x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Nichita încă mai scrie"

0
Autor: Ana Maria Vulpescu 01 Iul 2009 - 00:00
Ion Cucu/

Nichita Stănescu ne-a părăsit mult prea devreme, la numai 50 de ani. Dar ne-a lăsat, pe lângă poezia sa, un prieten, interpret şi mesager celest. Al operei şi al fiinţei lui Nichita. Este vorba despre marele său prieten, poetul şi traducătorul sârb Adam Puslojic, membru al Academiei Române. Aflat la Bucureşti pentru lansarea trilogiei sale poetice în limba română, Adam Puslojic a stat cu noi de vorbă despre opera marelui său prieten.



Jurnalul Naţional: Ce ar trebui să ştie despre Nichita un tânăr cititor care nu l-a cunoscut şi nu l-a citit până acum pe Nichita? Cititorul care are în faţă acest prim volum al lui Nichita, din noua serie a "Bibliotecii pentru toţi"...

Adam Puslojic: Nichita, în poemele lui, ca Iisus, spunea nişte adevăruri veşnice şi cosmice. Dragostea lui, numai a lui, a fost veşnicia dragostei şi esenţa ei. Nu ţinta sărutului şi a adoraţiei, ci ecoul sărutului. Ecoul - în cuvinte şi în necuvinte. Lumea, ţara, dragostea de Odă în metrul antic şi Charles Baudelaire, Închinarea lui Homer, dialogul cu Brâncuşi şi Mioriţa au fost pentru el nu obsesii şi teme poetice, ci viaţa, destinul şi rugăciunea. "Aud materia plângând", versul lui Bacovia, la el a provocat o stare a poeziei, deschisă şi profundă, pentru că visul lui a fost să nu rostească versuri, ci monade. Un cuget şi o imagine, la el au devenit icoana versului, nu o relaţie cu lumea fizică. Numai aşa a putut să intuiască şi să realizeze proiectul 11 elegii, Noduri şi semne, Epica magna, Operele imperfecte şi Oase plângând.
Ce este aici concret? Este numai dumnezeiesc, larg şi profund. Marin Sorescu, un alt mare poet român din generaţia lui Nichita, constata lucid şi amarnic că "lumea nu mai are timp pentru întrebări, ci doar pentru răspunsuri". Întrebările personale ale lui Nichita au fost de fapt răspunsuri din viitor. Metafizica lui a fost puterea magică a versului. Uneori, cânta la pian, foarte des desena şi numai în deplina singurătate scria versuri.


"Un cer pe pământ"

Aţi putea da o definiţie personală şi, în acelaşi timp, generală a poeziei lui Nichita Stănescu?

Acum trei zile, la Oradea, cineva mi-a adus un interviu din Ploieşti, publicat în revista liceenilor din Liceul teoretic (şi eu am adăugat aici şi poetic), "Nichita Stănescu". Interviul conţinea câteva întrebări şi răspunsuri despre Nichita Stănescu. O tânără m-a întrebat: de ce v-aţi dat în cap cu trilogia Asimetria durerii, în casa natală a lui Nichita?
Despre ce era, de fapt, vorba? Am rugat vreo 300 de oameni să închidă ochii pentru o clipă, să mă vadă numai Nichita. Adevărat, mi-am dat cu trilogia de-a binele în cap, greu şi dureros. Faptul că am fost imediat aplaudat frenetic m-a eliberat să îi jignesc pe cei 300 de oameni nevinovaţi. M-aţi minţit, fraţilor. Toţi aţi văzut ce mi-am făcut. Pentru că eu sunt un Cristos klokotrist: singur mă bat în cuie! Iar Nichita, fratele meu, a fost un Iisus mult mai adevărat ca mine, chiar purta şi numele bisericesc de Hristea. Toţi aţi vrut să vedeţi ce vede numai Nichita. Nu-i aşa? Nimeni nu a închis nici un ochi. Toţi aţi vrut să deveniţi Nichita pentru o clipă. Dar voi nu ştiţi de ce mi-am dat cu trilogia mea în cap. M-am rugat de Nichita să nu râdă de mine că, după 25 de ani de la moartea lui, chiar şi eu am devenit poet român!
Şi atunci fata m-a întrebat mai departe: care sunt cele trei cuvinte esenţiale despre Nichita? Am spus aşa: Nichita e poet total şi absolut. Nu sunt la fel şi alţii din lume. Şi acum tac...


