x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Limba spaniolă, prin intermediul atelierelor de arte vizuale și muzicale, la Institutul Cervantes din București

Limba spaniolă, prin intermediul atelierelor de arte vizuale și muzicale, la Institutul Cervantes din București

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Iun 2021   •   19:58
Limba spaniolă, prin intermediul atelierelor de arte vizuale și muzicale,  la Institutul Cervantes din București

Două ateliere-surpriză, de educație vizuală și muzicală în limba spaniolă, îi așteaptă pe copiii și adolescenții care au urmat cursuri la Institutul Cervantes din București. Cele două ateliere, plănuite pentru 19, respectiv 26 iunie, reprezintă un cadou de sfârșit de curs academic dedicat tuturor celor care au continuat să studieze limba spaniolă la cunoscuta instituție din Bulevardul Regina Elisabeta.

 

 

„Unul dintre lucrurile pe care le așteptam cu toții cu nerăbdare, după această perioadă extrem de tensionată și solicitantă a pandemiei, a fost să ne bucurăm din nou de artă, de evenimente, de întâlniri. Prin cursurile și activitățile noastre online de până acum, ne-am dorit să păstrăm o legătură cât mai strânsă cu iubitorii de limbă și cultură spaniolă și suntem bucuroși că am putut astfel să comunicăm și să continuăm să împărtășim o pasiune comună. Acum, că a venit în sfârșit momentul relaxării unui număr mare de restricții, ce mod mai frumos de a celebra o bine meritată întoarcere la normalitate decât printr-o invitație de a cunoaște, într-un cadru inedit, o parte din pictura și muzica din spațiul hispanic? Dăruim aceste două ateliere ca o formă de celebrare a frumosului și a libertății”, a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București.

 

ARTE VIZUALE: PICTORI SPANIOLI CU CLARA DURÁN

Aceste ateliere educative au scopul de a prezenta artiștii emblematici spanioli ai secolului al XX-lea: Pablo Picasso, Joan Miró și Salvador Dalí. Obiectivul acestor ateliere este de a învăța limba spaniolă atât prin intermediul culturii, cât și prin cel al noțiunilor și tehnicilor artistice într-o atmosferă creativă și imaginativă. Copiii vor folosi creioane cerate și acuarele pe hârtie.

Clara Durán este o artistă spaniolă care locuiește și lucrează în prezent în București. A absolvit Arte Frumoase (Universitatea Complutense Madrid) cu studii la Universitatea Loyola din Chicago și a obținut diploma de master în Arte Vizuale (Universitatea de Arte din Londra). A primit mai multe burse și premii, iar lucrările sale au fost expuse la Madrid, Sevilla, Chicago, Londra, Norvegia, Évora și București.

 

RITMURI LATINE: PERCUȚIE CU FABIÁN SÁNCHEZ

Atelierele ne vor prezenta, într-o manieră simplă și didactică, instrumente din America Latină precum chajchas, chacarera și San Juanito. Vom începe cu o scurtă descriere a instrumentelor, materialul din care sunt realizate și importanța acestora în groove. Ulterior, fiecare participant va experimenta folosind elemente din viața de zi cu zi, descoperind sunetele și posibilitățile și se va juca și va interacționa cu ceilalți stabilind cu aceștia o conexiune prin ritm.

Fabián Sánchez este un artist columbian care locuiește și lucrează în prezent în București. A fost membru al Școlii de Artă „Circociudad” și director artistic și producător în cadrul Organizației Mentanegra Musical (Columbia), Krash Espectaculos (Columbia), Jime Orozco's Folk Ballet (Columbia), El Candado Theater (Argentina), Vizu Producciones (Ecuador).

×