x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

10 Iul 2008   •   00:00

CURSURI. Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu a hotărît, din cauza numărului mare de copii care s-au înscris după 7 iulie pentru cursurile de vară, prelungirea perioadei de înscriere până la 21 iulie, pentru ca toţi copiii talentaţi în domeniul muzical, al picturii, al desenului şi al limbilor străine să poată beneficia de aceste cursuri. Programul va fi completat de activităţi recreative în aer liber. (C.S.)

DISTINCŢIE. Actorul Ion Fiscutean va primi post-mortem titlul de cetăţean de onoare al Bistriţei, cu ocazia Zilelor Bistriţei din acest sfîrşit de săptămînă. Actorul bistriţean a fost creatorul a peste 90 de roluri în teatru şi cinematografie, printre care şi personajul principal din filmul "Moartea domnului Lăzărescu", în regia lui Cristi Puiu. (C.S.)

×
Subiecte în articol: arte