Noi vă rugăm să nu tăceţi şi să ne vorbiţi mai departe despre omul şi poetul Nichita Stănescu, care astăzi, prin colecţia "Biblioteca pentru toţi", vede din nou lumina tiparului într-un tiraj de masă, pentru prima dată după 1989. Ce rol a jucat în formarea poetului Nichita Stănescu triada umană şi literară Vasko Popa, Petre Stoica, Adam Puslojic? A avut vreo importanţă, în evoluţia literară a lui Nichita, această triplă prietenie literară şi umană?

Da, da, da. Spunea chiar Nichita: bunicul, tatăl şi fiul.

Cum s-a născut şi cum s-a propagat mitul Nichita în Serbia şi din Serbia în Balcani?

AP: Fascinat de cazul Vasko Popa, pe care l-a şi tradus în limba română încă din 1966, Nichita voia să cucerească Serbia şi Iugoslavia. Şi atunci s-a decis să scrie poeme care să aibă un mare ecou în Serbia. Aşa s-a născut Belgradul în cinci prieteni, volumul lui scris şi dictat în Serbia şi, mai apoi, la Bucureşti. Dar şi încă trei volume din corpusul poezesc: Oase plângând, Suspinul de piatră şi Dialog în triunghi, singura lui carte scrisă în "comun" cu Ioan Flora şi cu mine. Nu demult, am dăruit Academiei Române toate poemele lui scrise şi dictate în Serbia, ca să le unim cu manuscrisele lui Eminescu. Am numit acest proiect "Darul lui Nichita". Pentru că nu eu am dăruit manuscrisele lui, ci am dăruit numai ce mi-a dăruit mie Nichita. Darul Nichita! Toate sunt acum în inima versului românesc şi la Biblioteca Academiei Române.

Dar a existat şi un context istoric?...

..."Cazul" Nichita a picat la noi într-o secundă istorică pozitivă, chiar pe fondul nemulţumirilor noastre faţă de lumea socială şi de cosmosul divin. Nichita vorbea şi în numele nostru, ca un poet tânăr, dar cu o experienţă poetică având un sunet şi răsunet deosebite, pentru că a fost pentru noi, poeţii sârbi, o sursă de versuri ieşită direct din Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia până la generaţia lui Geo Bogza şi Gellu Naum, având în vedere şi experienţa urmuziană, şi ultimele strigăte din poezia europeană, de la Rilke la Pound până la Paul Celan şi Vasko Popa. Lumea intrase într-o epocă neagră şi dureroasă, după supravieţuirea din cuptoarele de la Auschwitz (cum spunea Adorno), şi cu frica reală a "întâlnirii" cu bomba atomică (bombă care, într-un final, ne-a căzut în cap nouă, în Serbia, în anul 1999). Numai aşa Nichita a ştiut să spună prevestitor şi dureros: "Ah, Serbia/ Tu nu mai eşti!". Dar să nu uităm că, în urmă cu mai mulţi ani, el ne-a spus şi alte versuri memorabile: "Tristeţea mea aude nenăscuţii câini/ pe nenăscuţii oameni cum îi latră". În finalul vieţii sale, a mai scris şi 6 "autoportete", dintre care primul şi ultimul - la Belgrad! Primul, prin destin, i-a devenit şi epitaful de la Cimitirul Belu: "Eu nu sunt altceva/ decât o pată de sânge/ care vorbeşte". şi "Eu m-am născut/ după ce am murit./ După ce am murit/ m-a înfiat./ Eu? Care eu?".

