x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Mi-e dor de scenele de luptă"

0
Autor: Monica Andronescu 23 Iun 2009 - 00:00
Arhiva personală Vladimir Găitan/

"Ultima noapte de dragoste" este, cu siguranţă, unul dintre cele mai răscolitoare filme din cinematografia română. Vladimir Găitan, un Gheorghidiu/ Tudor Gheorghiu seducător şi fascinant, aşa cum pelicula îi va păstra chipul pentru totdeauna, îşi aminteşte cu nostalgie bucuriile şi tristeţile acelor luni în care romanul lui Camil Petrescu prindea viaţă sub bagheta lui Sergiu Nicolaescu.



Jurnalul Naţional: Filmaţi sus, în munţi, în condiţii deloc uşoare. Cum se scurgeau minutele şi orele între două explozii, între două scene?

Vladimir Găitan: O să vă povestesc un moment mai degrabă amuzant... La un moment dat, într-o pauză de filmări, jucam table cu Ion Besoiu pe o ladă. Acolo era o permanentă luptă cu timpul, cu soarele... Fiind o zonă de munte, soarele era foarte sfârşit, căutam lumina, căutam mereu momentul potrivit. Iar în pauzele astea, ca să treacă vremea, jucam table. Imaginează-ţi că eram de luni întregi plecaţi de acasă şi departe de familie... Tablele erau un fel de descărcare nervoasă. Şi pe lada aia, după cum spuneam, jucam table îndrăcit cu Ion Besoiu...  Din când în când tot venea câte un soldat şi zicea: "Scuzaţi, vă rog!". Ridicam cutia de table, ăla se băga, scotea nişte bucăţi de săpun din ladă şi pleca la treaba lui. Noi aşezam la loc tablele, ăla venea iar, ridica din nou capacul de la cutie, scotea două bucăţi de săpun, şi tot aşa... "Mă, dar ce se spală ăştia!, zic eu. Sau or fi de la manutanţă şi le împart săpunul soldaţilor..." Pentru că aveam cu noi foarte multă figuraţie armată. Soldaţi care stăteau în corturi şi erau la dispoziţia noastră. Şi, la un moment dat, nu mai ştiu exact ce s-a întâmplat, dar cred că am fost chemat la o repetiţie. Mă duc, repet şi, când schimb unghiul de venire spre locul unde jucam table cu prietenul meu Ion Besoiu, văd un cap de mort pe lada pe care jucam noi, un cap de mort cu două oase dedesubt... Desenul clasic. Şi scris mare: DINAMITĂ. Zic: "Jimmy, tu ştii pe ce jucam noi table?". "Pe ce?", întreabă el. "Ia întoarce căpşorul şi uită-te tu din partea asta", îi răspund. Noi jucam table pe lada de dinamită... Dinamita, practic, arată ca nişte calupuri de săpun şi are o culoare maronie. Pusă cu capsă, devine periculoasă, dar aşa, în stare amorfă, nu se întâmplă nimic cu ea. Dar numai ideea să joci table pe o ladă de dinamită mi s-a părut îngrozitoare. I-am zis lui Besoiu: "Dacă explodează chestia asta, nici o lopată de om nu aleg ăştia din noi". Îmi răspunde: "Hai să mergem de aici!". Astea sunt întâmplările care fac sarea şi piperul acestor filmări. Şi faptul că am avut şansa să am aşa nişte colegi. Besoiu, Papaiani, George Mihăiţă, cu care am rămas prieten de-o viaţă, un partener minunat. Eram prieteni, aveam timp să fim prieteni, să ne iubim, să ne respectăm, să muncim împreună, să bem împreună. Erau lucrurile atât de normale, de fireşti în relaţiile între actori, nu erau cruzimea şi răutatea de astăzi. Lucrurile erau altfel. Poate fenomenul politic ne-a făcut să fim atât de uniţi... Mă uit astăzi cum copiii ăştia strâmbă din nas la filmări. "A venit cateringul şi e tot piept de pui şi tot piure..." Şi eu mă crucesc când îmi amintesc că nici măcar un ceai fierbinte nu primeam. Filmam într-un frig cumplit la Fundata... Eram îngheţaţi. Şi ne băgam sub haine nişte pungi de nailon. Aveam un flauşat chinezesc şi sub el puneam pungile astea ca să nu ne udăm prea tare. Dar tot te udai când îţi făcea Sergiu două explozii şi în mocirla aia trebuia să execuţi un "Culcat!". La ora două noaptea deja erai ud leoarcă şi partea de deasupra începea să îngheţe. Efectiv îngheţa uniforma pe tine. Dacă dădeai o palmă, cădeau bucăţi de gheaţă. În condiţiile astea filmam. Şi nu exista un termos, un cazan, să-ţi dea cineva măcar un ceai. Nu existau bani pentru aşa ceva. Masă? Să-ţi dea cineva masă? Nici gând. Îţi luai tu ce găseai printr-o nenorocită de alimentară şi graţie unei fete îndrăgostite de film, care mai dosea câte un pate ultraînvechit şi o bucată de pâine şi asta era masa ta din acea zi. Dar nu vreau să scot ochii nimănui spunând cât de greu am muncit noi... Iar Sergiu era un regizor dur...

