x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Minulescu, poetul urban

Minulescu, poetul urban

de Ionuţ Ivan    |    14 Sep 2009   •   00:00
Minulescu, poetul urban

"Romanţe pentru mai târziu" reprezintă un moment în evoluţia liricii româneşti, în care poetul este cel care anunţă trecerea la un nou secol, spune critical literar Valeriu Râpeanu. Cum? Prin locomotive, prin vapoare, prin dragostea ce aici prinde carne şi prin parfumul Chanel. Toate, elemente ale liricii minulesciene.



Jurnalul Naţional : Dle Valeriu Râpeanu, haideţi să explicăm titlul acestui volum "Romanţe pentru mai târziu"?

Valeriu Râpeanu: "Romanţe pentru mai târziu" reprezintă un moment în evoluţia liricii româneşti, mai ales că prin "Romanţa noului venit" volumul are un caracter de manifest. Fără nici o exagerare, deşi poate surprinde, această poezie are o însemnătate în lirica românească, bineînţeles păstrând proporţiile, cu "Epigonii" lui Eminescu, cu poezia "Destul" a lui Macedonski, cu "Testamentul" lui Tudor Arghezi.
În anul 1908 când a apărut "Romanţe pentru mai târziu" Minulescu era conştient că publicul de atunci nu îi va valida lirica. Publicul din aceea vreme, era "crescut" la şcoala poeziei eminesciene şi mai ales la şcoala poeziei care se afirma în primul deceniu al secolului al XX-lea avându-l ca prim reprezentant pe Octavian Goga, al cărui volum apare în 1905.

Şi totuşi Minulescu era, la apariţia acelei cărţi, în 1908, la debutul său în volum?  

Pentru a înţelege volumul de poezie al lui Minulescu trebuie să înţelegem epoca. Epoca recepta poezia naţională şi pe cea inspirată din mediul ţărănesc.
Dominanta poeziei noastre era o poezie inspirată din mediul rural cum era de fond şi poezia lui Eminescu, cum era poezia lui Coşbuc..., iar publicul  era "modelat" de această atmosferă, de această lirică... De aici succesul lui Goga ca poet în epocă.

Iar Minulescu vine cu poezia urbană...  se poate spune atunci că este un poet cu subiecte pitoreşti?

Nu aş spune subiecte pitoreşti. Universul poeziei noastre de atunci era un univers rural. Simbolismul apare, bineînţeles, mai înainte de Minulescu, avându-l ca stindard pe Alexandru Macedonski atât prin poeziile lui, cât şi prin manifestestul "Poezia Viitorului" din 1892 care declanşează o reacţie împotriva poeziei retorice şi didactice eminesciene. Pe acest fond, Minulescu vine în 1908 cu "Romanţe pentru mai târziu" adică având conştiinţa că ele vor fi înţelese mai târziu şi nu în epoca respectivă. Iar poezia în care spune: "Drumeţule ce-mi baţi la poartă"... şi se termină cu... "Poarta a rămas închisă/ La glasul artei viitoare/ Era prin anul una mie nouă sute şi opt îmi pare/". El era conştient că epoca sa nu-l va valida din punct de vedere al receptivităţii. Şi da, Minulescu aduce universul orăşenesc. Ceea ce era o noutate în poezia noastră. Dimitrie Anghel, cu câţiva ani mai înainte, adusese universul grădinii. Iorga, lăudându-l pe acesta, îi reproşează totuşi că grădina lui este una boierească. Nu era grădină tipic ţărănească cu magherani. Iorga îi recunoaşte deci talentul, îl publică pe Anghel, dar îi reproşează acest lucru. Pe de altă parte, Minulescu vine cu elemente ale civilizaţiei moderne: trenul, vaporul, călătoria: "... Când se afundă vaporul în mare/Şi când din ochi lăsa-i să-ţi cadă/trei lacrimi reci de călătoare/". Pe urmă, parcul cu tot ce ţine de civilizaţia modernă. Parcul este o creaţie a imaginaţiei inginerului horticol. Deci nu ia naştere la întâmplare. Eminescul cânta codrul. Minulescu, în schimb, este legat prin parc de civilizaţie.

O DRAGOSTE MODERNĂ

Dar elementele poeziei eminesciene se încadrau în limitele cunoscute şi acceptate ale vremii. La momentul când Minulescu publică acest volum, vorbeşte despre modernitate şi urbanitate unei populaţii majoritar rurale?...

... Sau o populaţie care venea de la ţară sau care nu citea literatură română. Aceasta este şi constatarea lui Nicolae Iorga. Dar care creştea în cultul poeziei lui Alecsandri, Eminescu, Coşbuc şi acum îl descopereau şi pe Minulescu.
Unii dintre propagatori poeziei, în sensul de răspânditori, au fost şi cei din familia Brătianu. Ionel şi cu soţia sa Elisa care au luat măsurile necesare pentru a propaga poezia. Dintr-odată vedeţi că avem şi clasa de sus, că el (Ion Minulescu ­ n.r.) corepundea acestor idealuri, nu politice, ci sociale ale începutului de veac. Idealuri care erau atât cele naţionale, cât şi cele sociale.
Minulescu merge la Paris, se întoarce de acolo "îmbibat" de această "nouă" poezie care nu era touşi prea nouă. Simbolismul, după cum ştiţi, datează de mult. Dar pentru noi era nouă şi era mai ales mediul nou. Iar, la urmă, nu trebuie să uităm versul alb. Minulescu nu mai scrie în versul clasic. Iar o dată cu aceasta are şi o nouă formă de expresie. Spre deosebire de Bacovia, de acel univers de provincie, de aceea închidere, la el (Minulescu ­ n.r.) totul, inclusiv dragostea, este imediat, este carnal. Este dragostea imediată, o dragoste modernă care are în momentul consumării ei realitatea despărţirii, a părăsirii mai degrabă.

