x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Lansare - Patimile unui Hristos de cartier

Lansare - Patimile unui Hristos de cartier

10 Feb 2006   •   00:00
Lansare - Patimile unui Hristos de cartier

Au trecut mai bine de doi ani de la aparitia albumului "The Book Of Shabazz: Hidden Scrollz" iar Shabazz The Disciple a terminat un nou album intitulat "The Passion Of The Hood Christ".
In timp ce numarul de invitati de pe disc este foarte restrans, lista producatorilor muzicali incude nume dintre cele mai "grele": Cilvaringz, Carlos Bess, Godzwrath, Get Large, Shabazz insusi, Yogi, Sikh Knowledge si multi altii. Data la care va aparea pe piata materialul discografic nu a fost inca anuntata.

Albumul va fi acompaniat de un DVD cu acelasi nume care a fost produs si regizat de DJ Dax si Shabazz The Disciple. Albumul, DVD-ul, T-shirt-ul si chiar primul sau album vor fi vandute in exclusivitate la spectacolele din turneul Wu-Tang Killa Beez. De asemenea, Shabazz si-a lansat un nou site oficial, www.Shabazzthedisciple.biz. In 1993, Shabazz a fost descoperit de The Rza de la Wu-Tang Clan. Cariera lui a explodat in 1994 cu primul vers de pe single-ul si videoclipul de debut al celor de la Gravediggaz’s, "Diary Of A Madman", cu care a castigat dragostea si aprecierea fanilor de hip-hop din intreaga lume.

×
Subiecte în articol: culture club