LIMBA ROMÂNÂ ŞI AVENTURILE EI - Fapte şi făptaşi. Binefăcători şi răufăcători.

Am scris şi am spus, cu diferite ocazii, că lingviştii (şi filologii) sînt datori să în­re­gistreze faptele de limbă, să consemneze tendinţele şi sensul evoluţiei acesteia, îndeosebi modificările (justificate sau nu) şi îmbogăţirea vocabularului; apariţia neologismelor (recente), de pildă.

Tot specialiştilor le revine sarcina de-a semnala corectitudinea (sau incorectitudinea) termenilor, dezvoltarea lexicului. Dar lexicografii nu pot, pentru că n-au cum – şi nici nu sînt datori – să pună stavilă fenomenelor privind acest organism viu care este limba unui popor: element constitutiv şi, prin urmare, fundamental.

Cititorii/vorbitorii obişnuiţi – majoritatea cetăţenilor, aşadar – nu umblă cu dicţionare explicative (sau bilingve) în buzunar. Ei se bazează pe un anume bun-simţ înnăscut şi pe uzul obştesc în pri­vinţa rostirii şi a scrierii. Doar filologii şi lingviştii – care, de obicei, au pregătire de specialitate – fac referire la astfel de chestiuni şi la problematica lor.

Cît despre mine, aşa stînd lucrurile – spicuind din noianul de fapte – mă voi mărgini să aduc la cunoştinţa cititorilor acestei rubrici exemple semnificative. Cei interesaţi pot să sporească singuri exemplele, recurgînd la analogii. Nu ştiu dacă voi fi în stare să asigur o periodicitate strictă rubricii de faţă, dar voi căuta să fiu prezent măcar o dată pe lună, ca "paznic de far", cum a fost, illo tempore, ilustrul scriitor Geo Bogza...   

Trei cuvinte cu "bucluc".

ORTAC. TOVARĂŞ. CAMARAD.
1. Ortác/ortáci (regionalism): tovarăş (de muncă, de drum); camarad; prin extensie, prieten. Cuvântul provine din turcescul ortac, venit la noi prin sîrbescul (şi bulgărescul) ortak. În sens ironic: tovarăş, asociat, părtaş. În Banat şi în Transilvania a intrat din sîrbeşte, fără sens ironic. Termenul circulă azi în minerit mai cu seamă şi este un adresativ: "Noroc bun, ortace!". Minerii îşi spun între ei ortaci. Bag seamă că numeroşi gazetari (presa tipărită), precum şi crainici, moderatori, comentatori ("presa vorbită" – sintagmă chiznovată rău !) uzează şi abuzează de vocabula ortac numindu-i astfel şi numai aşa pe mineri, ca şi cum n-ar exista şi alte sino­nime echivalente. Drept care, semnalez faptul de limbă.

2. Tovarăş/tovarăşi (din ucraineanul tovarăş şi din rusescul tovarişci). Cuvântul are sensuri numeroase, printre care: tovarăş/ă de viaţă (soţ/soţie). Tovarăş/ă de muncă termen folosit între oamenii muncii adresîndu-se unul altuia sau vorbind despre un al treilea.
Termenul a fost folosit (de multe ori abuziv) în timpul regimului socia­list/comunist şi în România, generînd în zilele noastre un fenomen de respingere şi dobîndind, azi, o conotaţie peiorativă.

3. Camarad/camarazi (din franţuzescul camarade/s): tovarăş de arme, de clasă, de studii; coleg: prin extensie, prieten.
În România interbelică (1940-1941) a funcţionat un regim criminal (dictatura legionară), exercitînd, prin membrii lui, legionarii, o teroare politică de tip totalitar.
Legionarii purtau, ca pe-o uniformă "de partid", cămăşi verzi (cu diagonală de pie­le, plus centiron cu toc de pistol) şi, tot ca semn distinctiv, pantaloni negri. De altfel, în Europa occidentală au mai func­ţio­nat asemenea organizaţii de tip paramilitar, arborînd bluze (cămăşi) ale căror cu­lori simbolizau apartenenţa politică a pur­tătorilor. Menţionez, printre altele, în Italia lui Garibaldi (sec. XIX): cămăşile ro­ş­ii; în cea a lui Mussolini (sec. XX): că­mă­şile negre. În Spania franchistă: cămăşile albastre. Tot albastre erau şi cele ale ex­tremistului belgian Léon Degrelle. În Germania nazistă mişunau cămăşile brune.

Oricum, în treacăt fie spus, şi astăzi, unele partide politice, de la noi şi de-aiurea, arborează fulare, eşarfe, că­măşi în culori de "uniformă": roşii, portocalii, galbene. Aşijderi procedează şi nişte organizaţii civile cu un caracter particular sugerînd moravuri deocheate şi comportamente deviante: cămăşuţe roz-bonbon, asortate cu poşetuţe în acelaşi ton. Ca să nu uităm că, pe lîngă tirania po­litică, îşi face veacul şi "blajina teroare" a organizaţiilor vesele. La fel de agresivă...