Cum l-aţi cunoscut pe Nichita?


De multe ori am fost întrebat asta, dar mie clipa fizică a primei întâlniri îmi scapă. Pentru că, atunci când ne-am îmbrăţişat pentru prima dată în mod natural şi fizic, eu ştiam versurile lui şi el ştia versurile mele, traduse reciproc. Nu l-am tradus doar eu pe el în nouă volume, ci şi el pe mine, în volumele Pasărea dezaripată, din 1972, şi Apa de băut, din 1984, şi Gradul zero al poeziei, în 1986.
De fapt, paradoxal, dialogul nostru adevărat a început abia după decembrie 1983, când am fost nevoit, la înmormântarea lui, să spun ceva dureros: "Iartă-mă, iartă-ne, frate Nichita, că încă mai suntem în viaţă!". Despre ce e vorba? Am avut impresia că lupta pentru apărarea poeziei lui abia începe. În secunda aceea, când unii l-au comparat cu Eminescu şi cu Arghezi, alţii au tras chiar şi în Eminescu! Este o neînţelegere totală. Despre bunul Dumnezeu şi umbra lui nu trebuie discutat, ci dialogat cu Geneza şi Logosul. Cine nu crede în bunul Dumnezeu crede că logosul este un fir de nisip în deşert.

Cum vă explicaţi această tinereţe permanentă a lui Nichita?

Eu spun şi altceva... Nichita încă mai scrie...! Pentru că, după despărţirea de el, au apărut zeci şi sute de poeme necunoscute şi inedite, iar unele dintre ele nici n-au putut să fie scrise acum 25-30 de ani. Nichita ştia ce ştia, ceva în plus. De fapt, despre şi din viitor. Numai aşa ele vor supravieţui tuturor invectivelor nedrepte, dilemelor şi suspiciunilor. Nu el, ci noi am poreclit opera lui Epica magna. Asta înseamnă că nu el simte nevoia de propria lui icoană, ci noi avem nevoie de un om viu şi de un poet veşnic tânăr. El nu repetă cazul Eminescu, pentru că, în comparaţie cu marele Mihai, el ştia la timp - Dreptul la timp! - că va veni o clipă când poemele lui vor fi înţelese exact cum le-a gândit creierul inimii lui. A şi spus-o: "Vai de capul/ Creierului meu".

Cum definiţi patriotismul lui? În ce fel era patriot Nichita Stănescu?

Era patriot într-un mod foarte pur şi cinstit, foarte concret şi dureros. Pentru el ţara a fost patria ţăranului şi a muncitorului şi nu i-a fost ruşine să spună că şi artistul e ţăran şi muncitor, numai că el munceşte la icoană şi la sunet ori la bucuria brâncuşiană a formelor cosmice. L-a adorat pe Eminescu numai atunci când l-a înţeles deplin, iar nu protocolar, nici pentru el personal, ci pentru viitorul versului românesc, trăit de românii de azi şi de mâine într-o lume posibil mai liberă chiar decât el însuşi a putut să şi-o închipuie. Lumea liberă a lui Nichita a fost un cer pe pământ.

Era un om curajos, era un poet curajos?

Era şi un om, şi un poet curajos. Foarte curajos. Nu avea frică de moarte şi nici teamă de libertate. Ignora puterea politică şi mereu i-a fost ruşine de mizeria socială, a lui şi a lumii din jurul lui; el trăia Romania şi exterior, şi interior, in vivo. Un pământ numit România pentru mine este o introducere în vestita carte a lui Vasko Popa, Ţara verticală. Numai aşa Nichita a putut lansa propoziţia proverbială: "Patria vieţii mele e limba română".

Cum a luat Nichita Cununa de aur la Struga şi cum de n-a luat Nobelul la Stockholm?

