Nathalie Jolie: Maria Tănase de pe malul Senei

Cântecele Mariei Tănase au prins din nou viaţă datorită imaginaţiei şi creativităţii muzicale a unei artiste de cabaret franceze, Nathalie Joly. Spectacolul ei dedicat legendei cântecului românesc a provocat o adevărată răzmeriţă emoţională în sufletele francezilor. 

Nathalie Jolie "Francezii au descoperit-o odată cu spectacolul meu!”

Cântecele Mariei Tănase au prins din nou viaţă datorită imaginaţiei şi creativităţii muzicale a unei artiste de cabaret franceze, Nathalie Joly. Spectacolul ei dedicat legendei cântecului românesc a provocat o adevărată răzmeriţă emoţională în sufletele francezilor.  

• Cum aţi descrie muzica dvs. cuiva care nu a auzit-o niciodată?

Poate că ar trebui să încep prin a vă spune marea mea pasiune pentru anii ’30 şi ’40 şi « vorbitul cântat » lansat de Kurt Weill şi care s-a raspândit apoi în toata Europa….pâna la Maria Tanase. Formaţiunea mea este legată de teatru, dar şi cânt, şi de aceea din totdeauna am încercat să găsesc care este relaţia între cuvântul spus şi cuvântul cântat situându-mă însă în momentul prezent: de accea aproape că inventez în fiecare clipă cu muzicianul care mă acompaniază (în cazul acestui spectacol minunatul acordeonist Thierry Roques). Este un dialog ce se împleteşte asemeni unui dans între voce şi instrument. Muzica este cea care provoacă periplul. Cuvintele trebuie să fie întotdeauna juste, în înţelesul şi inflexiunea lor, fără însă a încerca să transmită întotdeauna acelaşi lucru. Totul depinde de inspiraţia clipei.

• Cum v-aţi apropiat de repertoriul Mariei Tanase? Ce v-a frământat/extaziat atât de tare încât să interpretaţi piese folclorice româneşti?

Tocmai pregăteam un spectacol consacrat cântecelor andaluze legate de superstiţii când un prieten scoţian m-a făcut să ascult un CD de Maria Tănase. Imediat am adoptat « Malediction d’amour » şi Doina, pe care le-am cântat acompaniată doar de acordeonul grupului (aveam alţi doi muzicieni). Cântând aceste două piese şi ascultându-le pe celelalte în româneşte m-am hotarât ca următorul spectacol, un duo voce-acordeon, să fie dedicat Mariei Tănase. Vroiam ca toate piesele ce vor alcătui repertoriul să îmi placă în egală măsură pentru cuvintele şi muzica ce le acompania. Vocea Mariei Tănase mă emoţiona profund, textele asemenea. La început am ascultat varianta lor franceză cu o scriitură adesea curioasă/uimitoare, apoi mai târziu, când am înţeles versiunea originală românească, m-am decis să le transpun în tradiţia anilor ’40 a acestui Bucureşti altădată numit « Micul Paris », şi am fost intrigată de rezultat. Sunt foarte legată de imaginea locurilor, de cabarete (ca cel berlinez sau cel spaniol, cărora le-am consacrat două spectacole precedente), iar cârciuma şi grădinile Bucureştiului m-au îndemnat să visez. Apoi a fost personajul cu firea sa angajată, adesea extravagantă, care m-a fascinat. Muzica Europei de Est m-a sedus dintotdeauna, cu ritmul, culoarea şi melopeele ce amintesc Orientul. Am vrut ca acest concert să amintească de istoria acestor cântece, căci fiecare dintre ele are o istorie, o origine, şi înţelegând cum Maria Tănase le-a adaptat stilului său, m-am simţit la rândul meu, fără însă să îi tradez spiritul, să adaptez textele şi să adaug şi câteva contribuţii personale. Cred însa că, cu toate acestea, am rămas în spiritul Mariei şi epocii sale. Maurice Durozier a compus 3 cântece inspirate de balade cu haiduci sau melodii tradiţionale.

• Ce ştiti despre Maria Tanase?

