x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale La TNB a inceput Book Fair

La TNB a inceput Book Fair

01 Iun 2005   •   00:00

Ieri s-a deschis targul Bookarest. Pardon, Book Fair. Un "rebranding", in termeni docti. O Marie cu aceeasi palarie, mai popular.



  • de SEBASTIAN S. EDUARD

  • LANSARI. Poetul Paul Daian, deja un obisnuit al targului
    TITLURI. Locatia este aceeasi: Galeriile "Etaj 3 ¼ 4" - Teatrul National. Editurile - cam tot acelea. Reducerile - cele obisnuite. Titluri noi sunt multe si ne cam fac cu ochiul. "Convorbiri secrete cu Corneliu Coposu" (Liviu Valenas, Editura Ars Longa SRL), "Ordinea" (Al Ecovoiu, Editura Polirom), "Stalinism pentru eternitate" (Vladimir Tismaneanu, Editura Polirom), "Regia Maria - insemnari zilnice" Vol. IV (Editura Albatros), "Poeme" (Ana Blandiana, Editura Humanitas), "Identitate" (Milan Kundera, Editura Humanitas), "Eul detestabil" (Octavian Paler, Editura Albatros), "Broderii in vid" (Ana Calina Garas, Editura Rao), "Jurnal 2" (Mircea Cartarescu, Editura Humanitas), "Clientii lui Tanti Varvara" (Stelian Tanase, Editura Humanitas), "Misterele-istoriei - religie, politica, bani" (Eugen Ovidiu Chirovici, Editura Rao), "Povestea tarfelor mele triste" (Gabriel Garcia Marquez, Editura Rao). Iata numai cateva dintre cele peste 150 de carti care se vor lansa cu ocazia targului.

    Ca si in anii trecuti, editurile practica reduceri. Media lor este de 15-20%, dar, daca sunt si edituri care nu fac nici o ieftinire, sunt si altele care la anumite titluri practica reduceri de 50% sau 60%. Pentru amatorii de "vechituri" exista si cateva standuri-anticariat pe terasa La Motoare. Daca acestea vor "supravietui" ploilor care se anunta, vom vedea.

    MUTARE. Acesta este ultimul an in care Bookarest - sa-i spunem dupa denumirea veche - are loc la Galeriile "Etaj 3 ¼ 4". O parte din spatiul targului a fost dat de Ministerul Culturii Centrului National de Dans Contemporan, care in curand isi va amenaja spatiile conform trebuintelor. Deocamdata nu se stie unde se va desfasura targul de anul viitor. In acest moment locatiile tin de domeniul fanteziei. Este propus hangarul de la Baneasa, unde de obicei are loc expozitia de masini, sau un sistem de corturi asezate intr-unul din parcurile bucurestene.

    CIFRE. Accesul publicului se face prin plata unui bilet de intrare care costa 35.000 de lei sau cu o invitatie permanenta de 50.000 lei. La targ participa 216 expozanti care au platit intre 65 si 110 euro pentru fiecare metru patrat.

    ×
    Subiecte în articol: arte editura