... iar Augusta Dumitrascu se pregateste sa faca o emisiune de divertisment in Spania
Valeriu Lazarov nu se lasa pana nu va face o telenovela romaneasca pe care are ambitia sa o exporte in America de Sud, Rusia sau Israel. Venit pentru "Geniali", intre 12 ore de filmari si scara avionului, Lazarov a vorbit despre noua sa emisiune, despre Augusta, "Surprize" si noua telenovela romaneasca.
Telenovela romaneasca pentru America de Sud
Valeriu Lazarov s-a aflat in Romania pentru filmarile la o noua emisiune de divertisment - "Geniali" - care va fi difuzata de Antena 1. Intre 12 ore de filmari si scara avionului, Lazarov a acceptat sa vorbeasca despre noua emisiune, Augusta, "Surprize" si noua telenovela romaneasca, in pregatire.
SEBASTIAN S. EDUARD
DIVERTISMENT. Valeriu Lazarov are pentru anul 2005 proiecte indraznete |
Jurnalul National: Cum au fost filmarile la "Geniali?" Ati fost multumit? S-au lucrat 10-12 ore pentru o emisie de trei...
Valeriu Lazarov: Va fi o emisie in doua parti, aproape 5 ore in total. Eu, in general, nu sunt prea multumit de ceea ce fac. Sunt exigent cu mine insumi. Dar inregistrarea a fost o experienta foarte interesanta. Emisia "Geniali" are un scenariu riguros. Lucram emisiile astea cu a 4-a sau a 5-a varianta a scenariului, iar el se intocmeste abia dupa ce scenaristii si redactorii au discutat cu protagonistii, in cazul asta cu Florin Piersic si cu invitatii de onoare.
Deci e o piesa de teatru cu cat la suta improvizatie?
La inregistrare s-a respectat scenariul, dar Florin, in multe ocazii l-a imbogatit. In scenariu exista o intrebare pentru Florin, in scena in care el se lupta cu o ursoaica in filmul "Harap Alb". El trebuia sa spuna doar cat de greu a fost sa filmeze scena asta. Ceea ce a si facut, numai ca apoi a inceput sa detalieze. Adica sa improvizeze. Cine era dresorul, la ce ora a venit cu ursoaica, ce i-a spus regizorul Gopo... Un lux de amanunte, neprevazut in scenariu, dar bine venit. Sigur ca la montaj se pot elimina lucrurile care rup ritmul naratiunii. Florin a fost intr-o forma extraordinara si a improvizat in mai multe momente. Nu toti actorii mari au capacitatea, priceperea si talentul de a improviza. El a fost genial si pe text, si in afara textului.
Trecand peste "Geniali", cum vedeti in general piata de televiziune la ora actuala?
In progres. Cand am adus noi "Surprizele", acum cativa ani, putine televiziuni aveau o productie ambitioasa de divertisment locala, posturile tv cheltuiau sume importante sa cumpere concerte straine si concursuri de Miss Univers. Inca se mai faceau emisii dupa tiparele de acum 40 de ani: o melodie, un sketch, un dans. Cred ca piata divertismentului din Romania a evoluat. Nu atat cat ar fi trebuit.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
BigBrother
In 2004 s-a stins BigBrother, un program care in strainatate a facut valva. Care ar fi cauza?
Locuiesc permanent la Madrid, asa ca n-am vazut mult din emisiune. Putinul pe care l-am vazut nu m-a entuziasmat. Castingul nu a fost bine facut. In afara, in Spania, Franta, Italia, castingul surprindea. Alesesera personaje interesante, contradictorii, unii diabolici, altii foarte vulnerabili. In a doua emisie producatorii s-au gandit ca sexul si erotismul o sa atraga atentia, dar, din pacate, nu a fost asa. Nu vreau sa critic gratuit, dar e firesc ca olandezii nu cunosc gusturile romanilor. Stiu ca prima editie a fost supervizata de ei. Noi suntem latini, o cultura diversa intr-un context divers si cu un CNA special.
Sa credem ca la noi CNA-ul este mai "bagacios"?
Corect. Mai "bagacios". Aici, CNA n-are incredere in maturitatea spectatorului roman, care a evoluat si care in fiecare zi este mai exigent si mai putin dornic de un protectionism permanent.
Telenovela
In urma cu an an, voiati sa faceti prima telenovela romaneasca. Intre timp, "Acasa" v-a luat-o inainte.
Bravo lor! Noi o sa o facem. Suntem doar o casa de productie si trebuie sa colaboram, sa punem de acord cu postul de televiziune gusturi si ganduri, costuri. E o coalitie pe care, ca sa o fructifici, ia timp. Costurile sperie, pentru ca sunt mari.
Revenind la emisiunile dvs., in presa s-a scris la un moment dat ca ati putea renunta la Andreea Marin sau la "Ciao Darwin!".