Înainte, nimic. Am ascultat, apoi am citit mai multe lucruri pe CD-uri şi pe Internet. Mai târziu, m-am întâlnit cu români şi de fiecare dată îi întrebam despre Maria Tănase sau despre un cuvânt care nu-mi dădea pace. Acesta este şi motivul pentru care anumite cuvinte româneşti sunt intraductibile. "Dorul”, de exemplu …. Nu are echivalent în franceză! Abia după ce am avut ocazia să venim în România, spectacolul Paris-Bukarest s-a îmbogăţit cu detalii noi care mi-au fost livrate. Fiind constrânşI să ne imaginăm România înainte de a concepe spectacolul automat fantezia noastră muzicală a fost îmbogăţită.   

• Aţi fost la mormântul Mariei Tanase? Ştiţi că a fost iubita unuia dintre cei mai renumiţi sculptori români?

DeşI nu am reuşit să ajung la mormântul Mariei Tănase, ea este prezentă în spectacol, alături de mine. Nu, nu ştiam că a fost iubita lui Constantin Brâncuşi.

• Care dintre piesele Mariei Tănase a avut cel mai mare succes la publicul francez? Dar în alte ţări?

Sunt foarte puţini melomani care o cunosc. Francezii au descoperit-o pe Maria Tănase odată cu spectacolul meu iar piesele la care publicul a reacţionat negreşit au fost "Doina de Dolj”, "Dorule” şi "Malediction d’amour”. Franţuzoaicele au fost foarte mişcate de piesa "Când o fi la moartea mea”. Aceste cântece sunt legate mai degrabă de destinul femeii. Românii, în schimb, sunt adânc mişcaţi de interpretarea piesei "Ghiurghiuliu”.

• Cum a fost primit spectacolul Paris-Bukarest în România?

Magnific şi generos! La spectacolul organizat acum doi ani de Institutul francez din Casablanca, în Maroc, am avut marea surpriză să descopăr în public un număr destul de mare de români. Erau fascinaţi! Printre ei se regăsea şi Ambasadorul României în Maroc, domnul Vasile Popovici, care ne-a felicitat şI datorită căruia, trei luni mai târziu, am fost invitaţi să "jucăm” la Institutul Francez din Bucureşti cu ocazia aniversării debutului Mariei Tănase pe scena românească. Apoi am fost invitaţi la Arad, la "Underground Festival”, unde spectatorii, vădit captivaţi şi emoţionaţi, nu se mai opreau din aplauze. Mai mult, după spectacol, doreau să se fotografieze cu cea care o reîncarnează pe Maria Tănase, ceea ce m-a emoţionat profund.

• Cântaţi şi piese în română. Aţi luat cursuri de limbă română sau aţi învăţat versurile din auzite?

Nu, nu am făcut nici un curs de limbă română însă am ascultat foarte mult. Toate textele au fost traduse de o bună prietenă ca eu să pot face o selecţie a pieselor. În plus, am lucrat foarte mult la pronunţie cu profesoara mea de canto, celebra mezzo-soprană româncă Viorica Cortez. Este foarte important să păstrezi pasajele în română întrucât limbajul este vivant, răsunător iar spectacolele mele abundă tocmai în acest "melanj” al limbilor. Am ţinut ca publicul francez să înţeleagă ceea ce exprimă versurile atât de particulare şi pline de metafore. Şi cum Maria Tănase cânta şi în română şi în franceză, i-am urmat exemplul ….

• Ce v-a impresionat cel mai mult din viaţa Mariei Tănase?

Copilăria ei şi modul în care a învăţat să cânte de la ţiganii florari. Însă cel mai mult m-a impresionat atitudinea pe care a avut-o, opunându-se deportării unor prieteni ai ei evrei, din cauza căreia i-a fost interzisă orice apariţie artistică publică, inclusiv la radio.  

• Cum aţi caracteriza-o pe Maria Tănase?

