Lucia Hossu Longin ● Investigarea trecutului continuă
Realizatoarea Lucia Hossu Longin a filmat pentru proiectul "Reconstituiri" în birourile Jurnalului Naţional. Aici funcţionau pe vremuri instituţiile cenzurii.
Lucia Hossu Longin ● Investigarea trecutului continuă
Realizatoarea Lucia Hossu Longin a filmat pentru proiectul "Reconstituiri" în birourile Jurnalului Naţional. Aici funcţionau pe vremuri instituţiile cenzurii.
- Jurnalul Naţional: Memorialul Durerii nu s-a mai reluat. Aţi pus punct limpezirii trecutului?
Să menţionez că tipărirea „Memorialului Durerii” – „O istorie care nu se învaţă la şcoală” a fost posibilă prin susţinerea editorială şi financiară a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR)
Aceste 36 de filme se difuzează în reluare duminica la ora 18.00, pe TVR Cultural , un post pe care îl apreciez foarte mult pentru densitatea de intelectuali, prezenţi seară de seară şi pentru strategia de programe.
N-am pus însă punct investigării trecutului. Lucrez cu o echipă excepţională a fostului studio de film la un proiect de 6 documentare numit „Reconstituiri”, care se va difuza săptămânal începând din 10 Aprilie a.c. , pe TVR1.
Să menţionez că acest proiect a fost printre primele aprobate de doamna Dana Deac, directoarea TVR1, care şi-a dat seama de valoarea ideii. E o mare profesionistă. N-am avut bani suficienţi dar IICCR ne-a ajutat: scormonirea în pământul memoriei fiind o misie a acestui institut.
Sunt documentare politice, de cercetare şi de investigaţie asupra unor cazuri, dosare, evenimente (numiţi-le cum vreţi) peste care s-a aşternut praful istoriei. Decopertăm aceste dosare şi încercăm să privim evenimentele şi personalităţile din perspectiva acestor ani. Am avut acces la arhive şi am putut ajunge la alte adevăruri decât cele enunţate în trecut.
În fiecare dosar sunt victime. Morţi sau persoane care au pătimit în timpul regimului comunist. Şi în fiecare dosar se află munţi de falsuri, de legende, de trucaje.
Bunăoară s-a ştiut, în România anului 1959 că la 31 august, la Berlin a fost arestat în sectorul democrat al oraşului un român, Oliviu Beldeanu. În formularea „Scânteii”, „un legionar notoriu care acum trei ani a organizat şi condus atacul terorist săvârşit împotriva legaţiei Republicii Populare Române din Berna”.
Se spune, cităm, „că în momentul descoperirii sale Beldeanu avea asupra sa două arme. El a opus rezistenţă organelor germane de securitate deschizând focul împotriva celor ce-l percheziţionau”. În realitate, Oliviu Beldeanu era un luptător anticomunist, prea tânăr pentru a fi legionar,(avea în 1955, 30 de ani) cel care a fost judecat la Berna, împreună cu alţi patru români pentru ceea ce Occidentul numea „bătălia libertăţii” ; ocuparea unei legaţii care s-a vădit a fi o oficină de spionaj pentru Moscova. A fost condamnat la Berna în 1956 la patru ani detenţie şi eliberat după trei ani, pentru bună purtare.
În acel august 1959, securitatea română îi organizează o capcană, reuşind, cu sprijinul STASI să-l răpească din Berlinul de Vest, să-l aducă în ţară, să-l ancheteze şi să-l execute, la Jilava, în februarie 1961.
Î
n arhiva CNSAS există documente care atestă complicitatea Ministerului Securităţii de Stat al Republicii Democrate Germane la reuşita acestui rapt.
E vorba de raportul ministrului Afacerilor Interne, al lui Alexandru Drăghici către conducerea superioară de stat şi de partid (nota MAI – UM 0123/I – 6 septembrie 1959) prin care se descrie acţiunea, condusă de colonel Nicolae Doicaru şi colonel Aurel Moiş de la DIE. Acţiune girată şi de general locotenent Mielke, ministrul Securităţii de Stat al RDG.