"Dacă am un dar, acela e vocea mea"


Cum aţi lucrat cu Sergiu Nicolaescu la "Ultima noapte de dragoste"?

Foarte greu. În primul rând, pentru că Sergiu era un om foarte taciturn, n-avea efuziuni sentimentale. Ne-am şi certat de câteva ori, dar e foarte bine că n-a fost ranchiunos. Eu i-am şi reproşat faptul că nu s-a apropiat de mine mai mult şi că n-am avut discuţii despre personaj şi despre trăirile lui. Munca la rol a fost a mea, dar avându-l pe el foarte ostil, pentru că aveam păreri diferite legat de anumite momente, cum e cazul scenei de final, când eu îmi găsesc plutonul. Ulterior, Sergiu m-a şi pedepsit într-un fel foarte crud, şi ăsta e un lucru pe care eu i l-am iertat, dar nu pot să-l uit. Mi-a răpit, într-un fel, bucuria acestui rol din cauza unor discuţii pe care le-am avut la filmări, când ne-am spus vorbe grele, iar eu i-am reproşat această lipsă nu de tandreţe, ci de comunicare cu actorii. El fiind un regizor foarte milităros, pe tine ca actor te lăsa să te descurci, te credita să te descurci singur. Or, erau momente când ai fi avut nevoie de o indicaţie, de o poveste... Mai ales că eram încă destul de tânăr, aveam 33 de ani, şi, vorba aia, toată viaţa înveţi. Ei bine, Sergiu îţi dă "Motor!" şi tu trebuie să faci. Îţi spune pe unde să mergi, cum să mergi, dar ce să simţi, cum să simţi, cum s-a întâmplat, asta nu. Urmarea acestor discuţii a fost că el m-a dublat. În acest film vocea nu este a mea, ci a regretatului Florian Pittiş. Iar eu, dacă am ceva pe lumea asta, aceea este vocea mea... Noi între timp ne-am împăcat, dar n-am avut niciodată o explicaţie, iar el ştie că povestea asta zace între noi ca un bulgăre de gheaţă, pentru că nu mi-a dat şansa să-mi fac rolul să fie copilul meu complet. Şi rămân cu gustul acesta amar, pentru că filmul acesta pentru mine înseamnă foarte mult. O singură dată mi-a spus, după Revoluţie, că se gândeşte foarte serios să refacem postsincroanele şi să-mi pună vocea, iar eu i-am spus că aş fi încântat. Sigur că din multe motive asta nu s-a mai făcut şi eu am rămas cu acest gust amar. Tocmai pentru că ştiu că multă lume m-a iubit pentru rolul ăsta. Vom muri şi îmi va rămâne un gust îngrozitor de amar. Pentru că rolul meu din "Ultima noapte..." e o muncă necompletă. Dovadă că noi ne-am împăcat şi că a trecut peste momentul ăla stau multele filme pe care noi le-am făcut de atunci. Ne-am împăcat într-un moment foarte trist, la înmormântarea mamei lui... Dar bucata asta de gheaţă mai e încă între noi. Poate pentru că eu am aşteptat tot timpul să vină într-o zi şi să-mi spună: "Vladimire, îmi pare rău pentru povestea aia". Tocmai pentru că Sergiu îmi este atât de drag... Nici nu s-ar putea altfel, e un om cu care am mâncat o pâine atât de dulce-amară o viaţă, pentru că eu, după Amza, rămân actorul cu cele mai multe colaborări alături de el şi îmi este drag aşa cum îţi este drag un om foarte apropiat. Dar a fost acest bulgăre de gheaţă, pe care nici el n-a putut să-l topească şi nici eu n-am avut puterea să-l topesc, şi el a împiedicat ca toată povestea asta să se fi transformat într-o prietenie extraordinară.

