x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

28 Noi 2006   •   00:00
COLECTIE. Alte patru filme din colectia Sergiu Nicolaescu, ce a debutat in septembrie cu sase titluri, vor fi lansate pe DVD din 29 noiembrie, de Pro Video. Publicul va putea cumpara "Mihai Viteazul", "Nemuritorii", "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" si "Un comisar acuza". Sergiu Nicolaescu este nu numai regizor, ci si actor in unele dintre aceste filme, alaturi de Amza Pellea, Gheorghe Dinica, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu si altii. Filmele din partea a doua a colectiei pot fi achizitionate din marile centre comerciale din tara, la un pret recomandat de 39,9 lei. Colectia va cuprinde, in total, 21 de filme. Din septembrie sunt disponibile pe DVD "Nea Marin miliardar", "Mircea", "Osanda", "Ultimul cartus", "Cu mainile curate" si "Dacii".

BOX OFFICE. "Happy Feet - Mumble, cel mai tare dansator", un lungmetraj animat care prezinta aventurile unui pinguin dansa-tor de step, ramane lider in box office-ul nord-american in a doua saptamana de la lansarea pe marile ecrane, transmite AFP. "Happy Feet - Mumble, cel mai tare dansator" a avut incasari de 37,9 milioane de dolari la sfarsitul saptamanii trecute si de 51,6 milioane de dolari in perioada miercuri-duminica, un week-end prelungit care a inclus si Ziua Recunostintei. Filmul distribuit de Warner Bros beneficiaza de vocile actorilor Elijah Wood, in rolul lui Mumble, Nicole Kidman si Hugh Jackman. In total de la lansarea pe marile ecrane, in urma cu 10 zile, pinguinul dansator a reusit sa incaseze 100 de milioane de dolari.

TRIBUTE TO JOHNNY. Astazi seara, la ora 19:00, TNB este gazda ultimului concert al Teodorei Enache, Tribute to Johnny Raducanu, din Turneul Raiffeisen Art Project 2006. In spectacolul care va avea o durata de aproximativ 75 de minute vor fi interpretate majoritatea pieselor de pe CD-ul "Jazz Poems - Inside Stories": "Blues moldav", "Pe Olt si pe Tarnave", "Balada lautareasca", "Colind", "Iarna, iarna" si altele. Teodora va fi acompaniata de Tudor Parghel, Pedro Negrescu si Ion Baciu Jr, iar in a doua parte a concertului va fi prezent pe scena si Johnny Raducanu. Maestrul va interpreta cateva piese alaturi de cei patru muzicieni. Spectacolul se desfasoara cu casa inchisa, biletele (de 95.000 de lei si 210.000 lei vechi) fiind epuizate. (A.R.)

×
Subiecte în articol: arte