Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost odată ca niciodată o bucată de lemn, care-a prins viaţă imediat ce păpuşarul a cioplit-o frumos. Din pasiunea sufletului său s-a născut o păpuşă, apoi incă una, şi incă una, şi mii şi mii de jucării insufleţite de talentul mănuitorului.
A fost odată ca niciodată o bucată de lemn, care-a prins viaţă imediat ce păpuşarul a cioplit-o frumos. Din pasiunea sufletului său s-a născut o păpuşă, apoi incă una, şi incă una, şi mii şi mii de jucării insufleţite de talentul mănuitorului.
Teatrul de păpuşi incă mai trăieşte, deşi marionetele ar putea fi considerate desuete in ziua de azi, in faţa tehnologiei incredibil de avansate. Trăieşte peste tot, acolo unde există oameni mari cu suflet de copil care nu lasă să se piardă arta aceasta in care, aşa cum spunea cineva, "toate limbajele teatrale converg intr-o formă intensă şi esenţială, in care marioneta insăşi este o sinteză a actorului, centrată mai mult pe aluzia mişcării decăt pe exasperarea sa (...)".
Fuga. "Le petit Theatre en Bois" - Micul teatru in lemn, ar fi in traducere - , o companie fondată in 1996 de doi romăni stabiliţi in Canada: Marcelina Jugureanu şi Florentin Duse (licenţiaţi in Arte). Au fugit din Romănia şi s-au eliberat de frustrările comuniste, prima dată in Ungaria, in noiembrie 1989, fără să ştie, evident, ce urma să vie o lună mai tărziu. De la vecinii noştri maghiari voiau să ia drumul Canadei. "Dar a venit revoluţia şi m-am intors foarte increzător in Romănia", spune Florentin Duse. "In â91 ni s-a născut fata, Lavinia... Cănd n-am mai văzut capătul tunelului, am făcut cerere de emigrare...". Aşadar, din 1995, cei doi păpuşari trăiesc in Canada.
Florentin povesteşte cum a făcut cunoştinţă cu lumea teatrului de păpuşi, pe care o considera, la vremea respectivă, o zonă marginală a Teatrului. "Prin Marcelina, am pătruns şi eu in această lume. Ea şi-a inceput ucenicia la Ţăndărică, cu doi din greii teatrului de păpuşi: Valeriu Simion şi Liviu Berehoi. Pe urmă şi-a făcut studiile universitare la Academia de Teatru şi Film, secţia de marionete... Şi, in tot timpul ăsta, pănă am plecat, a jucat la Ţăndărică. Eu am fost actor, promoţia 1983, la clasa profesorului Octavian Cotescu". A inţeles repede că păpuşa are posibilităţi uriaşe. A colaborat cu Teatrul Ţăndărică şi a fost lector universitar la Academia de Teatru şi Film, secţia Marionete, unde a asistat-o pe Brănduşa Zaiţa Silvestru. Cu păpuşile lor, au participat in cadrul unor festivaluri de gen organizate in Canada, Franţa sau Germania. In Canada joacă pentru publicul obişnuit, romăn sau nu. "Totul e diferit aici. Am produs cinci spectacole. Am construit marionete, decor... Marcelina a scris spectacolele... Am făcut impreună scenografia, regia... Cănd jucăm facem tot: transportăm, montăm, demontăm lumini, sunet, regie tehnică... In plus, trebuie să vindem noi inşine spectacolele... Intrebarea care se pune insă e: poţi să fii bun in toate ? Eu unul am o mare indoială... Şi deci intregul nu poate fi de aceeaşi calitate ca atunci cănd lucrezi cu o echipă in care fiecare dă ce poate mai bun in specialitatea lui... Dar marea diferenţă ar fi că aici tradiţia teatrului de păpuşi şi marionete a inceput «ieri»..."
Ambulanţi. Ar costa milioane să intreţină o clădire proprie. Astfel, cei doi se deplasează acolo unde găsesc un client care plăteşte. Guvernul i-a ajutat cu o subvenţie in primul an de funcţionare şi au avut dreptul la un imprumut din care au cumpărat echipamentul profesional necesar. "Nu, n-a fost uşor şi nici nu este...". Doi romăni şi 40 de păpuşi de lemn stau pe pămănt canadian şi ii bucură, din cănd in cănd, la Beauharnois, pe toţi cei care mai cred in vise de copil. Păpuşile, cele mai multe din lemn de tei, au locuit toate intr-o cameră a celor doi artişi, pănă mai ieri. "Astă vară am golit-o şi a stat acolo prietenul nostru, Max, venit din Romănia intr-o vizită de o lună şi jumătate. De atunci, o numim camera lui Max. Şi nu ştiu dacă decorurile şi marionetele se vor mai intoarce acolo...".
