22 august 2008:Cîntăreaţa irlandeză Roisin Murphy, fostă componentă a trupei Moloko, revine la Bucureşti pentru un concert pe care îl va susţine la 5 noiembrie la Sala Polivalentă din Bucureşti
SITE NOU. Cartea Românească are un nou site începînd de săptămîna aceasta şi, o dată cu lansarea noii interfeţe, editura propune o serie de oferte promoţionale, cu titluri şi discounturi de pînă la 30 la sută şi cărţi la preţul de 1 euro. Noul site al editurii, cartearomaneasca.ro, este unul interactiv, oferind clienţilor ocazia să cumpere cărţi online, să urmărească starea comenzilor şi să posteze comentarii la diferitele apariţii editoriale.
ROISIN MURPHY. Cîntăreaţa
irlandeză Roisin Murphy (foto), fostă componentă a trupei Moloko, revine la
Bucureşti pentru un concert pe care îl va susţine la 5 noiembrie la Sala Polivalentă din Bucureşti, informează
Mediafax. Roisin Murphy se va afla în această toamnă pentru a doua oară în România,
după ce, în iulie, a susţinut un show în cadrul Festivalului B’estfest.
Biletele pentru concert costă 75 de lei şi vor putea fi achiziţionate, începînd
de sîmbătă de pe site-ul www.myticket.ro, urmînd ca în perioada următoare să
fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta.
MADRIGAL, ÎN POLONIA.
Corul Madrigal va susţine la 24 şi 25 august două concerte în Polonia, la
Biserica "Bozego Cialo" din Cracovia şi la Biserica "Maicii
Domnului" din Mielec. Concertele vor avea loc în cadrul renumitului
Festival "Muzică în vechea Cracovie" şi respectiv în cadrul
Festivalului de Muzică "Mielec". Este cea de-a doua prezenţă românească
la Festivalul de la Cracovia, după ce, anul trecut, concertul Corului Preludiu
a fost apreciat de public. Repertoriul Madrigalului va fi unul bazat pe muzică
bizantină şi românească. Participarea coralei la cele două festivaluri este
sprijinită de Institutului Cultural Român de la Varşovia. (M.S.)
ALBUM PINK. Cîntăreaţa
americană Pink, recompensată cu un Premiu Grammy, lucrează la un nou material
discografic ce va ieşi pe piaţă la 28 octombrie şi se va numi "Funhouse",
potrivit Reuters. Primul single extras de pe noul album, care va apărea la casa
de discuri LaFace/ Zomba, "So What", ocupă cea de-a 40-a poziţie în
clasamentul Billboard’s Pop 100 Airplay şi cea de-a 59-a în topul Pop 100.
Piesa ar putea intra în clasamentul Billboard’s Hot 100 săptămîna viitoare,
datorită vînzărilor versiunii digitale, disponibilă începînd de marţi.