x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Noutati editoriale / Astenii de buzunar si Pamflete cu romani

Noutati editoriale / Astenii de buzunar si Pamflete cu romani

de Mihaela Suciu    |    12 Iul 2005   •   00:00
Noutati editoriale / Astenii de buzunar si Pamflete cu romani

Marius Tuca propune spre lectura alte doua carti ce-i poarta semnatura, "Astenii de buzunar" si "Pamflete cu romani", editate de Rao.

Marius Tuca propune spre lectura alte doua carti ce-i poarta semnatura - "Astenii de buzunar" si "Pamflete cu romani" - editate de Rao.

Cum ai putea sa-ti reprezinti o "astenie de buzunar"? Poate fi mica ori nesemnificativa pentru ceilalti sau nedezvaluita integral, sau cuprinde esenta primaverii pe care autorul o conjuga la toate timpurile si in mod special la acela care-i apartine intr-un mod intim.

Lectura "Asteniilor de buzunar" dezvaluie o meditatie continua asupra timpului multifatetat in anotimpuri, in amintiri, in copilarie etc., o meditatie pe care i-o paseaza cititorului si dincolo de granita ultimului cuvant. Astenia devine asadar, cu sau fara voia autorului, prin empatie, un bun comun. "In ultimii 15 ani port in mine, undeva in zona durerilor din piept, un ceas mare, greu si nevazut, care-mi masoara viata si dispune de ea dupa bunul lui plac, dupa cum vor rotitele si hachitele lui, facandu-ma prizonierul si, totodata, cobaiul secundelor lui."

TRECUTUL DIN PREZENT. In "Astenii de buzunar", prozaicul realitatii e filtrat permanent prin sinele autorului, sfarsind prin a deveni poezie, o poezie care, la randu-i, (re)creeaza o stare, un sentiment. Marele timp este astfel recuperat si reconsiderat fie prin goana prezentului, fie prin memorie. "Tot prezentul nostru trece prin trecut. (…) Avem un trecut in suflet, un trecut in inima, un trecut in ochi."

VACA ASASINATA. "Pamflete cu romani" este chiar o culegere de pamflete in care problemele cel mai greu de rezolvat ii revin cititorului. Alegerea lui consta in a fi sau a nu fi in situatia propusa de autor. Ca e vorba de setea pentru putere a politicienilor, de reforme, de mandria nationala, subiectele sunt abordate cu ironie, pentru ca insasi manifestarea lor in cotidian se defineste astfel. "Intr-o tara in care se fura vacile, viitorul va fi al boilor. Asta iti vine sa scrii cand afli ca vaca unui consilier prezidential a fost furata si ciopartita. Pentru ca este exclusa sinuciderea (…), inclin sa cred ca «gestul» facut de hoti e pur electoral."

DRAGOSTEA DE SCAUN. Dragostea este un sentiment frumos care se poate manifesta intre un om si mobila sa, cel putin in Romania, ne spune autorul. De data aceasta este vorba despre scaun, care, o data devenit mai mare, a starnit o pasiune devastatoare in bietul om. Si, uite asa, aflam ca omul nu s-a mai dezlipit nicicand de obiectul iubirii sale, ba, mai mult, a devenit una cu el si a vrut si o lege care sa le ateste buna convietuire.
Printre multe alte povesti scrise cu umor, cateodata acid, autorul ne dezvaluie in fapt o Romanie - careia s-a decis sa-i scrie despre ea, pregatindu-se ca inaintea slujbei de duminica, dupa ce a parcurs un ritual de ablutiune - neschimbata, paternalista si traind mereu in asteptare. "Cat despre cei care s-au trezit intr-o Romanie care n-avea nimic in comun cu visele si aspiratiile lor, nu cred ca mai e ceva de spus! Nota de plata, cat se poate de dramatica, a acestor ani de cobai, de laborator si de tranzitie consta in bolile noastre."

IDENTITATE
"Asteniile" sunt o meditatie asupra timpului. "Sa fi capatat intre timp o noua identitate care nu ma lasa, dupa atata vreme, sa trec granita amintirilor doar pentru ca pasaportul meu cotidian nu mai corespunde cu fotografia sufletului meu, devenind fals si deci de nefolosit pentru o experienta de felul asta? Sau poate ca mi-e atat de frica s-o spun, iar spaima m-ar opri sa recunosc ca varsta a topit inlauntrul meu, laolalta cu ieri si cu azi, toate amintirile care calatoreau dinspre copilul precoce din mine inspre barbatul care nu mai venea? Ce mod frumos de a flirta cu amagirea! Incep sa ma recunosc, nu este totul pierdut, atat timp cat incerc sa trisez cu o figura de stil: n-am imbatranit, ci am devenit barbat!", scrie autorul.
×
Subiecte în articol: arte