x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Paul Ciuci: "Moartea lui Teo Peter a devenit un troc politic"

Paul Ciuci: "Moartea lui Teo Peter a devenit un troc politic"

de Cristiana Stamatescu    |    31 Mar 2011   •   13:35

După tragicul accident în care Teo Peter şi-a pierdut viaţa, membrii formaţiei Compact au fost rezervaţi, considerând că cei care au dreptul să vorbească în numele lui sunt, în primul rând, membrii familiei, scrie site-ul spunesitu.ro. Însă recentele dezvăluiri Wikileaks legate de felul în care preşedintele Traian Băsescu a tranzacţionat cu ambasada americană dreptatea cuvenită lui Teo Peter l-au dezamăgit profund pe Paul Ciuci, liderul formaţiei Compact, şi l-au determinat să vorbească despre acest subiect.

“Accept moartea lui Teo Peter, m-am obişnuit cu gândul că ăsta a fost destinul lui, dar ce nu pot accepta este că această moarte a devenit troc politic. Cablogramele Wikileaks arată că preşedintele Traian Băsescu şi-a respectat promisiunea: într-adevăr, puşcaşul marin vinovat de accidentul în care Teo Peter şi-a pierdut viaţa nu a făcut nici o zi de închisoare în România. Evident că spun asta ironic şi, oricum, nu mă aştept ca preşedintele Traian Băsescu să fie interesat de ce spun eu. El nu este interesat nici de dramele copiilor străzii, nici de oamenii care mor în stradă, cu perfuzia în braţ, abandonaţi de o asistentă medicală căreia i s-a terminat programul de lucru şi vrea să plece acasă, nici de marinarii români sechestraţi de piraţii somalezi. Traian Băsescu nu-i reprezintă pe aceşti oameni, nu mă reprezintă pe mine şi nu l-a reprezentat nici pe Teo Peter. Când publicul asistă la un spectacol prost, se întoarce cu spatele la scenă. Asta ar trebui să facem şi noi, când reacţia politică este în defavoarea cetăţenilor acestei ţări. Iar dezvăluirile Wikileaks arată, din punctul meu de vedere, că nu avem o clasă politică demnă.”, a declarat Paul Ciuci într-un interviu acordat site-ului spunesitu.ro. “Dacă aceste lucruri s-au întâmplat în cazul unei celebrităţi de talia lui Teo Peter, la ce dreptate se poate aştepta familia femeii care a fost ucisă la Constanţa, într-un accident de care se face vinovat un alt soldat american?”, se întreabă el.

“Am vorbit despre bietul Teo şi nedreptatea care i s-a făcut. Au trecut şapte ani de atunci. Acum, se apropie noi alegeri şi cutiile poştale sunt deja pline de fluturaşi electorali. De ce să mai votez, în nădejdea deşartă că cineva îi va face dreptate lui Teo, îmi va face dreptate mie sau îţi va face dreptate ţie? Mă întreb dacă mai are vreun rost să mergem la vot”, conchide Ciuci.

×