Memorialul Renasterii - Inaugurare pe sest

Luni, 1 august 2005, la orele 21:00, in Piata Revolutiei, a avut loc inaugurarea ansamblului monumental "Memorialul Renasterii", realizat de sculptorul Alexandru Ghildus si inchinat Revolutiei romane. Tinand cont de numarul participantilor la aceasta deschidere, s-ar putea vorbi de o inaugurare pe sest. Prezenta la acest eveniment doar a catorva dintre artistii plastici, nemaipunand la socoteala ca oficialitatile au lipsit cu desavarsire, vine sa contureze ideea ca dl Ghildus, se bucura doar de un numar restrans de adoratori sau simpatizanti. Dintre colegii de breasla s-au numarat: criticul de arta Pavel Susara, pictorul Petre Achitenie si dl Setran, artist plasic si profesor la Universitatea de Arte, Bucuresti. D-l Pavel Susara n-a avut critici prea aspre la adresa ansamblului monumental. Analiza sa, pur plastica, a continut doar obiectia faptului ca marmura nu da prea bine in contextul asocierii ei cu bronzul. In rest, pare sa fi fost de acord cu tot ansamblul, considerand asupra lui ca este una din marile realizari artistice.

Si-a oferit un cadou. Se pare ca realizatorul acestui context edilic, d-l Alexandru Ghildus, este unul dintre artistii romani care a dat nastere la invidii de temut. Cele 56 miliarde acordate din bugetul statului pentru constructia monumentului se pare ca a indignat cel mai tare. Ansamblul, denumit peiorativ "teapa" sau "cartof", in multe dintre articolele aparute in presa romana, arata de fapt impecabil. Insa o constructie dedicata eroilor revolutiei din 1989, pe fondul balciului actual, conturba in aceeasi masura parerile avizate, cat si cele neavizate. Dar dincolo de orice parere, fauritorul "Memorialului Renasterii" si-a oferit in cadou grandios, prin aceasta inaugurare, apropiata fiind ca data, zilei sale de nastere, 5 august. Sa cinstesti eroii neamului, chiar printr-un ansamblu monumental, pare sa fie un act, care in aparenta nu face loc nici unui repros. Problema devine insa alta: intotdeauna, dupa un razboi sau dupa o revolutie, cineva are de castigat. Sper, totusi, ca locul acesta sa devina un loc al rugaciunilor sau al meditatiilor, cu forta de a trezi constiinta oamenilor, pentru ca martiriul celor cazuti la revolutie sa depaseasca stadiul de cacealma, oferit cu generozitate de stupida tranzitie. (Viorica Romascu)