x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Hans Mattis-Teutsch, sub semnul avangardei, la Palatul Suțu

Hans Mattis-Teutsch, sub semnul avangardei, la Palatul Suțu

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Oct 2020   •   13:49
Hans Mattis-Teutsch, sub semnul avangardei, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului Bucureşti continuă demersurile sale prin care îşi propune să aducă în atenţia publicului modul în care artiştii din spaţiul românesc s-au raportat la mişcările de avangardă. Grație colaborării cu Muzeul de Artă Braşov la Palatul Suțu (Bd. I. C. Brătianu, nr. 2), în spațiul rezervat expunerilor Pinacotecii bucureștene, începând cu data de 2 octombrie 2020 va fi prezentată noua expoziţie „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei”. Vernisajul va avea loc vineri, 2 octombrie 2020, la ora 18.00, în curtea Palatului Suțu.

Secția Artă a Muzeului Municipiului București contribuie la realizarea expoziției dedicate lui Hans Mattis-Teutsch prin prezentarea a patru picturi în ulei realizate de către artist, aflate în patrimoniul Pinacotecii Bucureștiului, respectiv două compoziții, o lucrare din ciclul „Flori sufletești” și o pictură intitulată „Portocaliu”.  

„Pornind de la redarea simbolistă a naturii, cu peisaje unduitoare, trecând prin experienţa expresionistă a Florilor sufleteşti şi prin cea constructivistă a proiectelor de decoraţii murale, oscilând între figurativ şi non-figurativ, Mattis-Teutsch se dovedeşte un artist sensibil la tendinţele novatoare ale artei europene, dar nu sclavul lor, interpretându-le în manieră personală. Personalitate creatoare complexă, Mattis-Teutsch a fost un artist reprezentativ pentru avangarda artistică din centrul Europei, manifestându-se ca sculptor, pictor, grafician, teoretician al artei şi poet. Expoziţia de la Muzeul Municipiului Bucureşti va reuni lucrări semnate de Hans Mattis-Teutsch, realizate în diferite tehnici: linogravură, acuarelă, pastel, pictură de şevalet şi statuarie mică” - Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare, Muzeul Municipiului București.

Expoziția „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei” reunește, de altfel, alte 34 de lucrări de artă plastică din colecția Muzeului de Artă Brașov semnate Hans Mattis-Teutsch (10 linogravuri, 9 acuarele, 4 pasteluri, 8 lucrări de statuarie mică și 3 picturi de șevalet). Personalitate polivalentă (pictor, grafician, sculptor, teoretician al artei și poet), Hans Mattis-Teutsch este un artist complex, reprezentativ pentru avangarda artistică a Europei Centrale.

Hans Mattis-Teutsch a fost prezent în viața artistică a Bucureștiului interbelic prin expoziții personale sau participări la expoziții colective din 1920 până în 1932. În 1924 s-a numărat printre artiștii care au expus în cadrul „Primei expoziții internaționale a Contimporanului”. În cadrul secțiunii destinate artiștilor din România, Mattis-Teutsch, alături de M.H. Maxy și Marcel Iancu, a fost unul dintre principalii expozanți.

”Revistele de avangardă au arătat un interes constant față de opera sa. În anii 1924-1930 reproduceri după lucrările sale (linogravuri, sculpturi) au fost prezente în paginile Contimporanului, Integral, Punct și Alge. Mattis-Teutsch s-a alăturat redacției revistei Integral, în 1925 figurând, alături de Benjamin Fondane, ca membru al redacției de la Paris. În 1926 Mattis-Teutsch este unul dintre expozanții Academiei Artelor Decorative inițiată de revista Integral. În 1929 participă alături de Milița Petrașcu, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Corneliu Michăilescu și Victor Brauner la expoziția grupării „Arta Nouă”. În 1929 și 1932 a deschis expoziții personale la București, iar în anul 1932 a participat la expoziția organizată de Asociația „Curentul artistic românesc”. După 1945 Mattis-Teutsch a fost prezent la București printr-o expoziție personală deschisă în sala Universul în 1957. Postum, lui Hans Mattis-Teutsch, considerat artist etalon al centrului artistic Brașov, i s-a organizat în 1971 o amplă retrospectivă la Sala Dalles” - Radu Popică, curator, director al Muzeului de Artă Braşov.

Acum, în anul 2020, Hans Mattis-Teutsch revine prin expoziția „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei” în București, orașul de care a fost atât de puternic legat artistic.

Expoziţia Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei a mai fost itinerată la Muzeul Ferenczy Szentendre (2015), Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2017), ICR Viena şi Muzeul Judeţean de Artă „Centrul artistic Baia Mare” (2018). Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Suțu până pe data de 1 noiembrie 2020.

Palatul Suțu se vizitează gratuit în Noaptea Galeriilor

Cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor - vineri, 2 octombrie 2020, de la ora 17.00 până la ora 21.00 - Muzeul Muzeul Municipiului București invită publicul să descopere, la Palatul Suțu, CINCI expoziții tematice de artă la care accesul va fi gratuit.

*** „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei” – este o expoziție specială, găzduită în spațiul Pinacotecii, ce reunește 34 de lucrări din colecția Muzeului de Artă Brașov și 4 lucrări din colecția Pinacotecii București, semnate Hans Mattis-Teutsch. Personalitate polivalentă (pictor, grafician, sculptor, teoretician al artei și poet), Hans Mattis-Teutsch este un artist complex, reprezentativ pentru avangarda artistică a Europei Centrale.

*** „Remember Cornel Medrea. Mentor și Maestru” continuă seria expozițiilor organizate de Secția de Artă. Colecția de artă Cornel Medrea își invită publicul la o reamintire despre moștenirea culturală lăsată de acest maestru al artelor plastice.

*** „Tattarescu – Studii de perspectivă” oferă publicului lucrări de grafică lucrări de grafică axate pe studiul perspectivei, cu lucrări necunoscute sau foarte puțin cunoscute. Vizitatorii au astfel ocazia să exploreze un segment vizual inedit din biografia artistului, segment petrecut pe parcursul studiilor sale la Academia San Luca din Roma, Italia (1845 – 1851).

*** „Muzeul Simu și Pinacoteca București” - sunt două săli dedicate recuperării memoriei unui muzeu odinioară foarte cunoscut și apreciat în București, considerat cel mai valoros muzeu de artă din România începutului de secol XX.

*** Salonul BD – Povești din București în Benzi Desenate – este ultima ocazie pentru a vedea lucrările expuse în cadrul celei de-a VII-a ediții. În luna august s-a adăugat salonului si expoziția de benzi desenate „Spirou et les Droits de l’ Homme”, organizată de Delegația Wallonie – Bruxelles. În paralel cu această expoziție sunt expuse și lucrările elevilor de la școala privată Aletheea realizate în urma parteneriatului cu expoziția mai sus menționată. La ora 17.00, maestrul Valentin Tănase va fi prezent la Palatul Suțu alături de lucrările sale expuse în cadrul Salonului.

 

×