Nu stiam ca vreau sa renunt la Andreea. Dar in mod sigur stirea asta e la fel de adevarata ca si stirea ca Andreea e insarcinata. Ma uimeste cu cata usurinta anumite ziare publica aberatii, cand ar fi simplu si etic sa verifice stirea cu persoana vizata. Si de "Surprize" s-a speculat foarte mult. Ca nu mai vrea TVR-ul, ca nu va mai fi Andreea. De ce n-ar mai vrea TVR-ul o emisie care de 7 ani este lider de audienta? Daca suntem obiectivi, trebuie sa recunoastem ca e o emisiune de succes si ca, mai ales, are un rol social important. Nu renuntam la Andreea. N-avem motive. Munceste mult, e ambitioasa, serioasa, vrea sa faca emisia din ce in ce mai bine. Cat ea isi va pastra talentul si va raspunde la disciplina de productie, nu vad de ce am renunta la ea. In ceea ce priveste "Ciao, Darwin!", e adevarat ca eu as fi vrut sa odihnim formatul pana in toamna. Dar e la fel de adevarat ca postul de televiziune m-a intrebat ce argument avem sa scoatem din grila o emisie care a fost lider de piata de cand a aparut? M-au intrebat ce explicatie ar trebui sa ofere publicului si clientilor publicitari... asa ca am decis sa continuam cu alte emisiuni "Ciao, Darwin!".
Cum va explicati succesul fulminant si ratingurile spectaculoase ale emisiunii "Din dragoste" din toamna acestui an?
Probabil ca emisia "Din dragoste" e ca vinul. Cu cat trece timpul, cu atat e mai buna. Succesul depinde in mare masura de cazuri, de increderea oamenilor in noi. Cu cat a trecut timpul, ei si-au dat seama ca emisiunea e serioasa, ca respecta adevarul. A crescut increderea in noi si in Mircea Radu, si a atras si pe cei reticenti, care nu erau convinsi ca e bine sa ne povesteasca dramele si problemele lor. Emisia nu garanteaza rezolvarea situatiilor, dar garanteaza ca incercam sa facem tot ce ne sta in putere. Cu respect, cu dragoste, cu atentie, sa nu ranim pe nimeni. Curios, "Din dragoste" si "Big Brother" sunt doua formate din aceeasi tara...
Spuneati la un moment dat - dumneavoastra sau presa - ca va ganditi la un format pentru Augusta...
Eu as vrea ca Augusta sa faca televiziune in Spania. Eu cred ca-si vorbesc acum ca om de televiziune, nu ca barbatul indragostit - nici Augusta nu sta cu mine pentru ca sunt om de televiziune si nici eu nu vreau s-o rasplatesc pentru ca sunt sotul ei. Cand am ales-o am crezut in mod sincer in talentul ei, in capacitatea ei de a comunica. Continuu sa cred in talentul ei. In mod sincer, nici eu nu sunt grabit si nici ea nu este grabita sa faca televiziune in fata camerelor. Ea acum face televiziune in spatele camerelor de luat vederi, lucreaza in fiecare zi, cot la cot cu mine la Madrid, ma ajuta foarte mult. Are foarte mult bun simt si deseori ma supara pentru ca vede mai bine decat mine anumite imperfectiuni. Dar eu nu o laud ca e nevasta mea, o laud pentru ca merita sa fie laudata. Are calitati suficiente ca nevasta pentru a nu fi nevoit s-o laud ca profesionist de televiziune si invers. Noi am convenit ca in momentul in care voi gasi un format, il voi propune. La "Babilonia" s-a muncit pe branci si, in mod nejustificat, cei care voiau sa dea in mine au dat, incorect, in Augusta. A fost victima unei lasitati. Multa lume care nu avea curaj sa dea in Lazarov a dat in Augusta. Ea isi doreste sa faca televiziune si in fiecare zi vorbeste spaniola din ce in ce mai bine...
Planuri
Ce va propuneti pentru 2005?
Pentru 2005? "Geniali." Telenovela romaneasca... precis. Nu e vorba de telenovela care a aparut in "Story" pentru ca nu e nimic adevarat din ce s-a scris acolo: nici scenariul, nici personajele. Au inventat totul. Acum lucram la telenovela cu scenaristi argentinieni si romani. Telenovela este un gen care, din ce in ce mai mult, devine un gen universal. De aceea telenovelele mexicane sau peruane au succes in Italia, Rusia sau Israel. Cu cat telenovelele trateaza chestiuni general umane, cu atat mai mare este succesul. Noi vrem sa facem o telenovela romaneasca, sa se poata vinde si in alte tari. In America de Sud chiar . Sau in Asia, Turcia sau Spania. Asta este ambitia mea. De asta am intarziat, in mod sigur o facem. La fel cum in mod sigur o sa facem in 2005 - nu stim daca la mijlocul anului sau spre sfarsit - vom face un serial. Un serial de umor.
O sa avem o editie revazuta si imbunatatita a lui "Iarta-ma!", va avea un format asemanator "Surprizelor". Si la "Ciao, Darwin!" vor fi cateva noutati. Premiera acestui inceput de an se numeste insa "Geniali".