Presa franceză, atipică - Tiraj in scădere, investiţii crescute

Franţa a fost mereu ţara contradicţiilor, iar presa scrisă nu putea fi o excepţie de la regulă. Există voci care cantă prohodul marilor cotidiene naţionale, sunt insă şi oameni care cred in viitorul presei scrise. Drept dovadă caţiva magnaţi au achiziţionat nume precum Le Monde sau Le Figaro.

Atunci cand vorbim de consumatorii de media din Franţa, lucrurile stau puţin altfel faţă de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Urmaşii galilor sunt innebuniţi după programele radiofonice, după revistele mondene, insă nu se dau in vant după ziare. Nu poţi face un francez să cumpere un cotidian decat dacă respectiva publicaţie conţine o informaţie despre care el crede că ii este vitală. Spre exemplu, L`Equipe, unul dintre cele mai respectate ziare de sport din lume, şi-a triplat numărul obişnuit de cititori (300.000 zilnic) imediat după ce Franţa a invins Brazilia in finala Campionatului Mondial de fotbal din 1998. O explicaţie a fenomenului ar putea fi legată de faptul că ziarele naţionale din Franţa nu conţin suficiente ştiri care să suscite cu adevărat interesul cititorilor. Pentru că, in majoritatea cazurilor, cotidienele regionale au mult mai mulţi cititori decat "naţionalele".

INVESTIŢII. Şi totuşi, urmaşii galilor sunt destul de bine informaţi chiar dacă nu dau prea mulţi bani pe presa scrisă. Ei extrag ceea ce-i interesează din cotidienele gratuite, dar mai ales din versiunile online ale ziarelor, aşa cum fac, de altfel, şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene.insă, in general, tendinţa in ceea ce priveşte presa franceză este scăderea tirajelor. Ba chiar există varianta pesimistă potrivit căreia, dacă se va continua in acelaşi ritm, in caţiva ani nu vor mai exista cotidiene naţionale. Există insă şi optimişti, care cred in viitorul presei scrise. Aşa se face că mai mulţi oameni de afaceri francezi au investit masiv in trusturile de presă. Spre exemplu, Serge Dassault, unul dintre cele mai mari nume din industria apărării din Franţa, a achiziţionat, in 2004, 80% din Socpresse, holding din care face parte şi celebrul Le Figaro. Suma tranzacţiei - 1,5 miliarde de euro. Noul patron nu s-a sfiit să atragă atenţia ziariştilor din subordine că nu este de acord cu articole indreptate impotriva afacerilor pe care le administrează. Această intervenţie in politica editorială a dus la demisia a 10% din redacţie. Insă plecarea redactorilor nu l-a impresionat prea tare pe magnat, care şi-a deschis şi mai mult portofelul pentru a pune pe picioare cotidianul. Aceasta a presupus nu doar cheltuieli cu schimbarea formatului, ci şi cu achiziţionarea unei tipografii proprii.

DEMISIE. Un alt exemplu este Le Monde, care a adunat 65 de milioane de euro de la trei investitori, printre care şi Lagardere, binecunoscutul conglomerat media. Iar una dintre cele mai neaşteptate investiţii in presa scrisă din Franţa este cea de-a doua tranşă de capital pe care Edouard de Rothschild a adus-o la Liberation chiar cu preţul demisiei lui Serge July, cel care timp de 33 de ani a condus celebra publicaţie. Iar lucrurile par să devină din ce in ce mai roz, se zvoneşte că trustul Springer doreşte să lanseze o ediţie de pranz a cotidianului France Soir al cărui tiraj a ajuns astăzi la 60.000 de exemplare.