La Struga el a fost înţeles, iar la Premiul Nobel n-a fost înţeles, probabil din cauza zgomotului de dinamită mondială şi a "golului istoric" care se întinde (cum zicea Bacovia), gol ce urmează după explozii. Nichita dialoga cu Oda în metrul antic. Nichita a fost un sfânt fără aureolă, pentru că prin ea se adresa cerului, nu pământului. La anul, Nichita va refuza din nou Premiul Nobel şi va avea deplină dreptate. Mai bine să pierzi cu Borges, decât să câştigi cu Singer!

Ultimul volum antum al lui Nichita Stănescu, scris chiar în Serbia, se numeşte Oase plângând. Ce ne puteţi spune despre simbolistica oaselor, în raport cu cea a sângelui, în poezia lui Nichita?

 Nichita a fost emoţionat când a aflat de incredibilul monument de la Cele-Kula (Turnul craniilor), de lângă Niş. Alcatuit din sute de cranii de oameni, sârbi decapitaţi după războaiele cu turcii. Mi-a spus foarte sincer: "Te rog, pune-mi şi craniul meu acolo!". N-am apucat să o fac în timpul vieţii lui. Voi încerca să o fac cu propriul meu craniu. Nichita egala osul şi piatra, surâsul şi ţipătul, România şi Serbia. A "inventat" ceva proverbial ca senzaţie şi sunet: "Râsu' plansu'!". Mie nu-mi sună caragialesc, ci ca un nichitism dureros.


 Care e primul vers al lui Nichita care vă vine în minte?
 
Toate!

 Atunci, ultimul?

"Vai de capul creierului meu!", pentru că el presupune şi diamantele din capul lui Eminescu. Ceea ce, prin durere şi destin, Mihai Eminescu a constatat himeric Nichita chiar a realizat în viaţă, în propria lui viaţă. Diamantul creierului eminescian foarte des a fost înghiţit de gura lui Nichita. M-aţi înţeles?


Nichita a avut trei căsătorii oficiale şi ceva mai multe... aproape la fel de oficiale... mai multe decât elegiile! Ce ne puteţi spune despre femeia/ femeile lui Nichita?

Nichita a avut... 11 elegii, e adevărat, plus trei soţii, dar să nu uităm că în 1983 el a căzut în genunchi şi a cerut-o de nevastă şi pe fiica mea de un an şi câteva luni, Maria; Nichita era împreună cu Dora, care a surâs şi i-a zis: "Vezi că vrea!"... Dar Maria, după 25 de ani, a înţeles că femeia adevărată a lui Nichita a fost o nebuloasă cosmică, una prea frumoasă şi neagră la faţă, una alcătuită din surâs şi deşert, una, două, trei, patru...


 Cine a scris cel mai bine despre Nichita şi cine a scris cel mai rău?

 Pentru mine şi pentru un dialog cu Nichita, altfel decât cel pe care l-am avut eu în viaţă, cel mai bine l-a intuit domnul profesor Eugen Simion.

Iar dintre criticii mai tineri?


Partea finală, şi eu aş spune supremă a poeziei lui, a explicat-o lucid Răzvan Voncu, care adevereşte şi presimtirea mea personală că Nichita încă mai scrie şi scrie din viitor.

Şi cel mai rău?

 Cel mai rău am scris noi, care am tăcut neglijent şi blând, ca nişte pietre somnoroase. Nichita merită un sărut şi o înjurătură, un dialog deschis şi Poarta Sărutului, care începe cu Sensul iubirii şi se va termina cu un volum la care nici Nichita AZI încă nu ştie titlul, iar titlul este Punctual în gura lui Dumnezeu. Dumnezeul Logosului şi Dumnezeul Necuvântului. Tăcerea şi absenţa Domnului pe Nichita nu-l mai obligă, pentru că el a devenit propria lui umbră. Tăcerea mea despre Nichita va fi schimbată în curând la faţă, în Piaţa Sârbească din Ploieşti şi în Piaţa Amzei din... Emineşti.

