DUSTIN HOFFMAN. Actorul Dustin Hoffman va interpreta rolul principal intr-o comedie de familie, o urmare a filmului "Tatal miresei", regizat de Charles Shyer, relateaza cotidianul Variety. Hoffman, in varsta de 68 de ani, castigator al Premiului Oscar la categoria "Cel mai bun actor" in anul 1980, va juca rolul unui patron al unei
case de discuri, care este obligat sa se ocupe de problemele familiei dupa ce sotia sa il paraseste.
CARTARESCU, PREMIAT. La 11 si 12 noiembrie, in Italia, are loc etapa finala a "Concursului Giuseppe Acerbi pentru Literatura pentru cunoastere si apropiere intre popoare", dedicat literaturii romane. In cadrul ceremoniei, vor fi atribuite premii laureatilor celei de-a XIII-a editii: Mircea Cartarescu, castigatorul Premiului cu romanul "Nostalgia", Ana Blandiana, Premiul Special pentru Poezie, si Marco Cugno, Premiul Special pentru Traducere. Evenimentul va fi prezentat de ziaristul Roberto Rasia Del Polo si de actrita Alexandra Dinu, cu participarea Sofiei Vicoveanca. (Mihaela Suciu)
PREMII. Noul serial animat al Antenei 1 a fost premiat miercuri seara de catre revista VIP. Cei de la Divertis, care isi pun vocile "la bataie" in "Animat Planet", au fost desemnati castigatorii categoriei "Mass-media". Premiul a fost ridicat de Toni Grecu (foto). La fel si emisiunea "Prim plan", prezentata la TVR 1 de catre Dan Turturica si de Rodica Culcer. Si Florin Piersic jr a plecat acasa cu o diploma, pentru noul sau film "Fix alert". Evenimentul lunii octombrie a fost desemnat concertul lui Phil Collins la Bucuresti. Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, a primit premiul de excelenta. (Cristina Ologeanu)
OSCARURI. La ceremonia decernarii Premiilor Oscar de anul viitor organizatorii au anuntat deja invitatul de onoare: Olivia de Havilland, o legenda vie a cinematografiei internationale. In varsta de 89 de ani, actrita, cunoscuta din filme celebre precum "Pe aripile vantului", in care a interpretat rolul Melaniei Hamilton, va fi capul de afis al evenimentului. Detinatoare a doua Oscaruri si nenumarate nominalizari, De Havilland, sora actritei Joan Fontaine, s-a nascut in Tokyo in iulie 1916, ulterior mutandu-se in Los Angeles, impreuna cu parintii de origine britanica. Si-a facut debutul cinematografic in rolul Hermiei din "Visul unei nopti de vara" (1935). (R.G.)