Franţa a fost mereu ţara contradicţiilor, iar presa scrisă nu putea fi o excepţie de la regulă. Există voci care cantă prohodul marilor cotidiene naţionale, sunt insă şi oameni care cred in viitorul presei scrise. Drept dovadă caţiva magnaţi au achiziţionat nume precum Le Monde sau Le Figaro.
Atunci cand vorbim de consumatorii de media din Franţa, lucrurile stau puţin altfel faţă de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Urmaşii galilor sunt innebuniţi după programele radiofonice, după revistele mondene, insă nu se dau in vant după ziare. Nu poţi face un francez să cumpere un cotidian decat dacă respectiva publicaţie conţine o informaţie despre care el crede că ii este vitală. Spre exemplu, L`Equipe, unul dintre cele mai respectate ziare de sport din lume, şi-a triplat numărul obişnuit de cititori (300.000 zilnic) imediat după ce Franţa a invins Brazilia in finala Campionatului Mondial de fotbal din 1998. O explicaţie a fenomenului ar putea fi legată de faptul că ziarele naţionale din Franţa nu conţin suficiente ştiri care să suscite cu adevărat interesul cititorilor. Pentru că, in majoritatea cazurilor, cotidienele regionale au mult mai mulţi cititori decat "naţionalele".
DEMISIE. Un alt exemplu este Le Monde, care a adunat 65 de milioane de euro de la trei investitori, printre care şi Lagardere, binecunoscutul conglomerat media. Iar una dintre cele mai neaşteptate investiţii in presa scrisă din Franţa este cea de-a doua tranşă de capital pe care Edouard de Rothschild a adus-o la Liberation chiar cu preţul demisiei lui Serge July, cel care timp de 33 de ani a condus celebra publicaţie. Iar lucrurile par să devină din ce in ce mai roz, se zvoneşte că trustul Springer doreşte să lanseze o ediţie de pranz a cotidianului France Soir al cărui tiraj a ajuns astăzi la 60.000 de exemplare.