Dacă priviţi acum filmul, aveţi ceva să vă reproşaţi?

Da, foarte multe lucruri. Totul este perfectibil. Sigur că aveam o crispare pe care astăzi poate n-aş mai avea-o. Toate ţin de măiestrie, de explozie, de geniu... Eu am o poveste pe care o spun totdeauna, am fost şi director de teatre şi erau foarte mulţi colegi care spuneau că au ajuns la o vârstă şi vor o categorie de maestru. Şi le ziceam mereu că în povestea asta nu suntem egali. Dumnezeu nu ne face egali, chiar dacă ajungem la o vârstă. O categorie salarială se mai poate da, dar geniul nu-l putem da. Eu niciodată n-o să-l pot egala pe un Ştefan Iordache sau pe un Dinică, sau pe un Marin Moraru.... Oamenii ăştia au fost atinşi de o aripă de înger. Sunt colegi care fac cu o uşurinţă extraordinară personaje extraordinare şi alţii care, ca să ajungă la o performanţă, muncesc foarte mult. Sigur că pot ajunge să scoată şi ei un rol, dar efectiv suntem foarte diferiţi, şi diferenţa constă în... geniu. Sunt lucruri pe care, dacă în profesia asta nu le recunoşti, eşti un om chinuit. Iar eu le-am recunoscut şi le voi recunoaşte toată viaţa. Şi chestia asta mi-a dat o linişte şi o libertate fantastice. În momentul în care am înţeles fenomenul, că toţi suntem buni şi utili, dar că nu suntem egali şi că dintre noi se nasc câteva vârfuri aşa, atinşi, cum spuneam, de o aripă de înger... Cum să crezi că poţi fi egalul lui Ştefan Iordache? N-o să cred niciodată asta. Pentru mine, Ştefan Iordache rămâne un zeu. El face parte dintre cei aleşi, un mare talent şi un om de o mare valoare umană. De el mi-e dor în fiecare zi. Talentul lui de geniu te trăgea, te absorbea... Avea aură şi, dacă te apropiai de aura aia, te atingea şi te făcea şi pe tine frumos. Dacă nu eşti capabil să recunoşti lucrurile astea, înseamnă că eşti un om infirm.

În timp, care e scena din "Ultima noapte..." de care vi s-a făcut cel mai dor?

Sunt două scene. Una într-o casă-muzeu a Goleştilor din Câmpulung, aflată undeva, pe un deal. O clădire care m-a fascinat. Ceva mai frumos nu cred că există în Ţara Românească. Acolo am fost găzduiţi şi acolo am făcut toate scenele de dragoste cu Ioana Pacula. Nu scenele de dragoste îmi trezesc fiori, pentru că scenele noastre de dragoste sunt de o răceală îngrozitoare, pentru că stai cu 100 de operatori şi de electricieni pe capul tău şi tu eşti în pat cu fata aia şi trebuie să te simţi şi bine. Sunt cumplite. N-ai nici o intimitate, totul e un mecanism îngrozitor, trebuie să te concentrezi la alte lucruri... Dar acolo au fost şi scene foarte frumoase. Casa aia mi s-a părut extraordinară şi, culmea, de ce-mi mai este dor... sunt scenele de filmări de război, de lupte, în care am avut alături de mine o echipă minunată şi de actori, şi de cascadori, oameni alături de care am mâncat pâinea asta amară, la bine şi la rău. Au fost nopţile de filmare de la atacul în care armata română intră în Transilvania. Sunt amintiri şi lucruri pe care nu pot să le uit şi mi-e dor de oamenii ăştia.

