x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale NAVETIST STELAR / Poetul Adam Puslojic, binecuvântat de Patriarh

NAVETIST STELAR / Poetul Adam Puslojic, binecuvântat de Patriarh

de Miron Manega    |    24 Noi 2008   •   00:00
NAVETIST STELAR  /  Poetul Adam Puslojic, binecuvântat de Patriarh

Una dintre cele mai spectaculoase prezenţe la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus a fost poetul sârb Adam Puslojic, care şi-a lansat aici volumul de poezie "Asimetria durerii".



Patriarhul Daniel, aflând că Adam se află în România, l-a trimis pe părintele Florin Şerbănescu, consilierul patriarhal pe probleme de cultură, pentru a-i transmite mesajul său de binecuvântare. Mesaj de care a "beneficiat" şi Alexandru Peterliceanu, directorul Editurii PROEMA, care a tipărit cartea. De altfel, editura şi-a prezentat la Târg şi alte cinci cărţi, toate apărute în ultimele luni: tratatul de sociologie al lui Petru Pânzaru, "Sociologia reducţiei la esenţial", "Călătoria îngerului prin Nord – Nichita Stănescu în Maramureş" de Gheorghe Pârja, "Monumente UNESCO din România", monografia "Biserici de lemn din Maramureş" şi volumul de poezii "Frânturi de visuri spulberate" al scriitorului sirian contemporan Mazen Rifai.

I-A PUPAT MĂNA
În mod previzibil, evenimentul a fost copleşit – prin prezenţa lui Adam Puslojic, care a indus acest fapt – de umbra lui Nichita. Părintele Şerbănescu a recitat, cu o "poftă" lirică şi o măiestrie actoricească ieşite din comun, poezia lui Nichita "Un pământ numit România", uimind asistenţa, iar Adam Puslojic şi-a evocat maestrul şi prietenul, cu vocea sa tunătoare şi caldă. Răzvan Voncu, lector universitar doctor, critic literar şi prieten al lui Adam Puslojic, a remarcat, în discursul său, că e pentru a doua oară când îl vede pe Adam îmbrăcat în costum. Lucru mare şi rar, într-adevăr, căci marele poet sârb, navetist stelar între două culturi şi civilizaţii, nu poate fi disociat de imaginea peregrinului în haine de drum, împovărat de sacoşele cu cărţi şi manuscrise cu care tot bântuie graniţa româno-sârbă, încercând s-o desfiinţeze prin poezie, în numele lui Nichita. A doua zi, la Muzeul Literaturii, Adam Puslojic a fost invitat să-şi mai lanseze o dată cartea, într-un cadru intim. Amfitrion al întâlnirii a fost Traian T. Coşovei, iar Ion Caramitru şi Eusebiu Ştefănescu l-au evocat pe Adam "povestind" versuri şi amintiri. Au mai fost prezenţi, printre alţii, Dora Stănescu, Florin Codre, Ileana Flora, Ioan Groşan, Mircia Dumitrescu etc. La final, s-a întâmplat un "incident" ciudat şi sublim: într-un gest de veneraţie şi înaltă umilinţă, Traian T. Coşovei i-a pupat mâna lui Adam Puslojic. "Ce faci?" – a strigat sârbul, încercând să şi-o retragă, dar era prea târziu. Coşovei repeta, fără să ştie, un gest similar pe care-l făcuse Adam Puslojic, cândva, în faţa lui Geo Bogza.

Cartea "Asimetria durerii" este, de fapt, primul volum ("După primul plâns") dintr-o trilogie ce urmează să se tipărească tot la Editura PROEMA. Următoarele volume vor fi "Cânt posibil" şi "Trecerea surâsului".

×
Subiecte în articol: arte ada puslojic