Această investigaţie îi aparţine consultantului filmului , istoricului Stejărel Olaru, cel care a şi scris o carte despre atacul de la Berna.
Aproape 50 de ani s-a păstrat misterul asupra răpirii lui Oliviu Beldeanu. Filmul nostru rosteşte adevărul, bazându-se pe documente şi pe mărturiile a doi dintre tovarăşii lui Beldeanu. Pe unul l-am adus din Spania, are 90 de ani, dar a venit la Berna...
- Vă pregătiţi pentru o plecare peste Ocean, în Statele Unite! Este tot un proiect din seria celor şase?
- Aţi filmat recent şi în Casa Presei chiar în birourile Jurnalului Naţional...Ne puteţi dezvălui subiectul acestui documentar?
- Aţi avut de curând o premieră – un film consacrat marelui scriitor de obârşie română şi de cultură franceză Eugen Ionesco. A fost un eveniment.
Tema filmului este dacă vreţi, leitmotivul vieţii lui Ionesco, neliniştea metafizică în faţa morţii, temă ce îi străbate dramaturgia. Ultimul gând al lui Ionesco, publicat în „le Figaro”, la 1 octombrie 1993 este o rugă către divinitate: „Dumnezeul meu, fă-mă să cred în tine”.
Şi la acest film am beneficiat de o susţinere financiară, înafara TVR, din partea Ambasadei Franţei la Bucureşti. De altfel filmul se va difuza în cadrul săptămânii Filmului documentar româno-francez la Institutul Cultural Francez în 14 martie a.c. şi de asemenea la teatrul „La Houchette” din Paris (teatrul unde de 50 de ani neîntrerupt i se joacă piesele marelui scriitor). Institutul Cultural Român din capitala Franţei organizează două seri „Ionesco” cu proiecţia filmului în 10 şi 11 aprilie a.c., la care suntem invitaţi eu şi regizorul filmului, Dan Necşulea.
- Nu vă plângeţi de proiecte....
Sunt mâhnită că două proiecte de documentare înaintate la concursul de scenarii al CNC au fost sub linie. Cel mai tare m-a revoltat faptul că producătorul acestor documentare, omul care a produs peste 100 de filme din seria „Memorialului Durerii”, care a condus un departament de film timp de aproape zece ani, care a semnat intrarea în producţie a „Decreţeilor” şi a altor zeci de documentare premiate cu premii UCIN şi premii internaţionale a fost cotat cu nota O. El şi societatea lui, „Dan Vinci Film”. Explicaţia? Opinia amatoricească a funcţionarilor CNC care argumentează că produsele de televiziune nu se joacă în sală şi n-au număr de spectatori. Deci, producătorul n-are succes. Descoperi că la CNC, unde ar trebui să fie metropola filmului sunt nişte concepţii, care ţin de o viziune „Pocreaca”. Dar acest subiect merită o tratare aparte. Nu folosesc cuvinte tari pentru că aş fi avut un eşec ci pentru că nu poţi distribui miliarde din banii publici după criterii de junglă. Şi nimeni să nu te tragă la răspundere.
- N-aţi depus contestaţie?
17 ani am lucrat documentare fără să beneficiez decât de susţinerea unor prieteni , de ce m-aş iluziona că aceste proiecte interesează Ministerul Culturii sau CNC-ul? Că ar recunoaşte astfel, încurajând proiecte bune, tot ceea ce am făcut la Televiziunea Publică în folosul memoriei şi al filmului românesc? Nu-mi fac iluzii.
Momentul pe care-l traversăm, de erodare dureroasă a vieţii noastre, te obligă să laşi deoparte idealitatea.
Într-o piaţă de film dirijată de gangsteri nu vom putea pătrunde niciodată. Sper, nădăjduiesc ca tinerii noului val s-ă aducă cinema-ul românesc la standardele de transparenţă, valoare şi integritate impuse de o cinematografie europeană.
Citește pe Antena3.ro