x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Lansare - Jurnalism de televiziune

Lansare - Jurnalism de televiziune

de Sebastian S. Eduard    |    20 Oct 2005   •   00:00

Astazi, la ora 17:00, la Libraria Carturesti va avea loc lansarea volumului "Jurnalismul de televiziune", al Danielei Zeca-Buzura, cel mai nou volum aparut in colectia "Media" sa Editurii Polirom. Destinata profesionistilor de televiziune, dar si studentilor la facultatile de jurnalism, cartea face descrierea principalelor genuri ale audiovizualului. Citind cartea veti avea ocazia sa aflati care este secretul succesului celor mai cunoscuti realizatori de emisiuni tv: "Nu cred in prezentatorul care are in spate un realizator, iar acesta ii spune ce sa faca, ii sopteste in casca ce sa intrebe si ce sa nu intrebe. Este prima greseala pe care o fac toti cei care se ocupa cu talk show-ul", se destainuie Marius Tuca. "«Directul», spune si Eugenia Voda, e un sport cu totul special, pentru care iti trebuie calitati speciale: nervi de otel, spontaneitate fara sincope, placerea riscului, dar si un simt al penibilului usor atrofiat si o anumita doza de «ne simtire» sau de stoicism in fata ideii ca «ceilalti» iti pot transforma, pe loc, emisiunea intr-un rasol." (S.S.E.)

×
Subiecte în articol: arte