu am uitat ultimele şapte cuvinte ale lui Iisus, că putem alerga şi chiar zbura, ARTA CA O RUGACIUNE. De fapt, vorbim despre supravieţuire.Trebuie să respirăm aer curat. Şi Puterea şi Mântuirea numai în noi sunt. Totul devine uşor când suntem cinstiţi cu sufletul şi simţirea.

Pentru mine, visătoare de profesie, regizorul Radu Afrim cu spectacolele sale ciudate, dureroase, metafizice, este făuritor de conştiinţe. Opera lui depăşeşte în moralitate autorul, căci opera lui răspunde unor aspiraţii ideale. Spectacolele lui încep dincolo de uşa unde se opreşte individul cel de toate zilele. Spectacolele lui Afrim sunt muiate în Libertate şi toate-mi pun o întrebare la care-mi dau şi răspunsul:

Dar prezentul cum îl priveşti?

Cu mare atenţie!

De multe ori s-au făcut greşeli în pronosticări, alegeri, premieri, aprecieri. Un mare  actor, la un moment dat cel mai mare, pe numele lui Peter O'Toole şi-a început speech-ul său când I s-a acordat Oscarul pentru toată Activitatea( pentru mine ăsta nu e premiu): “ Am fost Dra de onoare de 15 ori, dar niciodată mireasă, niciodată mireasă”. Ironie persiflare, glumă tristă şi conştiinţa că-şi cunoaşte valoarea.

 Dar şi pe la noi au fost: Richard al III-lea al lui Iureş (Manuţiu), Bogdan Jolt- Dr Astrov(Ashlee Sechn). Regele Lear al lui Marian Râlea (Tompa). Lista e lungă şi cine este înscris acolo e “cineva”. Poate că ştie Dumnezeu ce face.

Radu Afrim cu toată tinereţea şi ciudăţeniile lui este un “clasic”. E avid de tot ce e nou, de tot ce se-ntâmplă aiurea, de lucrurile ascunse, de credinţa în importanţa vieţii. E naticăloşit. Apăr candoarea lui sufletească, apărându-ne pe noi toţi.

Sigur are mulţi admiratori, are şi duşmani, care nu lipsesc niciodată de la premierele lui unde-l vampirizează metodic.

Trebuie aplaudat Afrim, pentru că alături de Dabija, A. Şerban, Kordonski, Mănuţiu, Tompa, Tocilescu, Purcărete scrie cronica vie a acestor vremi minimaliste în mari tensiuni sociale.

Cred că spectacolele lui Afrim oferă Lance şi Scut într-o splendidă comunicare de Adevăr Viu.

Să ne recunoaştem greşeala dureroasă a noastră a tuturor, numindu-l pe regizorul poetic şi scriitor de o geografie lirică, inconfundabilă- cel mai bun regizor care nu a fost nominalizat la premiile UNITER 2010 şi revenind la SMS-ul prietenei mele: « Miriam W. » este poate spectacolul care a făcut UNITER să piardă TIMPUL lucrurilor.

PS: Juriul de sub acesta. nu e ales de Caramitru, ci de Asociaţia Criticilor care n-are patimi cu ACTORII, critici care au responsabilitatea mişcării teatrale româneşti şi a Rezistenţei prin cultură.