Orient Express-ul din viata noastra

Luni, 20 septembrie, ora 15:15. Astept un prieten in Dorobanti, la intersectia cu Eminescu. Pe strada trece o doamna blonda, micuta, a carei fata e acoperita de un zambet larg si de o pereche de ochelari de soare. E imbracata foarte vesel-colorat-asortat si se grabeste sa urce intr-un microbuz care o asteapta de cateva minute. Soferul microbuzului ii zambeste, ea urca in masina si incepe sa rada. Ma uit la ceas ca sa fac calculul cam in cat timp va fi in direct la tv si ma gandesc ca microbuzul acesta care o asteapta linistit e pentru ea un fel de Orient Express.

Istoria trenului care se numeste Orient Express ar putea deveni un film de succes. In 1853, un tanar american care provenea dintr-o familie saraca si cu multi copii, facea naveta cu trenul la 60 de km de orasul sau. Obosit de calatoriile nocturne s-a gandit cum ar putea deveni trenurile mai confortabile. Asa a aparut primul vagon de dormit din lume. 30 de ani mai tarziu, un student belgian aduce ideea vagonului de dormit in Europa. Tanarul, pe numele lui Belges Leopold Nagelmackers, obtine sprijinul guvernului si lanseaza prima linie internationala cu vagoane de dormit. Botezul liniei are loc pe 4 octombrie 1883, la Paris, iar numele ales este "Train Express D’Orient". Traseul trenului trece prin multe tari europene, inclusiv Romania, iar luxul si ineditul situatiei il transforma treptat in mijloc de croaziera internationala pentru cei avuti. Pentru restul, oamenii obisnuiti, Orient Express-ul era si a ramas, o aspiratie, un vis si un subiect plin de curiozitati. Trenul care iti poate schimba viata.

Doamna despre care scriu astazi are un Orient Express aparte. S-a nascut la Targoviste, iar marea ei dorinta a fost sa devina actrita. A dat la actorie multi ani la rand, dar n-a fost admisa niciodata; ultima data a picat imediat sub linie pentru ca era "batrana". In 1993 s-a hotarat sa isi mai incerce o data norocul la o facultate particulara, iar 1997 si-a vazut visul implinit si cu diploma de actor in buzunar a plecat la teatrul din Ploiesti. Dar "Orient Express-ul" ei a venit peste sapte ani o data cu un telefon prin care era chemata la un casting pentru un Stand up comedy.

In secundele acelea in care am vazut-o pe strada, m-am gandit ca e o persoana foarte calda. Mi-era rusine sa ma uit cu mare atentie la ea (sa nu fie stanjenita de curiozitatea mea), dar voiam sa o simt cum este in realitate. Cu cateva zile inainte o vazusem la televizor, cand colegii de emisiune ii urau "La multi ani". Emotia ei iesea din ecran si eu ma uitam cu drag. "Uite un om care si-a indeplinit visul". Acum o astepta un microbuz "Orient Express" care o ducea catre taramul ei de vis si de lux.

De ce scriu astazi despre ea? Pentru ca e un exemplu de om care si-a indeplinit un vis mare. Pentru ca, din intamplare, in fiecare zi, visul ei depinde de o cursa organizata, cu un mijloc de transport. Pentru ca am vazut-o pe strada zilele acestea, tocmai in saptamana in care Sergiu Nicolaescu isi lanseaza filmul Orient Express. Si pentru ca pot sa ma folosesc de povestea ei ca sa spun ceva ce vreau de mult sa rostesc/scriu. Nu avem timp sa vedem povestile frumoase. Facem filme, reportaje si anchete despre intamplari tragice, dar nu mai stim sa descriem povesti cu happy- end. Ganditi-va cate dintre filmele americane lansate intr-un an sunt politice si cate spun istorii-basme care sa te duca cu un Orient Express imaginar pe un taram in care tu n-ai ajunge niciodata. Iar americanii fac bani din cinema.

Uite ca Sergiu Nicolaescu mai schimba o data regula filmului romanesc contemporan si aduce pe ecrane o poveste despre un print prin a carui mosie trece Orient Express-ul. O poveste, fara teorii politice si substraturi sociale. O poveste despre "Orient Express-ul" din vietile unora. Cum v-am spus si eu astazi o poveste adevarata despre o doamna tare simpatica, micuta si foarte calda care zambeste pe strada. Nuami Dinescu. O stiti drept Tanta, iar Orient Express-ul ei e condus de Teo si Andreea Godeanu.