x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale In memoriam - “Ticăloşii” la TV

In memoriam - “Ticăloşii” la TV

de Sebastian S. Eduard    |    17 Sep 2008   •   00:00
In memoriam - “Ticăloşii” la TV

La doar cîteva zile de la moartea marelui actor Ştefan Ioradche, Prima TV a programat un film “in memoriam”.



La doar cîteva zile de la moartea marelui actor Ştefan Ioradache, Prima TV a programat un film “in memoriam”.

Este vorba de “Ticăloşii”, care va fi difuzat azi, de la ora 00:00. Filmul prezintă clasa politică aflată la putere, care îi urmăreşte prin intermediul Serviciilor Secrete atît pe membrii şi finanţatorii săi, cît şi pe cei din opoziţie. Primul Ministru (Horaţiu Mălăele) şi Preşedinţia îi înregistrează cu ajutorul unor camere ascunse pe General (Răzvan Vasilescu), pe Senator şi pe Magnat (Dorel Vişan) în ipostaze cît mai compromiţătoare. Din distribuţie mai fac parte Gheorghe Dinică, Marius Florea Vizante, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu, Mitică Popescu, Tomi Cristin. Regia îi aparţine lui Şerban Marinescu, cel care a făcut “Cel mai iubit dintre pămînteni”. Filmul a fost nominalizat la Premiile CinemAcasa.

×
Subiecte în articol: arte