Un frac din altă lume
Povestea filmărilor la "Ultima noapte de dragoste" pe care Vladimir Găitan a reînviat-o într-o dimineaţă de iunie a început cu cea a unei fotografii pe care actorul a descoperit-o printre amintirile legate de acea perioadă de sfârşit al anilor '70. "E o fotografie care mi-e foarte dragă şi care are o istorie specială", îmi spune arătând spre personajul care îi stă alături în imagine. "Domnul pe care-l vezi aici şi care a făcut figuraţie în film a venit special atunci când Doina Levintza a început să caute tot felul de obiecte autentice. Totul a fost autentic, haine vechi, păstrate din acea epocă, pe care oamenii le aduceau ca să fie folosite la filmări. Şi, la un moment dat, a venit personajul pe care-l vedeţi, cu acest frac, şi a povestit firesc şi simplu cum şi-a cumpărat fracul cu mulţi ani în urmă. Dar n-a mai apucat să-l îmbrace niciodată, pentru că au venit comuniştii, a fost arestat, a făcut ani mulţi de închisoare politică, iar când a ieşit de acolo a descoperit că soţia îl părăsise şi moda se schimbase..." Filmările la "Ultima noapte de dragoste" îi dădeau prilej acum să se întoarcă în timp şi să trăiască în ficţiune clipe care atunci i se furaseră... Viaţa se jucase cu el de-a "v-aţi ascunselea" şi clepsidra se întorcea acum şi-l trimitea înapoi, în trecut. Iar fotografia a fost făcută într-o seară, într-o pauză de filmare, când domnul coborât direct din lumea lui Camil Petrescu l-a zărit pe tânărul Vladimir Găitan într-un colţ, stând cu mâinile în buzunare. Atunci a mers la el şi i-a spus: "Tinere, niciodată să nu stai cu mâinile în buzunare atunci când eşti îmbrăcat în frac...".

Povestea filmului

"În 1965, după succesele internaţionale pe care le avusesem cu scurtmetrajele realizate la Studioul Sahia, am fost chemat la directorul general al Studioului Bucureşti, domnul Paul Cornea - un tip de intelectual trecut de partea comuniştilor din convingere. Mi-a spus că are încredere în talentul meu şi m-a întrebat ce film aş vrea să fac. Film de ficţiune, bineînţeles. Am spus «Ultima noapte...», Camil Petrescu. El mi-a propus să fac «Patul lui Procust». În 1965, să-ţi închipui că ai putea ecraniza un astfel de roman era cel puţin o prostie sau îşi bătea joc de mine. În 1979 situaţia era alta. De domnul Cornea nu-şi mai amintea nimeni, iar ministrul de atunci nu prea ştia despre ce este vorba. Dovada este că, în acelaşi an, eu şi Mircea Veroiu faceam câte un film-adaptare al aceluiaşi roman. I-am garantat ministrului, deşi nu vorbisem cu Mircea, că cele două filme nu vor semăna. Astfel s-au născut, în acelaşi an, «Oglinzi paralele» şi «Ultima noapte de dragoste». Faţă de roman am făcut multe şi importante schimbări. La scenariu am fost ajutat, neoficial, de prietenul meu Titus Popovici. Înainte de începerea filmărilor, am fost dat în judecată de Uniunea Scriitorilor, unde fusesem reclamat de fiul lui Camil Petrescu. Aşa am ajuns, pentru prima dată ca reclamat, pe scările tribunalului. Mi se imputau nişte secvenţe excelente, scrise chiar de Titus (!?). Fiul scriitorului a venit la mine şi până la urmă ne-am înţeles. Susţinea că a fost sfătuit chiar de Titus să mă dea în judecată (!?), ceea ce m-a uimit. Aşa erau vremurile" (Sergiu Nicolaescu)

Citeşte mai multe despre:   două,   intr-o,   noapte,   ultima,   sergiu,   biblioteca pentru toţi,   table,   jucam

 



Mai multe titluri din categorie

Actorul Andrei Chifu a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut

Actorul Andrei Chifu a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut
Galerie Foto Tânărul actor Andrei Chifu de la Teatrul Național din Timișoara a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut pentru rolul principal Eu din spectacolul Casa de pe graniţă de Sławomir...

Trupa NoStress a lansat „Electrika”, primul single din carieră

Trupa NoStress a lansat „Electrika”, primul single din  carieră
NoStress, o trupă cu o experiență de peste 7 ani în zona muzicii de cover, își propune să cucerească publicul cu prima lor piesa proprie. ‘Electrika’ este numele primului lor single și este o piesă pop...

Kunsthalle Bega prezintă: SENSUL SCULPTURII

Kunsthalle Bega prezintă: SENSUL SCULPTURII
Galerie Foto O pisică uriașă, care își bea tacticoasă cafeaua la 5 metri deasupra solului. O siluetă umană prizonieră într-un grilaj din fier, contopire a spațiului încăperii cu spațiul exterior. La înălțime...

Teatru în TVR: Noua generație pe scena din grădina Televiziunii Române

Teatru în TVR: Noua generație pe scena din grădina Televiziunii Române
Galerie Foto Luni, 21 septembrie, la ora 20.30, stagiunea Teatru în TVR aduce o premieră mult aşteptată. Pe scena din grădina TVR vin absolvenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematrografică I.L....

