x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Pichet la Ministerul Culturii

Pichet la Ministerul Culturii

de Ramona Draghici    |    27 Aug 2008   •   00:00

Aproape 80 de artişti şi salariaţi din instituţiile de spectacole au pichetat, astăzi, sediul Ministerului Culturii şi Cultelor, continuînd protestele declanşate împotriva proiectului privind normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007, elaborat de instituţia condusă de Adrian Iorgulescu.



Aproape 80 de artişti şi salariaţi din instituţiile de spectacole au pichetat, astăzi, sediul Ministerului Culturii şi Cultelor, continuînd protestele declanşate împotriva proiectului privind normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007, elaborat de instituţia condusă de Adrian Iorgulescu. La mitingul de protest, organizat în faţa MCC, au participat circa 80 de persoane, membre ale Federaţiei Sindicatelor Artiştilor Interpreţi din România (FAIR), Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole (USIS), Federaţiei Sindicatelor Bibliotecarilor din România, Sindicatului Cascadorilor Profesionişti din România, Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România “TS” şi Sindicatului Operei Naţionale Bucureşti, afiliate la Blocul Naţional Sindical (BNS). Ei critică proiectul privind normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007. Sindicaliştii au fost însoţiţi de pancarde pe care scria “Sunteţi primii autori dacă ajungem cerşetori” şi au folosit sirene, fluiere şi tobe mici. În plus, sindicaliştii au întrerupt zgomotul produs de sirene pentru a interpreta şi “Corul sclavilor”, din opera “Nabucco” de Giuseppe Verdi. La protest, care a început în jurul orei 14.30 şi s-a finalizat în jurul orei 15.45 – deşi era anunţat pînă la ora 16.30 – a participat şi liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin. Acesta a declarat că protestele vor continua pînă cînd MCC va fi de acord cu modificările solicitate de sindicalişti la proiectul privind normele metodologice de aplicare a Legii 353. “Vor mai urma (proteste – n.r.) atîta timp cît nu găsim o soluţie la masa tratativelor, o soluţie corectă, echilibrată, care să vizeze acest sector care de multe ori a fost lăsat la marginea societăţii, din păcate”, a declarat, citat de Mediafax, Dumitru Costin.

×
Subiecte în articol: arte