x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Povești surprinse de adolescenți într-o expoziție de fotografie, între 8 – 14 septembrie

Povești surprinse de adolescenți într-o expoziție de fotografie, între 8 – 14 septembrie

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Sep 2023   •   23:15
Povești surprinse de adolescenți într-o expoziție de fotografie, între 8 – 14 septembrie

Pixel. Comunități în focus, cel mai nou demers al companiei de teatru independent Vanner Collective, a provocat adolescenții din Alexandria să experimenteze un alt fel de vacanță – ateliere de film încheiate cu scurtmetraje realizate chiar de participanți și ateliere de fotografie  al căror rezultat este o expoziție ce va putea fi văzută între 8 și 14 septembrie, la Centrul de Resurse în Fotografie (str. Popa Tatu nr. 68).

Ce relație au oamenii cu orașul în care locuiesc? Care sunt preocupările, aspirațiile, provocările lor? La ce visează adolescenții dintr-un oraș mic ca Alexandria – să rămână, să plece? Unde vor să se ducă și cum e viața lor de zi cu zi până ajung acolo? Ce îi face fericiți și să să simtă în siguranță în comunitatea lor? PIXEL. Comunități în focus, realizat în parteneriat cu Ideo Ideis, Festivalul Național de Teatru Tânăr care și-a sărbătorit anul acesta majoratul, a pus aceste întrebări și a explorat, alături de adolescenții din oraș, răspunsurile la ele.

            Cu dorința de a stimula curiozitatea adolescenților din Alexandria și de a le oferi toate instrumentele de care au nevoie pentru a cerceta și transforma poveștile comunității locale în imagini,  Pixel. Comunități în focus a organizat două ateliere, unul de fotografie, coordonat de Ioana Moldovan, și unul de film, coordonat de Tudor Platon (DOP), Cristian Georgescu (montaj) și Laurențiu Coțac (sunet), iar liceenii din Alexandria au realizat fotografii documentare și scurtmetraje care ilustrează povești din comunitățile lor.

 

            Tot în cadrul proiectului și continuând demersul Ideo Ideis de a lăsa comunității un strop de inspirație și după terminarea festivalului, artista Maria Zurbagiu a a adus culoare în două murale pe zidurile a două școli din Alexandria.

 

            Creațiile foto realizate de Gaby Gîgîlice, Maria Puran, Andreea Gugiu, Andreea-Nicoleta Cernitu și George Gheorghe au constituit o expoziție ce a putut fi văzută la Alexandria pe durata ediției aniversare a Ideo Ideis iar între 8 și 14 septembrie pot fi admirate și de publicul bucureștean la Centrul de Resurse în Fotografie (str. Popa Tatu nr. 68).

            Scurtmetrajele create de Andreea Gugiu, Daria Stan, Isabel Zlotea, Vanessa Buga, Andreea Cernitu și Gheorghe-Mitrea Petru Alexis, curatoriate și adunate într-un program intitulat Povești din Alexandria, ce au putut fi vizionate tot în cadrul festivalului, vor mai putea fi văzute în luna octombrie în cadrul Laboratorului de dezvoltare personală și comunitară din Alexandria.

            Pixel. Comunități în focus și-a propus ca, prin acest proiect pilot, ce poate fi cu ușurință transpus în orice altă localitate, să implice adolescenții și să le ofere o platformă prin care să se poată implica activ în documentarea comunității în care trăiesc și să ofere o perspectivă proaspătă asupra unui grup, unui oraș, unei etape din viață.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Pixel. Comunități în focus