x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Marile nume din rock ne ocolesc

Marile nume din rock ne ocolesc

de Alex Revenco    |    31 Ian 2008   •   00:00

După ce anul trecut am avut parte de câteva concerte memorabile era firesc ca organizatorii de spectacole să fie sprijiniţi. Pentru ca în viitor să putem fi martori la cât mai multe şi mai diverse concerte, mai ales că statul are numai de câştigat de pe urma lor, “bi­ru­rile” încasate fiind consistente.

Deşi i-am văzut pe Stones


După ce anul trecut am avut parte de câteva concerte memorabile era firesc ca organizatorii de spectacole să fie sprijiniţi. Pentru ca în viitor să putem fi martori la cât mai multe şi mai diverse concerte, mai ales că statul are numai de câştigat de pe urma lor, “bi­ru­rile” încasate fiind consistente. S-a întâmplat ceva în acest sens? Absolut nimic şi din contra, cel mai mare stadion al ţării e în cons­trucţie, Sala Palatului se renovează pentru unii şi e (încă) deschisă pentru alţii,  alte incinte nu sunt iar şoselele noastre îi sperie pe occidentali.

 

Ca la nimeni. Dacă în alte foste ţări comuniste sălile de concert şi stadioanele există (sau au fost construite în ultimii ani) la noi e ca la nimeni. Iar Bucureştiul, fiind singura capitală care nu are un stadion mare sau o arenă acope­rită pentru 15-20 de mii de spectatori, organizatorii noştri sunt obli­gaţi să improvizeze, programând concerte... în parcări  şi mai nou în “pavilionul 18”, o hală din Romexpo, construită pentru cu totul alte scopuri.

În concluzie, iată câteva nume ale scenei internaţionale care deşi au primit oferte, continuă să ocolească România, din pricina celor de mai sus: Aerosmith, U2, Madonna, Red Hot Chili Peppers, Robbie Williams, Coldplay (foto), dar şi Norah Jones, Diana Krall sau Alicia Keys.

×
Subiecte în articol: arte