x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Palatul Mogoșoaia - o destinație culturală surprinzătoare

Palatul Mogoșoaia - o destinație culturală surprinzătoare

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Mai 2023   •   20:00
Palatul Mogoșoaia - o destinație culturală surprinzătoare

Luna mai aduce la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia o serie de evenimente inedite, unele cu tradiție, care vor oferi publicului vizitator experiența unei vizite culturale surprinzătoare.

Începând cu data de 11 mai 2023, Galeria Parter, Palat va găzdui expoziția intitulată BESTIAR, care îi aduce în centrul atenției pe Pablo Picasso și pe Salvador Dali.

Deschiderea expoziției va avea loc sâmbătă, 13 mai 2023, ora 17:00 și va rămâne deschisă publicului până pe data de 29 mai.

Tema expoziției pleacă de la reprezentările continue ale animalicului în creațiile celor doi artiști spanioli. În lucrările expuse (grafică, linogravură, sculptură și tapiserie), regăsim scenele de coridă, centaurii și minotaurii lui Picasso, dar și caii și animalele fantastice ale lui Dali. Nu lipsește nici personajul lui Miguel de Cervantes, Don Quijote, un simbol al idealismului exaltat, pe care îl întâlnim în operele ambilor artiști.

Evenimentul marchează și 50 de ani de la moartea lui Picasso la 8 aprilie 1973, în Mougins, sudul Franței.

În cei 90 de ani de viață si 80 de activitate artistică, Picasso a traversat mai multe curente artistice, printre care cubismul și suprarealismul.

„Când eram mic, mama mi-a spus: «Dacă te vei duce în armată, vei deveni general. Dacă te vei duce la seminarul teologic, vei deveni papă ». În schimb, am devenit artist și sunt Picasso”, spunea artistul, conștient de valoarea geniului sau.

Nici excentricul suprarealist Dali nu e mai prejos la capitolul reputație. Acesta obișnuia să vorbească despre sine la persoana a treia și se autointitulase „divinul Dali”.  A trăit 84 de ani și încă din copilărie și-a prevestit succesul: „În copilărie, atât de mult m-am crezut geniu, încât până la urmă am și ajuns”.

Ce îi leagă pe cei doi giganți ai artei?

Pablo Picasso și Salvador Dali au fost două personalități excentrice, desenatori excepționali și buni scriitori. S-au cunoscut în anul 1926, când Dali a vizitat atelierul lui Picasso din Paris, spunându-i acestuia: „Am venit să te vizitez înainte să fiu expus la Louvre”. Astfel a început între ei o „prietenie” complicată, plină de admirație, rivalitate, opinii diferite în ceea ce privește arta dar și alegerile politice: „Picasso e spaniol. Și eu. Picasso e un geniu. Și eu. Picasso e comunist. Eu nu”.

 

Ediția cu numărul 12 a Mogoșoaia ClasicFest, continuă și în acest an sub genericul Culturile lumii”. Evenimentul va avea loc în perioada 27-28 mai 2022, în spațiile încărcate de istorie și frumos ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia.

Țări din Asia, Europa, America de Nord și de Sud și-au anunțat participarea, iar cu ocazia acestui festival veți putea descoperi prin muzică, artă plastică, dans, imagini și tradiții, tări ca: India, Franța, Mexic, Ecuador, Portugalia, China, Armenia, Japonia și România.

Timp de două zile, în spațiile de poveste, încărcate de istorie și frumos ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia vă veți putea bucura de: concerte, expoziții de artă plastică, fotografie, obiecte tradiționale, proiecții de filme, spectacole de dans, ateliere handmade pentru copii.

Pe parcursul ambelor zile de festival vor avea loc ateliere handmade, coordonate de Olesea Savvateeva. Locurile la aceste atelierele pentru copii și adolescenți sunt limitate. La fiecare dintre acestea vor fi acceptați maxim 10 participanți.

 

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 06 mai 2023, începând cu ora 15.00, în Sala Scoarțelor din Palat, la recitalul extraordinar Les Enharmoniques Piano Duo, susținut de pianistele Maria Indricău și Anamaria Biaciu-Popa.

Program recital:

Antonio Vivaldi / A. Toni - Primăvara și Vara din Anotimpurile

Astor Piazzolla / P. Petrof - Primăvara și Vara din Anotimpurile la Buenos Aires

Serghei Rahmaninov - Șase piese Op.11

Intrarea este liberă!

 

Iubitorii de muzică clasică sunt așteptați la recitalul cameral MAI MODERN, duminică, 07 mai 2023, începând cu ora 13.00, la Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în Sala Scoarțelor din Palat.

Protagoniștii ineditului recital sunt pianista Anamaria Biaciu-Popa și violoncelistul Eugen-Bogdan Popa.

Din programul muzical fac parte opere ale compozitorilor Marbé, Arutiunian, Tîrcolea, Pärt, Wagenhäuser, Piazzolla, Satie, Dobrinescu și Kapustin.

Intrarea la recital este liberă!

 

×
Subiecte în articol: palatul mogosoaia