Vernisajul expoziţiei Poduri Europene a avut loc chiar în ziua de 8 martie la Căminul Artei, din Bucureşti, aducând un omagiu în plus atât artistelor plastice cât şi organizatoarelor, care ne-au invitat în această zi specială să rememorăm briza mării într-un spaţiu al creaţiei, reflecţiei şi visării. Titlul simbolic sugerează dialogul între artiştii europeni, care a fost posibil datorită unei sponsorizări reale a actului creaţiei şi care cum spunea criticul de artă Aurelia Mocanu, “a depăşit în mod natural segregaţia de gen” – deoarece nu a fost numai o simeză a femeilor, pentru că s-au reunit aici şi lucrările unor artişti precum Vasile Tolan Cristian Sida, Dorin Baba, Horia Bojin, George Ciora şi Eugen Barzu. Cuvântul de deschidere al expoziţiei a fost susţinut de doamna Doina Păuleanu, Director al Muzeului de Artă din Constanţa.
Presitigiul Podurilor Europene a crescut în timp, iar artiştii din România au fost invitaţi să expună în galerii renumite din Europa, în special în Germania şi Franţa. O dată pe an, în România se organizează o expoziţie amplă cu lucrările artiştilor participanţi la Atelier în cadrul taberelor internaţionale de creaţie de la Eforie Sud.
Expoziţia prezentă grupează lucrări realizate în aceste tabere în anii 2011 şi 2012, care au fost expuse anul trecut la Muzeul de Artă din Constanţa, unde au fost primite cu mult entuziasm bucurându-se de un real succes. Tot în ziua vernisajului s-a lansat şi Albumul dedicat perioadei 2011-2012 a Podurilor Europene. Încă din 2005 au fost invitate artiste din Germania, Franţa, Olanda alături de creatoare din spaţiul balcanic. La această ediţie a expoziţiei au participat invitatele internaţionale: Miriana Savova (Bulgaria), Erica Sellmann Busching, Karin Welke şi Karin Bohrmann-Roth (Germania) precum şi mai noile participante Karla Kassenaar şi Ellen Geerts (Olanda).
Expoziţia este amplă, tonică şi vă propune o incursiune la ţărm de mare prin care puteţi hoinări purtaţi de libertăţi cromatice, transparenţe şi abstracţii lirice. După spusele doamnei Aurelia Mocanu, critic de artă, deşi avem de a face cu ”microrecitaluri de autor” există un nucleu coagulator (Xenia Constantin, Dalia Bialcovski, Bogdana Contraş) dar şi o unitate dată de bogăţia şi tonicitatea paletei coloristice şi de varietatea temelor.
Puteţi evada din cotidian admirând lucrările decanei de vârstă Alma Redlinger (Şahişti pe plajă) care trăieşte pictura aşa cum respiră, îmbinarea tradiţiei cu contemporaneitatea prin sinteza elegantă dintre poezia şi ”glasul” obiectelor privite ca micro univresuri la Rodica Xenia Constantin (Însingurarea scoicilor), petele de culoare şi cromatica contrastantă ale Mariei-Tereza- Croatu (Fractali), motivele unei luminoase piesagistici insulare la Erika Sellmann Busching (Castel pentru doamna), configurarea echilibrului unui univers aparte, unde luciditatea nu exclude pasiunea iar forma ia chipul ideii în tonuri translucide, la Dalia Bialcovski (Cochilie), dimensiunile dramatice, spectacolul fantastic în care jocul şi observaţia se îmbină cu note şi înţelesuri de fabulă la Angela Tomaselli (Peştii în lumină), aventura spontaneităţii coloristice la Ellen Geerts (Eforie Sud), evoluţia în zonele abstractului la Daniela Grapă (Luna albastră), delicateţea cromatică a peisajului Mariei Mihalache-Blendea sau adâncimea negrului care generează scânteierea unor forme mirifice la Dany Madlen Zărnescu (Maci).
Şi nu se pierd în vâltoarea cromatică, sculpturile care invită ochiul la odihna contemplării formelor înainte de a re-plonja în baia de lumină cromatică. Tot aici ne întâlnim cu tăcerea serafică a îngerului Gabrielei Drinceanu, cu eleganţa formelor şi sfioşenia rafinată a ceramicii Elenei Dumitrescu (Adam/Eva), cu ”pasul” de marmură al sculptorului Horia Bojin, cu structurile diafane care se unesc în monumentalitatea discretă a sculpturilor lui Eugen Barzu (Început de lume), sau cu dialogul dezinvolt al volumelor şi misterul spiritului încarcerat în spaţii cu tentă arhaică la Geta Caragiu (Veşmântul spiritului).
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 – 23 martie 2013, Caminul Artei, str. Biserica Enei nr. 16. Program: Luni – Sâmbătă, 11.00 – 19.00
FOTO 1 - Angela Tomaselli - ”Pești în lumină”
FOTO 2 - Maria Tereza Coatu - ”Fractali”
FOTO 3 - Tortul Prieteniei
FOTO 4 - Elena Dumitrescu - ”Adam/Eva”
FOTO 5 - Alma Redlinger ”Sahiști pe plajă”
FOTO 6 - Dalia Bialcovski ”Cochilie”
FOTO 7 - Dany Madlen Zărnescu -”Maci”
FOTO 8 - Maria Mihalache Blendea - ”Peisaj din Eforie”