Fiindcă aţi adus vorba de Bacovia. Minulescu şi George Bacovia, doi poeţi simbolişti, ambii inspiraţi de către poeţi francezi, dar cu trasee literare diferite?

Vedeţi dvs., Bacovia era un om sărac. Apare şi într-un moment neprielnic, în 1916. Volumul din "Plumb" este tipărit cu ajutorul material al lui Ion Pillat. După cum spuneam, traseele lor sunt diferite. Poezia lui Minulescu este o poezie exuberantă, a dorinţei de a trăi, a tristeţii, nu a desnădejdii. Chiar şi atunci când ştie că va pleca...

TRĂIEŞTE CLIPA!


Se încadra mai bine în gustul timpului poezia lui Ion Minulescu decât cea a lui Bacovia?

(Râde) Nici una, nici alta. Nu este vorba de tristeţe la Bacovia, ci de desnădejde, de ultima consecinţă. Vedeţi, el se retrage la un moment dat "mai bine singuratec şi uitat/ Pierdut să te retragi nepăsător/ În ţara asta plină de humor/ Mai bine singuratec şi uitat" şi uite că aşa a şi trăit Bacovia până în ultimele clipe.
Bacovia are plumb, are sicrie de plumb şi "... flori de plumb/ Şi funerar de veşmânt/ Stam singur în cavou/ Şi era vânt/ Şi scârţăiau sicriele de plumb". Zăpada poartă urme de sânge... Desnădejdea merge până la ultima consecinţă. La Minulescu este cu totul altceva, este, dacă vreţi, chiar o bucurie de a trăi, chiar dacă ceea ce trăieşti este clipa.

O parte a succesului ca poet publicat poate fi pusă pe seama acestei bucurii a vieţii, a optimismului afişat?

Succesul este de mai multe feluri. În 1908 el a fost un neînţeles. După Primul Război Mondial, îşi cucereşte popularitatea, dar critica devine rezervată. Uneori chiar contondentă, cum este în cazul lui Pompiliu Constantinescu.
Tudor Vianu care a prefaţat prima ediţie apărută în '57, după zece ani de interdicţie, îl evocă pe poet la întâlnirile cu cititorii care erau foarte numeroase pe vremea aceea, când apărea el în sală... Acum trebuie să stiţi că Minulescu nu era un bărbat frumos. Era un bărbat impunător, avea un nas mare, caricaturiştii îl desenau cu nasul ăla, dar era îmbrăcat corect cu nişte fulare colorate şi citea foarte frumos din versurile sale. Aş putea spune că a contribuit foarte mult la răspândirea propriei poezii...

NU POATE FI IMITAT

... Făcea "ravagii" printre doamnele din epocă...

Da printre doamnele din epocă, dar nu numai printre ele. La un moment dat a cuprins şi tineretul care era împărţit, dacă vreţi, între Minulescu şi Bacovia, cu tristeţea aceea care prindea foarte bine. Eu fac parte dintr-o generaţie care în '44--'45 l-a descoperit pe Bacovia şi pentru noi era o adevărată Biblie. Însă, în acelaşi timp, Minulescu avea poezii pe care noi le ştiam pe dinafară. Erau cele două contrarii.
Mai ales că poezia lui mergea către glumă, către aspectele acestea gen: "Un bătrân şi o bătrână / două jucării stricate/ Merg ţinându-se de mână/". Tot aici apare exemplul parfumurile: parfumul Chanel, spre exemplu, adică elemente ale vieţii moderne.
Modernitatea lui Minulescu sigur că i-a atras mulţi cititori. Acum, că aţi vorbit de succesul la doamne, trebuie să amintesc un lucru. În 1957, când a apărut volumul antologic, noi credeam că Minulescu nu va mai trece şi această barieră. Era o altă lume. Tineretul avea problemele lui care erau dramatice şi tragice, după cum ştim foarte bine.
Am scos în colecţia Editurii Eminescu prin anii '80 un volum destul de gros de poezii din Minulescu. Trebuie să stiţi că a avut un succes extraordinar. Zeci de mii de volume vândute la o cu totul altă lume. Difuzorii de presă, directorii de centre etc. povesteau ce succes aveau. Erau centre de difuzare în fabrici unde se dădeau în rate. Şi fetele de acolo, tinerii, cumpărau în nişte proporţii extraordinare. Când a venit difuzorul au cerut şi mai mult. Deci atunci ne-am dat seama noi că este o poezie care este eternă.
S-a spus că poezia budoair-ului, a dragostei ostentative a dispărut. Dar cu o mare virtuozitate a ştiut să-şi cultive un talent real şi un loc în istoria literaturii române. Fiindcă, vedeţi, dacă scrii ca Minulescu se vede imediat...

... Nu poate fi imitat...

Nu poate fi imitat, pentru că rişti să pici în ridicol. Minulescu este el însuşi.

Cum ar trebui citit şi înţeles Minulescu în epoca actuală, a Internetului? Mai este el actual?

În epoca Internetului Ion Minulescu trăieşte. Despre cum ar trebui înţeles, vom vedea la această nouă confruntare cu publicul.


Ilustraţii obţinute cu sprijinul Muzeului Naţional al Literaturii Române care poate fi vizitat de marţi până vineri, între orele 10:00-18:00

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi minulescu