 În exclusivitate pentru cititorii Jurnalului naţional, ne puteţi povesti o anecdotă dintre multele care au marcat prietenia dumneavoastră?

 Aş putea, fireşte, să vă povestesc foarte multe, dar una e incredibilă. Mie mi-a plăcut foarte mult poemul Trist cântec de dragoste. L-am tradus la Belgrad şi am venit cu traducerea la Bucureşti. I-am spus lui Nichita: "Bătrâne, hai să-ţi spun şi eu o poezie!". În restaurantul Doina, la subsolul de lângă Uniunea Scriitorilor de atunci, m-am ridicat în picioare şi, foarte actoriceşte, am spus poemul. Nichita s-a uitat la mine cu ochii holbaţi, emotionat, urmărind numai sunetul poemului. Când am terminat "actoria" mea, am făcut o pauză şi l-am privit pe Nichita în ochi. Mi-a spus extaziat: "Bătrâne, e genial!!! Când l-ai scris?". Răspunsul meu a fost dur şi dureros: "Bre, bătrâne, măgarule-frate, este al tău! Trist cântec de dragoste!". Numai atunci i-am văzut lacrima. Niciodată, în rest. Am plâns şi eu... Surpriza a fost totală. Niciodată nu am spus asta până la capăt. Nu e o anecdotă adevărată? Aici s-au întâlnit, evident, omul zilei şi nebunul satului meu natal, Kobişniţa, din Serbia. "Ah, Serbia...,/ tu nu mai eşti!"...
Nu mult după aceasta, poemul Trist cântec de dragoste a pătruns în manualele pentru clasa a şaptea de la noi, cu zece ani mai devreme decât în manualele din România, şi acolo au rămas douăzeci de ani, chiar şi după moartea lui. Copiii din Serbia şi Iugoslavia învăţau ce înseamnă dragostea dintr-un poem popular sârbesc şi din Trist cantec de dragoste, de poetul român Nichita Stănescu!
Şi vă povestesc şi o a doua anecdotă. Am ajuns odată la Sarajevo, la un festival internaţional de poezie. Trenul mi-a sosit după miezul nopţii. M-am dus la hotel, m-am cazat şi voiam să mănânc ceva. Din fundul sălii se auzeau nişte ţipete de bucurie şi de dragoste. Mi-am dat seama că sunt elevii care terminaseră şcoala. S-a ridicat un tânăr şi a recitatTrist cântec de dragoste. Am observat că a sărit peste două versuri, din neglijenţă. Evident, l-am corectat. Tânărul n-a spus nimic, decât versurile lui Nichita până la capăt. Tinerii lui l-au aplaudat frenetric. Iar tânărul a venit la mine şi mi-a spus cam bătăios: "Ascultă, moşule, tu să nu mă întrerupi pe mine când eu recit marele poet Nichita Stănescu! Auzi, mă? Cară-te!". Nu i-am spus că eu am tradus versurile lui Nichita. Am fost foarte bucuros! El avea nevoie de Nichita, nu de adevăr!

Ce-ar fi făcut Nichita după 1990?

După 1990 Nichita ar fi scris poeme pentru secolul XXII.


Ce ar fi făcut Nichita, dacă ar fi fost contemporan cu Eminescu?


Ar fi scris poemele lui Eminescu, traduse de el din limba română în limba română, iar de mine din limba română în limba chinezească.

Ce-a iubit Nichita cel mai mult?

Cel mai mult Nichita a iubit umbra lui Dumnezeu, în care s-a oglindit mereu.

Pe cine a iubit cel mai mult?


Nichita spunea că, de fapt, dorul iubeşte iubirea. Dorul e cel mai românesc cuvânt.

De ce, din toată averea familiei Puslojic, în timpul bombardamentelor aţi pus la adăpost doar manuscrisele inedite ale lui Nichita Stănescu?

