x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

28 Sep 2005   •   00:00
TEATRU. Premiera celui de-al patrulea spectacol din ciclul "Comedia tine la TINEri" are loc asta-seara, la Teatrul de Comedie (TC), la ora 19:30. Spectacolul "Comedie neagra", de Peter Shaffer, este regizat de Alex Mihail, iar din distributie fac parte Mihaela Teleoaca, Mihai Bendeac, Florin Anton etc. Reprezentatiile mai au loc la 29 si 30 septembrie, respectiv 1, 2 si 8 octombrie, la Sala Studio a TC. (C.D.)

DINESCU, LA TV. Publicistul Mircea Dinescu, membru CNSAS, va putea modera din nou emisiuni pe posturile de radio si tv, dupa ce Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis ieri modificarea Deciziei 40 cu privire la asigurarea informarii corecte si a pluralismului. Potrivit art. 3, reprezentantii administratiei publice centrale nu aveau voie sa realizeze sau sa modereze emisiuni audiovizuale. Cum membrii CNSAS erau asimilati categoriei mai sus mentionate, Mircea Dinescu nu putea realiza emisiuni tv. In noul text, reprezentantii administratiei publice centrale au fost inlocuiti cu "reprezentanti ai Guvernului si ai administratiei publice locale". (Adriana Paduraru)

ANTIPIRATERIE. De curand, canalul HBO are sprijin legal in lupta sa impotriva pirateriei. Din 19 septembrie au intrat in vigoare noi dispozitii legale. Astfel, prin Ordonanta de Urgenta nr. 123/2005 pentru modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, in cea mai mare parte, modalitatile de piratare a canalului HBO au fost incriminate ca infractiuni, care se pot pedepsi chiar si cu inchisoarea de pana la zece ani. (C.O.)

DEMISIE. Dan Fintescu a decis sa renunte la contractul cu Prima TV. Motivul: fostul meteorolog a primit propunerea de a deveni director de programe la postul de muzica U TV. "Era normal sa accept intrucat aceasta televiziune este perceputa ca fiind una dinamica si tinereasca si se apropie foarte mult de idealul meu", a declarat noul director. Chiar daca are o functie de conducere, Fintescu nu vrea sa renunte la aparitiile televizate, insa nu mai devreme de 6 luni. "In prezent, oamenii ma asociaza cu Prima si de aceea trebuie sa treaca cateva luni pana voi fi din nou prezentator", si-a motivat decizia Fintescu. (Adrian Vaduva)

×
Subiecte în articol: arte