Cred că Maria Tănase era o fire de o mare generozitate. Era o imensă interpretă care se dăruia întru-totul muzicii şi poeziei. Foarte înaintea vremurilor în care trăia, îşi făcuse o pasiune din a culege cântece din toate regiunile României, şi aceasta înainte ca folcloriştii să o facă, pe care le adapta apoi liber, rescriind textele, căutând totdeauna, însă păstrându-şi de asemenea o mare sinceritate în interpretare. Apoi era o mare frumuseţe, o frumuseţe à la Marlène Dietrich! Cu toate acestea era înainte de toate o finţă umană, simplă, legată de de ţara sa pe care n-a vrut să o părăsească niciodată în ciuda ofertelor ce i-au fost făcute. M-am întrebat adesea dacă asemenea altor mari interpreţi din această epocă în Europa a avut o dependenţă de alcool sau droguri, căci în vocea ei discern uneori o patimă, o beţie, dar nu una obişnuită… O mulţime de mistere învăluie încă personajul său.

• Veţi face şi o continuare a spectacolului dedicat Mariei Tănase?

Bineînţeles. Îmi doresc să fac şi un film. Sunt deja în discuţii cu un mare realizator de musicaluri din Franţa care întâmplător mi-e şi prieten. Eu şi Thierry Roques, acordeonistul meu, vom cânta în deschiderea festivităţii dedicate francofoniei la Lisabona, pe 8 martie, la Institutul franco-portughez în parteneriat cu cel român. Apoi, vom participa la festivalul Balkan Transit iar în septembrie vom întreprinde un turneu în Brazilia.  "Paris Bukarest” va fi reluat la Paris, de data aceasta pe o perioadă mai lungă de timp (publicul parizian are nevoie de timp pentru "ingera” un spectacol). M-am gândit să cooptez şi câţiva muzicieni români care să cânte în finalul acestui spectacol.

• Ce alte pasiuni aveţi în afară de muzică?

După muzică, teatrul este a doua mare pasiune a mea. Apoi călătoriile. Spectacolele mele sunt totdeauna legate de o ţară anume. Îmi place foarte mult să cânt în afară. Iar copiii, îi ador!

• De unde vă găsiţi muza inspiratrice? Scrieţi versuri dintr-o experienţă personală sau din pură imaginaţie?

Cazul meu este foarte particular. La început am nevoie de un răstimp de gândire, este un moment de care toţi artiştii au nevoie cumva ciclic, şi atunci mă gândesc ce este cu adevărat însemnat şi ce îmi doresc cel mai mult să cânt. Apoi este impulsul de moment, cel care deşteaptă interesul, cum a fost şi cu cântecele Mariei Tănase. Am lucrat întotdeauna înconjurată de o echipă, deoarece am început la 14 ani, în anii ’75-’80, când acest tip de de interpretare era numit generic « creaţie colectivă » sub influenţa Théâtre du Soleil şi a Living Theater. Eram în trupa lui Philippe Adrien şi am fost profund impresionată de modul de lucru al trupei sale, de universul său creator. Am participat la spectacolul « Visul lui Kafka », un enorm succes în epocă. Legătura pe care el o crea între joc şi vis nu m-a mai părăsit.
Când scriu aproape că nu suport să îmi cânt propriile vorbe. Ori dau textul lui Maurice Durozier, care este regizorul spectacolului şi îi cer să rescrie totul, ori el îmi dă un cântec pe care îl schimb, îl adaptez, mi-l apropiez. Trebuie ca textul, fiecare cuvânt ce îl compune, să îmi placă, altfel nu îl pot cânta. Înainte de a pune totul pe hârtie sunt amintirile, copilăria, visele, întâlnirile. În penultimul spectacol « Cafés-Cantantes » vroiam să scriu un cântec despre o expresie ce te fereşte împotriva deochiului, şi care vine din Algeria unde sunt născută. Aşa s-a născut « Cinq sur moi ». Este o vorbă care mi-a împodobit copilăria. Cântecul « Le ruisseau » (Izvorul) din spectacolul Paris-Bukarest îmi aminteşte de o prietenă de la Kaboul unde am avut şansa de a turna într-un film în 2005.
Experienţa personală şi imaginarul se împletesc întotdeauna, ele sunt două ingrediente foarte curioase. Acest spectacol Paris-Bukarest este foarte legat de bunica mea maternă, dar când l-am început nu desluşisem această legătură.

• Pentru ce film v-ar plăcea să faceţi coloana sonoră?

