x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Origami, arta care nu cere talent special

Origami, arta care nu cere talent special

de Roxana Jianu    |    03 Sep 2012   •   14:53
Origami, arta care nu cere talent special

In primele zile ale lunii septembrie, la Muzeul Satului din Bucuresti, cei prezenti au putut invata tehnicile origami si ale impletiturilor traditionale japoneze. Astfel, vizitatorii s-au putut relaxa realizand cuburi, broscute ori titirezi, toate confectionate din hartie viu colorata, exersandu-si in felul acesta creativitatea, gandirea logica, precizia si atentia la detalii.

Cum intru in Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti' astept cu nerabdare sa intalnesc pe cei care ma vor invata tehnica origami... Un domn japonez imi zambeste si ma invita sa iau loc la o masa. Copii, tineri, parinti, toti erau concentrati asupra unor hartii colorate. Gazda se intoarce, imi ofera o foaie cu instructiuni, dupa care se asaza langa mine si-mi spune in engleza "Te voi invata astazi tehnica origami. Urmareste-ma!'. Da, eram prezenta la o serie de ateliere consacrata tehnicii origami si a impletiturilor traditionale japoneze. Dupa trei obiecte confectionate rapid din hartie, sunt rugata sa reiau tot ce am invatat pentru a expune "operele' pe masa ce astepta cuminte sa fie "impodobita' cat mai curand. De jur imprejur, copiii suierau la finalul fiecarei lucrari din hartie, parintilor li se umpleau inimile de bucurie pentru reusita copiilor... De pe margine, priveau cu satisfactie sufleteasca maestrul Zusai Shokoin, impreuna cu alti trei specialisti japonezi in domeniu- Zoko Sato, Shuzuko Hattori si Mutumi Wataru, imbracati, desigur, in kimono.

Puteam observa cat de concentrat este un tanar , cat de repede poate efectua un origami. Aflam ca se numeste Max, iar cultura si traditiile japoneze nu-i sunt deloc straine: "La varsta de 12 ani, am facut karate. Odata cu acest sport, am dorit sa cunosc cultura japoneza si am avut norocul sa se iveasca oportunitatea sa plec cu sora mea, in Japonia. In cele trei luni cat am locuit acolo, m-a fascinat faptul ca japonezii sunt niste oameni foarte disciplinati, linistiti, politicosi, familisti. Pana si moartea este onorabila pentru ei. Fiecare parea impacat cu el insusi, parea ca traieste intr-o armonie. Ei au rabdare sa-ti explice ce-ti este neclar, sa te invete ce nu stii. Pastreaza traditii de sute sau mii de ani', se destainuie Max, 24 de ani.

Dar ce este origami? Este o arta si totodata o joaca pentru copii. Presupune plierea hartiei in modele de obiecte, creaturi ori alte forme decorative, in functie de imaginatia creatorului, de felurite dimensiuni. Cuvantul este format din "oru' (a indoi) si "kami' (hartie), iar numele de origami a fost adoptat in anul 1880. Aceasta arta are deopotriva o valoare estetica si una utilitara. Deoarece hartia era, in secolul al VI-lea, un material rar, la inceput a fost practicata plierea ei doar de catre familiile nobiliare. In timp, origami a devenit o arta accesibila tuturor si a fost introdusa in Europa in secolul al XII-lea.

Asadar, in cele trei zile puse la dispozitie, bucurestenii si turistii au putut invata tehnica origami si tehnica impletiturilor traditionale japoneze. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Japoniei, Asociatia de colaborare pentru Arte si Mestesuguri Japonia-Romania si Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti!'.

×
Subiecte în articol: special artă talent origami