Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Nu sunt o conştiinţă, dar sunt un depozit de istorie; le-am trăit pe toate şi vrând, nevrând le-am trecut prin propria conştiinţă!”, spunea Ion Vova. Astăzi, Domnul Radio (aşa cum a fost denumit pe bună dreptate) este alături de bunul său prieten, Horia Şerbănescu. La doar patru luni de la plecarea lui Horică în lumea celor drepţi, Ion Vova ne-a părăsit chiar în ziua sfântului său, al cărui nume l-a purtat 93 de ani. „Ce poţi scrie despre un anahoret care, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, s-a zidit în temelia Radiodifuziunii Române? – se întreba retoric, acum patru ani, Dan Mihăescu în prefaţa cărţii biografice scrise de Octavian Iordăchescu – Ion Vova cel... cumplit”.
„Măcar Ana lui Manole avea o scuză, că s-a măritat cu singurul bărbat care a pus femeia la locul ei - continuă Mihăescu. Pur şi simplu, am auzit lume întrebându-se cine a fost mai întâi: Vova sau Radioul? Eu cred că Marconi a inventat această cutie magică presimţind venirea lui Vova pe lume. Pentru noi, ceilalţi, fiecare zi are un alt nume conform calendarului. Zilele lui Vova poartă acelaşi nume: Radioul! La toate întâmplările, mari sau mici, din ultimii 70 de ani, Vova a fost de faţă, cu microfoanele deschise şi becul de emisie aprins. Prin tot ce a făcut, prin toată viaţa lui, prin tot ce ne lasă, Vova şi-a asumat nemurirea.”
L-am cunoscut pe Ion Vova în 2006, când ne-am întâlnit să vorbim despre Birlic. M-a marcat pentru totdeauna discuţia pe care am avut-o cu Domnul Radio, într-o zi de duminică. Mi-a mărturisit că a avut norocul să trăiască în perioada cea mai bună a teatrului. Şi acum îl am înregistrat în memoria afectivă: „Domnişoară, să nu uitaţi niciodată: viaţa e o piesă de teatru şi trebuie să-ţi joci foarte bine rolul. Cu puţin umor, reuşeşti să-ţi joci viaţa foarte bine până la capăt...”. Mi l-a evocat pe Birlic, aşa cum îl păstrase în „depozitul său de istorie”.
M-a făcut să râd cu lacrimi. Redau un mic pasaj din acea relatare, care ulterior s-a regăsit în Ediţia de Colecţie dedicată celebrului comediant. „Birlic era un om generos, nicidecum un patron sever. Făcea trăsnăi mari! Nu era apatic ca Timică. A făcut o glumă tare bună pe vremea regimului comunist, când era directiva aceea cu linia partidului. Eram într-un tren. Birlic i-a spus însoţitorului de vagon să închidă toate WC-urile din tren. Artiştii se mirau de cererea patronului. Dar el a dat următoarea explicaţie: «Domne, n-avem voie să ne căcăm pe linie!»„.
Cât am stat de vorbă, vreo două ceasuri, Ion Vova mi s-a lipit de suflet, şi acolo a rămas.M-a impresionat povestea vieţii sale, atât cât a reuşit să mi-o împărtăşească. Iată un scurt fragment: „Am muncit mai mult de 55 de ani în radio. Şi n-am fost membru de partid, pentru că n-am vrut. Dar am muncit atât de mult, încât eram apreciat. Pe lângă regie, făceam de toate. Odată, un coleg m-a întrebat: «Mai nene Vovo, dumneata când mături?». Asta mai lipsea să fac, că în rest... Furam meseriile, pentru că mă simţeam bine. Nu pentru că aş fi avut vreun avantaj material. Când jucam la teatru, eram şi electrician, mă ocupam şi de decor. La un moment dat, am fost întrebat de un coleg, care mă văzuse la repetiţii pe scenă, cu ce mă ocup eu de fapt. Făceam atât de multe, încât nu-i venea să creadă că sunt şi actor... Am ieşit la pensie şi n-am rămas acasă nici până în ziua de astăzi. Am 89 de ani şi n-am părăsit radioul. Fără el aş muri”. Nici astăzi, Ion Vova nu a părăsit Radioul. Ne-a părăsit doar pe noi, pe cei muritori. Prin dispariţia sa fizică, a devenit nemuritor. Mai rămâne ca noi să nu uităm acest lucru!
