x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Oamenii de știință britanici spun că l-ar fi identificat pe misteriosul artist Banksy

Oamenii de știință britanici spun că l-ar fi identificat pe misteriosul artist Banksy

04 Mar 2016   •   18:13
Oamenii de știință britanici spun că l-ar fi identificat pe misteriosul artist Banksy

Oameni de ştiinţă de la Universitatea Queen Mary din Londra afirmă că l-au identificat pe artistul care se ascunde sub numele de Banksy, scrie vineri 7sur7.be, menţionând că experţii au folosit o metodă cu care poliţia identifică criminalii în serie.

Echipa de cercetători a ales 140 de lucrări atribuite artistului Banksy din Londra şi Bristol, despre care se crede că ar fi oraşul său natal. Analizând poziţia picturilor realizate de el în aceste oraşe, s-au descoperit "puncte nevralgice", având ca element comun faptul că au fost frecventate de un anume Robin Gunningham, al cărui nume este menţionat încă din 2008 ca putând fi artistul care păstrează cel mai mare secret în privinţa identităţii sale.

În studiul publicat în cursul acestei săptămâni, cercetătorii au afirmat că vor să demonstreze potenţialul mai vast al realizării profilului geografic, metodologie de investigaţie care utilizează locurile de comitere ale unor crime în serie atribuite unui singur suspect pentru a determina cea mai probabilă zonă în care înlocuieşte criminalul.

Ei speră ca studiile lor să ajute în caz de criză sanitară sau la identificarea unor potenţiali terorişti. "În contextul unei epidemii, modelul nostru permite folosirea adreselor persoanelor infectate pentru a găsi sursa acesteia", spune unul dintre autorii studiului, doctorul Steve Le Comber, într-un comunicat postat pe pagina web a universităţii menţionate.

Potrivit cercetătorilor, cu ajutorul metodei lor se vor putea descoperi comploturi teroriste înainte ca acestea să fie puse în practică, utilizând analiza desenelor graffiti, a actelor de vandalism sau distribuirea de fluturaşi, care ar putea constitui acte premergătoare atacurilor.

Blogul specializat în tehnologii noi Gizmondo arată că, gândind astfel, cercetătorii asociază arta lui Bansky unor "acte minore de terorism" şi aduc atingere vieţii lui private. Blogul se îndoieşte şi de concluziile oamenilor de ştiinţă britanici, subliniind că Banksy nu îşi semnează lucrările şi că unele i-ar putea fi atribuite în mod fals.

Operele lui Banksy, considerat unul dintre cei mai mari maeştri de street art, sunt evaluate uneori şi la câteva sute de mii de euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: banksy