x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Media - Divertismentul si consumul tv

Media - Divertismentul si consumul tv

de Cristiana Stamatescu    |    14 Feb 2006   •   00:00
Media - Divertismentul si consumul tv

Ianuarie este o luna aparte din punct de vedere al consumului tv, dar si al ofertei de programe a televiziunilor, tocmai de aceea o analiza media din aceasta perspectiva este extrem de interesanta.

Dupa "explozia" de emisiuni de divertisment care are loc in general in luna cadourilor si in special a zilelor de sarbatoare, Craciun si Revelion, incepand cu 3 ianuarie urmeaza saptamani intregi de "acalmie": marile vedete de televiziune si superproductiile dispar de pe ecran, iar posturile tv incearca sa acopere lipsa acestora cu ce se pricep mai bine. Astfel, in ciuda ofertei destul de restranse, primele doua-trei luni ale anului se bucura de cel mai mare consum tv. Motivul este evident, vremea urata de afara. O sa vedem in continuare, ce evolutie au avut televiziunile, in prima luna a anului 2006, comparativ cu ianuarie a anului trecut.

Click pt a mari graficul
Cota de piata medie TV (ianuarie 2006/ianuarie 2005)

CAREUL DE ASI. Cea mai spectaculoasa prabusire a cotei de piata a fost inregistrata de postul public de televiziune: TVR a scazut cu 27% fata de ianuarie 2005, adica a ajuns la 9% cota de piata fara evolutia divelor Andreea Marin si Raluca Moianu. Pro TV a inregistrat, de asemenea, o scadere cu 4%, pastrandu-si totusi pozitia de lider. Antena 1 este singurul post mare de televiziune care a inregistrat o crestere: de la 16,4% in ianuarie 2005, la 17,9% in ianuarie 2006. Motivele acestei cresteri sunt, desigur, o politica de programe creativa si dezvoltarea productiei de divertisment. Astfel, o noutate fata de ianuarie trecut este difuzarea telenovelei "Secretul Mariei", serial care este lider de audienta.

RETRO. O alta "gaselnita" care s-a bucurat de un mare succes la public a fost difuzarea unor emisiuni retrospective cu diverse teme, show-uri prezentate de cele doua frumoase ale matinalului Antenei 1, Eva si Roxana. Aceste retrospective au castigat serile de miercuri ale lunii ianuarie. Mai departe, cea mai indragita emisiune de divertisment a ultimilor ani, "Din dragoste", a fost lider de audienta si in reluare. Si, nu in ultimul rand, filmele alese de Antena 1 pentru serile de duminica, au atras un numar mare de telespectatori.

REVINE "DIN DRAGOSTE"
Dupa o vacanta "activa", petrecuta mai mult in tara, pentru a-i cunoaste pe cei care au scris pe adresa emisiunii "Din dragoste", Mircea Radu revine la Antena 1, nu intamplator, chiar de Ziua Indragostitilor. Astazi, de la ora 20:15, cel mai iubit show se intoarce cu o multime de cazuri, care de care mai interesante. Intr-un decor total schimbat, realizat de cei mai talentati arhitecti din Romania, "Din dragoste" va aduce in casele telespectatorilor Antenei 1 cele mai pasionante povesti si declaratii de dragoste, precum si cele mai inedite "tratamente" de inima albastra. In prima editie a acestui sezon, Mircea Radu are un invitat pitoresc si plin de optimism, care si-a incercat norocul in casatorie de mai multe ori, iar acum vrea sa-si recastige prima iubire. O alta relatie prezentata este una distrusa de o soacra "binevoitoare", care reuseste sa-i aduca la divort pe cei tineri de mai multe ori, utilizand de fiecare alte "tehnici" infailibile. "Caravana «Din dragoste» a strabatut toata partea de est a tarii. Am fost chemati de scrisorile telespectarilor, am cunoscut oameni deosebiti si am cunoscut dragostea in toate ipostazele ei, emotionanta, pasionala, dureroasa sau nefericita. Revenim la Antena 1 cu un nou sezon spectaculos", declara Mircea Radu.
×
Subiecte în articol: arte ianuarie