x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

04 Aug 2005   •   00:00
FOLCLOR. Azi incepe, la Bistrita, Festivalul de Folclor pentru copii "Cristian Rachitan". Timp de patru zile, pe scena vor urca copii intre 7-16 ani din toate judetele tarii. Organizatorii isi propun descoperirea si promovarea tinerelor talente interpretative, dar si punerea in valoare a cantecului si a costumului popular din diverse zone etnofolclorice ale tarii. Vor fi prezenti la aceste manifestari, printre altii: Andrei Marga, Ioan Sbarciu, Maria Peter Predescu si Maria Butaciu. (A.P.)

PICTURA. Sub auspiciile editurii Antet, Rodica Marian a lansat o excelenta monografie-album dedicata pictorului de origine romana, Samuel Mutzner. Pe langa ilustratiile de rigoare, albumul contine si un "Profil Sentimental" dedicat pictorului, o antologie de ecouri critice selectionate din presa vremii, o cronologie, o Addenda cu schite si o biobliografie bogata. Lucrarile de arta reproduse provin din colectii publice si particulare. Nascut la Bucuresti la 13 decembrie 1884, Mutzner urmeaza Scoala de Belle Arte, avandu-i printre profesori pe Eugen Voinescu si George Demetrescu Mirea. La 15 ani este trimis la Munchen. Dar pleaca la Paris, unde urmeaza cursurile Academiei Julian cu Jean Paul Florens. (C.O.)

FESTIVAL. Sighisoara va fi din nou in straie de sarbatoare. In perioada 19-21 august, aici se va desfasura cea de-a cincea editie a festivalului "ProEtnica". Evenimentrul, organizat de catre Centrul Educatonal Interetnic pentru Tineret se desfasoara sub deviza "Unitate in diversitate". Dans, muzica, dezbateri, ateliere de lucru, concerte, expozitii de arta si mestesuguri, spectacole de poezie si muzica folk, in cadrul serilor Poetica Proetnica- acestea vor fi ingredientele editei cu numarul cinci. Vor fi reprezentate comunitatile de albanezi, armeni, macedoni, bulgari, evrei, rromi, rusi lipoveni s.a. (C.O.)

CARTE. La aproape un an de la moartea lui Marlon Brando, editura americana Alfred A. Knopf se pregateste sa puna in vanzare o carte la a carei scriere a colaborat actorul in urma cu trei decenii. "Fan-Tan" va fi publicata la inceputul lunii septembrie si dezvaluie talentele de scriitor ale legendarului actor, stins din viata la 1 iulie 2004. Romanul fost scris in anii ‘70 in colaborare cu scenaristul si cineastul Donald Cammell, care s-a sinucis in 1996. Romanul povesteste ispravile lui Anatole "Annie" Doultry, un pirat excentric de la inceputul secolului al XX-lea. Doultry teroriza marile sudului, din Filipine pana la Shanghai. Eroul, foarte atras de femeile asiatice, seamana in mod straniu cu actorul, a subliniat Kathy Zuckerman, reprezentanta a editurii. (A.P.)

×
Subiecte în articol: arte