Jurnal de antelectoal

Seara, orele... si ceva. O extraordinara sete de cultura ma impinge spre telecomanda televizorului. Remarc cu stupoare ca n-o gasesc. O caut cu disperare. O caut cu lumanarea. O caut, o strig. O doresc. N-o ating. N-o gasesc. Singura solutie viabila - deschiderea televizorului prin apasarea brutala a butonului on/off. Groaznic efort. Satisfacuta, ma indrept spre fotoliul confortabil care se bataie, oferindu-mi, prin aceasta, o stare de bine sora cu orgasmul. Chiar ma gandesc, in timp ce ma asez, cine mai are nevoie de sex daca sta pe un fotoliu care se bataie.
Televizorul e dat pe Acasa. Il uitasem din seara trecuta, cand, iar, aveam sete de cultura. Foarte bine, imi zic. Sunt acasa, deci privesc acasa. Daca eram pe Antena, in mod cert ca priveam Antena, iar daca eram transpusa in realitate, sigur ca priveam Realitatea. Era evident ca singura mea realitate viabila era, in acea seara, programul Acasa, privit de acasa. Ah. Telenovela mea preferata incepuse deja. Il vad pe Cotimanis (personajul rau, va zic sigur, c-am mai urmarit) amenintat cu pistolul de personajul bun. "In sfarsit i-a venit de hac ticalosului", ma gandesc, dar ma ingrijorez repede gandindu-ma ca, daca i-a venit de hac, inseamna ca se termina serialul, ceea ce n-as fi vrut, sincera sa fiu. In fine, personajul bun il conduce prietenos, cu pistolul, inspre usa, dupa care o incuie de doua-trei ori, cu maini tremurande. "Pai bine, ma, ai pistolul in mana si-ti tremura mainile", m-am adresat personajului bun, cu o oarecare delicatete. "Lasa, ca esti si tu mic. Lasa, ca te faci tu mare."

Port, cu intelectualii mei, un dialog intelectual pe tema actorilor care joaca in telenovele. Voiam sa-i prind la cotitura si sa-i lovesc "zdrang" cand le era lumea mai draga. Voiam sa-i las, sa vad ce spun. I-am lasat, dar am constatat trista ca eram de aceeasi parere.
Cu toate astea, imi imaginez ca nu sunt de acord cu mine. Nu de alta, dar simteam nevoia sa-mi exprim opinia, ce mama ma-sii, doar suntem liberi si tineri si maine e vineri. "Nu sunt de acord cu desteptii care-i pun la zid pe actori si trag in ei din toate directiile pe motiv ca se prostitueaza in telenovele." Nici intelectualii mei nu erau de acord cu ei. "Nu-mi plac cei care nu-nteleg ca actorul face si el un ban gramada." Nici intelectualilor mei nu le placeau acesti oameni rai care cred aceste lucruri rele despre actori. De fapt, cautam cu lumanarea un diferend care nu exista. Apoi mi-am dat seama de un lucru mare: intelectualilor mei le era, de fapt, frica de mine, ca le sar cu pistolul la tampla, ei nestiind ca era un pistol de ciocolata.