Fotografiile din cadrul expoziției „Periplu balcanic la aromânii din Bulgaria, Republica Macedonia de Nord și Albania” au fost selectate din arhiva cercetărilor lingvistice de teren realizate de dr. hab. Manuela Nevaci, cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, vicepreședinte al Societăţii de Cultură Macedo-Română.
În deschiderea evenimentului, organizat în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română, vor lua cuvântul autoarea expoziției, Manuela Nevaci, și Nicolae Saramandu, cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române, președinte al Societăţii de Cultură Macedo-Română.
Expoziția prezintă biserici, monumente, peisaje ale locurilor unde trăiesc aromâni, case vechi ale negustorilor aromâni, obiecte ilustrând ocupaţiile tradiţionale (păstoritul, cărăuşia și comerţul) şi portul aromânilor din aceste trei state balcanice. În sud-vestul Bulgariei, există câteva regiuni în care locuiesc aromâni: Dupnița, Blagoevgrad, Rachitova, Peștera, Velingrad, Kostandovo, Dorkovo, în cadrul expoziției regăsindu-se fotografii din primele patru.
În Republica Macedonia de Nord, aromânii trăiesc în localități precum: Bitola, Crușova, Ohrida, Beala de Sus, Beala de Jos, Moloviște, Gopeș, Struga, Târnova, Magarevo, Prilep, Știp, iar în cadrul expoziției pot fi vizionate fotografii din primele patru așezări.
În Albania, mai ales în jumătatea sudică, există multe localități în care trăiesc aromâni, printre care pot fi vizionate în cadrul expoziției: Corcea, Moscopole, Pleasa de Sus, Pleasa de Jos, Ducasi, Fier, Selenița, Andon Poçi, Cutali, Berat.