Adevărat: am rugat-o pe Maria să le ţină în braţe, în timp ce Belgradul era bombardat, iar apoi le-am ascuns la casa mea de la ţară, din Kobişniţa Timocului. Motivul e dumnezeiesc. Asta a fost cea mai mare avere a casei mele, în care s-au născut (în limba sârbă, evident) Eminescu, Nichita Stănescu sau Lucian Blaga.

E mai cunoscut Nichita Stănescu în Serbia sau Adam în România?

Nichita al nostru e foarte bine cunoscut în Serbia voastră!

Stăm pe o terasă, în fierbintea vară bucureşteană, şi ne amintim de un mare poet. Preţuia Nichita şi lucrurile lumeşti?

Nichita are un vers: "Preţuieşte fiecare pahar. Ah, ce bună-i berea, Doamne!".


Ce ar fi urmat, în poezia nichitiană, după Dialog în triunghi? Numai dvs mai sunteţi în viaţă, dintre cei trei autori ai acestui ultim experiment, ca să puteţi să ne răspundeţi la această întrebare...


După lecţia despre cub, a urmat lecţia despre cerc. Iar la acest Dialog în cuvânt cred că lecţia ar fi trebuit să fie inversă: eu, Flora, Nichita. Asta-i regulă, Doamne? Asta e rugăciunea, Testamentul. Am vorbit la cele trei înmormântări: Nichita, Sorescu, Flora. Am zis că, de acum încolo, nu mai vorbesc la înmormântări. Să vorbească altcineva la mine.

 La ce bun poeţii în vremuri de restrişte?


O asemenea întrebare de Holderlin aş dori să fie spusă în limba surdo-mută, pentru că provocarea asta demnă de Holderlin este un cuţit pus la tâmpla toporului.

În aprilie 1999 spuneati "Frumuseţea este neputincioasă împotriva răului".

O asemenea tâmpenie...

Sunteţi pe Internet cu această frază!...

Cred că asta mi-au tradus-o greşit americanii, ca să mă cert cu ţăranii mei din Valea Timocului. Ei nu cred asta, ei sunt oameni liniştiţi şi buni, ca întregul meu popor.

Ar mai fi de pus foarte multe întrebări. Ne rezumăm la una. Nichita avea o generaţie, un anturaj, niste prieteni. Cine v-a plăcut şi cine nu?

Nichita personal n-a îndrăznit niciodată să-mi facă ordinea prietenilor sau a duşmanilor. Ca om lucid şi drept, Nichita spunea că îşi iubeşte dusmanii, iar prietenii lui fac parte din el. În aşa fel încât eu acum mă consider un duşman adevărat al lui!...
Dar hai să vă întreb şi eu pe voi ceva: de ce uneori Nichita Stănescu scrie, el, versurile noastre şi nu noi pe ale lui?
 
Citeşte mai multe despre:   decăt,   scrie,   scris,   limba,   serbia,   eminescu,   nichita,   stanescu,   poet,   nichita stanescu,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Soțiile de Tarryn Fisher, un thriller despre poligamie, adevăruri care nu pot fi acceptate și realități alternative

Soțiile de Tarryn Fisher, un thriller despre poligamie, adevăruri care nu pot fi acceptate și realități alternative
Galerie Foto Câteodată, chiar și o singură căsnicie poate fi dificilă. Cum ar putea fi așadar gestionate trei în același timp? „Vă iubesc pe toate diferit, dar în mod egal” nu pare a fi un răspuns foarte mulțumitor....

Cărți care au inspirat filme de succes

Cărți care au inspirat filme de succes
Galerie Foto Micuțele Doamne a fost ecranizat de mai multe ori, de fiecare dată cu atenție pentru detalii și cu un casting extrem de interesant. Însă totul a fost posibil pentru că volumul de la...

Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret, un film original, în premieră online, pe 2 decembrie

Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret, un film original, în premieră online, pe 2 decembrie
Galerie Foto Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret – este titlul filmului original ce va fi difuzat online pe 2 decembrie 2020, ora 19:00 la adresa...