Școala de vară la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița (Iași) s-a încheiat. Povestea conacului continuă

Școala de vară la Conacul Cantacuzino-Pașcanu, Ceplenița (Iași) s-a încheiat. Povestea conacului continuă
Galerie Foto Institutul Naţional al Patrimoniului şi Ministerul Culturii au organizat între 24 august şi 5 septembrie 2020, la Cepleniţa, judeţul Iaşi, o primă Şcoală de vară dedicată cercetării patrimoniului arheologic...

Ce șanse are România să ia un Oscar? American Independent Film Festival continuă cu un weekend intens cu filme pentru toate gusturile

Ce șanse are România să ia un Oscar?  American Independent Film Festival continuă cu un weekend intens cu filme pentru toate gusturile
Galerie Foto Miercuri seara în cadrul American Independent Film Festival a avut loc discuția cu Ryan Werner, expert în promovarea filmelor în campaniile pentru premiile Golden Globes și Oscar. Ryan Werner a lucrat, printre...

Astăzi aflăm premiile GALEI UNITER 2020!

Astăzi aflăm premiile GALEI UNITER 2020!
Galerie Foto Gala Premiilor UNITER va avea loc în 21 septembrie 2020 la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu, din Craiova.     O Gală a Premiilor UNITER în Craiova înseamnă o triplă sărbătoare: 30...

Invitați speciali la Noaptea Albă a Filmului Românesc

Invitați speciali la Noaptea Albă a Filmului Românesc
În seara asta, 35 de filme românești îi așteaptă pe cinefili în 12 locații din București și Cluj-Napoca, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, care se întâmplă pentru al 11-lea an. Regizorii Dan Chișu,...

Galerie FOTO iMapp Bucharest 2020. Proiecții video pe fațadele unor clădiri din inima orașului

Galerie FOTO iMapp Bucharest 2020. Proiecții video pe fațadele unor clădiri din inima orașului
Galerie Foto Pentru a marca celebrarea celor 561 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, Primăria Capitalei, prin creart, propune publicului proiectul special „Bucharest – One Heart. One Story.”, care va...

Peste 300 de chitariști la un festival în Sibiu

Peste 300 de chitariști la un festival în Sibiu
Peste 300 de chitariști din toată țara participă sâmbătă în Piața Habermann din Sibiu la un festival în care se cântă 20 de piese folk și rock care au făcut istorie. Organizatorii Sibiu Guitar Meeting...

„Constantin Daniel Rosenthal. Un artist în vremea revoluției”. O nouă expoziție la MNAR

„Constantin Daniel Rosenthal. Un artist în vremea revoluției”.  O nouă expoziție la MNAR
Galerie Foto Muzeul Național de Artă al României anunță o nouă expoziție temporară, dedicată artistului Constantin Daniel Rosenthal, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea celui care ne-a dăruit lucrările emblematice...

Invitație la lectură 

Invitație la lectură 
Galerie Foto     Valul uman. Cum şi-au modelat oamenii lumea, de Paul Morland. Editura Trei Valul uman. Cum şi-au modelat oamenii lumea, de Paul Morland Recent apărut la Editura Trei, volumul Valul uman. Cum...

Ce urmează în FEST-FDR

Ce urmează în FEST-FDR
Galerie Foto FEST-FDR – S.O.S 2020 își continuă drumul. Dacă primele două spectacole ale festivalului, Jurnal de România al Teatrului Național din București și Totul e bine când se termină, al Companiei Reactor de...

Romanian Design Week participă la London Design Festival cu șapte proiecte care abordează SCHIMBAREA

Romanian Design Week participă la London Design Festival cu șapte proiecte care abordează SCHIMBAREA
Galerie Foto Romanian Design Week prezintă online la London Design Festival, sub tema Schimbare/Change, o serie de proiecte de design conceptual semnate de tineri designeri emergenți, ale căror practici se concentrează pe...

Muzeul Municipiului București se vizitează gratuit în acest weekend

Muzeul Municipiului București se vizitează gratuit în acest weekend
Galerie Foto Muzeul Municipiului București oferă, cu ocazia Zilelor Bucureștiului, intrare liberă la toate expozițiile deschise în muzeele din componența sa. Accesul va fi gratuit sâmbătă - 19 septembrie și duminică...
Serviciul de email marketing furnizat de