x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale LABORATOR III Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR

LABORATOR III Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Dec 2022   •   16:10
LABORATOR III  Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică  din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță deschiderea expoziției „Laborator III. Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR” care va avea loc duminică, 11 decembrie, 2022, ora 16.00 în Sala Kretzulescu – intrarea prin Strada Walter Mărăcineanu.

Curatori: Oana Solomon – șef de laborator restaurare ceramică, sticlă, metale – și  dr. Andreia-Maria Teodorescu – expert restaurator grafică. Designul expozițional este realizat de Vadim Romulus Patriciu Arhitectură.

            Expoziția va fi prezentată de domnul prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, în susținerea acestui demers al restauratorilor care redau sănătatea operelor de artă. Continuând seria expozițiilor prezentate de personalități din alte domenii decât cele artistice, dorim să punem în evidență faptul că expozițiile noastre se adresează publicului larg, nu doar specialiștilor.

Expoziția de față este cea de-a treia din seria Laborator, după expozițiile „Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeștri” (2019) și „Laborator II. 1989. Restaurarea picturilor împușcate” (2020) și aduce în atenția publicului importanța activităților de conservare și restaurare, vitale pentru supraviețuirea operei de artă.

„Laborator III” pune într-un dialog original cinci lucrări de pictură pe mătase și hârtie cu montări tradiționale, patru gravuri ukiyo-e (imagini ale lumii trecătoare) și șase piese din porțelan și pietre semiprețioase, ce se numără printre obiectele cele mai frumoase din patrimoniul MNAR provenite din Extremul Orient. Recent restaurate în laboratoarele muzeului, aceste obiecte pot fi din nou expuse și admirate, după o îndelungată absență, datorită unui proces exigent de restaurare care va fi de asemenea prezentat publicului prin documente și instrumente de lucru specifice.  

 

„O vizită în atelierele de restaurare ale Muzeului Național de Artă al României pare a combina experiența unei întâlniri cu intimitatea unui atelier artistic personal cu cea a unui laborator alchimic în care pot fi întâlnite instrumente, recipiente și unelte ce țin de un inventar magic. Cu atât mai mult atunci când este vorba de obiecte care provin din spații îndepărtate, cărora inaccesibilitatea și diferențele culturale le sporesc puterea de atracție” menționează dr. Călin-Alexiu Stegerean, directorul general al Muzeului Național de Artă al României.

Vedetele expoziției sunt două lampadare de porțelan japonez realizate de manufactura Arita în secolul XIX și prezentate pentru prima oară publicului. Acestea sunt făcute din 14 elemente suprapuse de porțelan pictat cu albastru cobalt sub glazură și cu emailuri colorate peste glazură și provin din colecția Toma Stelian.  

Amenajarea spațiului își propune să fie o simbioză între universul Extremului Orient, spațiul laboratorului reprezentat prin imagini, instrumente specifice precum și documente de lucru. Călătoria către ținutul Soarelui Răsare este sugerată de cromatica alb – albastru inspirată din pictura pe porțelan, iar scenografia spațiului expozițional și proiecțiile video permit o incursiune în laboratoarele de restaurare grafică și ceramică ale muzeului.

Secția de restaurare a muzeului, cuprinde în prezent 8 laboratoare: pictură ulei, pictură tempera, grafică, sculptură în lemn și mobilier, textile, metal, ceramică și sticlă, și rame, toate specializate în domeniul artistic. Specialiștii secției au în grijă întreg patrimoniul Muzeului, cu scopul de a permite recuperarea obiectelor din trecut și transmiterea lor către generațiile viitoare.

Participarea la vernisaj se face pe bază de invitație, accesul liber pentru publicul larg fiind admis în limita unui număr de 50 de persoane.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 14 decembrie 2022 - 14 mai 2023.

 

×
Subiecte în articol: muzeul national de arta al romaniei