Romanul L'Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction

Romanul L'Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction
Romanul L'Anomalie, de Hervé Le Tellier, este câștigătorul ediției de anul acesta al celei mai importante distincții literare care se acordă în Franța: Premiul Goncourt.   Acesta este cel de-al...

Despre dragoste, cu François Truffaut. Filme cu Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Gérard Depardieu

Despre dragoste, cu François Truffaut. Filme cu Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Gérard Depardieu
Galerie Foto O colecție de 12 filme semnate de influentul regizor francez François Truffaut vor fi disponibile, din această toamnă, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro)....

Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României

Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României
Galerie Foto Festivalul Internațional George Enescu invită iubitorii muzicii la premiera lucrării Poema Română pe site-ul www.festivalenescu.ro, pentru celebrarea Zilei Naționale a României. Poema Română a fost...

Festivalul Național de Teatru, la final

Festivalul Național de Teatru, la final
Festivalul Național de Teatru a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil...

România acum 100 de ani. Vremea personalităților care sunt acum nume de străzi și instituții 

România acum 100 de ani. Vremea personalităților care sunt acum nume de străzi și instituții 
Galerie Foto Viața culturală românească era în plină expansiune în anul 1920. Marii scriitori realiști erau deja faimoși: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Camil Petrescu. De asemenea, Lucian Blaga își lua...

They parlaient idéale, o puternică odă închinată visării la forme alternative de existență și comuniune, câștigă Marele Premiu BIEFF 2020

They parlaient idéale, o puternică odă închinată visării la forme alternative de existență și comuniune, câștigă Marele Premiu BIEFF 2020
Galerie Foto Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF, prima din istoria evenimentului organizată într-o formulă hibrid, online și offline, s-a încheiat duminică, pe 29...

Ziua a opta. FNT 30.

Ziua a opta. FNT 30.
Galerie Foto     Programul celei de-a opta zile a FNT 30 / FNT ALTFEL reuneşte nouă evenimente pe două scene...

Folclor simfonic la Filarmonica Sibiu de Ziua Națională

Folclor simfonic la Filarmonica Sibiu de Ziua Națională
Galerie Foto Un program alcătuit 100% din adaptări simfonice ale unor piese tradiționale româneşti va putea fi urmărit în direct de Ziua Naţională a României. Alături de muzicienii Filarmonicii Sibiu, dirijați de...

Pictorul Ștefan Câlția dăruiește Bradul Copilăriei pentru educația copiilor din medii defavorizate

Pictorul Ștefan Câlția dăruiește Bradul Copilăriei pentru educația copiilor din medii defavorizate
Galerie Foto Pictorul Ștefan Câlția participă la cea de-a douăzecea ediție a evenimentului caritabil Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. În data de 10 decembrie, în cadrul Galei Brazilor...

„Oedipe” și „O scrisoare pierdută” transmise online de Opera Națională București cu ocazia Zilei Naționale a României

„Oedipe” și „O scrisoare pierdută” transmise online de Opera Națională București cu ocazia Zilei Naționale a României
Galerie Foto Opera Națională București va transmite online spectacolele „Oedipe” de George Enescu și „O scrisoare pierdută” operă în două acte și un prolog de Dan Dediu, mați, 1 decembrie 2020, cu ocazia Zilei...

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII” difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”  difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!
Galerie Foto creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în colaborare cu Televiziunea Română, oferă publicului, de Ziua Națională a României, concertul extraordinar „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”, care va fi dif...

Ziua României. Un potpuriu de evenimente extraordinare ce reprezintă cultura și istoria României, în întreaga lume, de 1 decembrie 2020

Ziua României. Un potpuriu de evenimente extraordinare ce reprezintă cultura și istoria României, în întreaga lume, de 1 decembrie 2020
Galerie Foto Sărbătorirea Zilei Naționale a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de evenimente online de promovare a culturii și civilizației românești. Concerte, expoziții, conferințe...
Serviciul de email marketing furnizat de