Mi-ar plăcea tare mult să pot face asta, mai ales că ador cinematografia. Vocea şi imaginea sunt strâns legate una de cealaltă. Bineînţeles, mi-ar plăcea să compun muzică pentru un film românesc. M-a impresionat filmul lui Cristian Mungiu dar şi cel al lui Tony Gatlif, "Transylvania”.

• Sunteti capabilă să intraţi în contact cu publicul în concertele live? Care credeţi că este forţa motrice a acestei legături?

Da, simt întotdeauna spectatorii. Lor mă adresez. În fiecare seară este altfel. Este ca o couniune. Trebuie să îi simt, să fiu în legătură cu ei. Uneori această legătură este imediată, spectacolul este uneori vesel, alteori trist, totul depinde de empatia lor.
Dacă spectatorii mă aşteaptă la ieşire, le vorbesc întotdeauna cu plăcere. Şi acest lucru se întâmpla adesea. Îmi place la culme când în sală sunt copii, căci sunt un public minunat. Nepoata mea a cărei voce o auziţi la sfârşitul spectacolului, ţinea morţiş să îşi cumpere o rochie de tafta, căci auzise vorbindu-se desprea ea în cântec. Acest cuvânt pe care nu îl auzim decât arareori în zilele noastre, tafta, şi căreia ea nu îi înţelesese sensul, s-a strecurat în imaginarul ei şi care o face să fredoneze « doda, doda ».

• Care a fost cea mai interesantă reacţie vizavi de "munca” dumneavoastră?

Un jurnalist de la Libération (celebru cotidian popular parizian, n.red.) a scris un foarte frumos articol despre vocea « subjugatoare » a Mariei Tănase pe care o auzim în spectacol. Îmi place cum a definit- o. Tot el vede în acest spectacol o reprezentaţie de cabaret minimalistă, şi această formulă îmi place căci eu mă simt în această linie artistică. Am o adevărată pasiune pentru Kurt Weill şi termenul « minimalist », îmi evocă teatrul care îmi place, cel în care imaginarul înlocuieşte decorurile realizate cu mari mijloace, cel în care poţi evoca o poveste cu aproape nimic, lăsând imaginarul să lucreze. Acest jurnalist mi-a făcut un mare compliment amintind de carierea mea aşezată sub semnul exigenţei şi de faptul că interpretez fără să imit. M-am ferit întotdeauna să o fac, deşi mulţi nu se sfiesc a imita un interpret până în modulaţiile vocii sale. Pentru mine a interpreta este a transmite ceea ce m-a emoţionat într-un cântec trasformând această emoţie interioară într-una exterioară, şi nu invers, căci altfel cred că am trece pe lânga ceea ce este însemnat….

• Ce urmează pentru Nathalie Joly?

Îmi doresc să continui spectacolul "Paris Bukarest” cât mai mult cu putinţă, atât în Franţa cât şi în afara ei. Vom merge în Portugalia, Brazilia, România şi posibil în Armenia şi Grecia. Pregătesc un nou spectacol cu piese din repertoriul lui Yvette Guilbert - prima "dizeuză” din Franţa - în duet cu un pianist, spectacol pe care-l voi prezenta la Paris şi Avignon în această vară. În această lună, voi relua spectacolul "Cabaret de l’exil” dedicat lui Kurt Weill, cel care a impus textul cântat ("sprech gesang”) şi care este "hrana mea” artistică. Între 27-30 martie, voi susţine un spectacol pe scena unui mic cabaret parizian, "La Vieille Grill”, un local pe sufletul meu!
Apoi, dacă guvernul ne permite să mai existăm ...vom vedea ce-om mai face! Aşa cum zice şi un proverb ţigănesc: "nu mă omorâţi înainte de să-mi termin cântecul!”. Vedeţi, cântecele traversează secolele ....

• Veţi reveni în România?

Da, suntem invitaţi în luna mai la Turnu Severin, la sărbătoarea oraşului, urmând să susţinem două reprezentări şi la Craiova şi Piteşti. Cel mai mult îmi doresc să cântăm din nou în Bucureşti, mai mult ca data trecută.