x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Proiect cultural - Teatrul Naţional Bucureşti devine centru cultural multifuncţional

Proiect cultural - Teatrul Naţional Bucureşti devine centru cultural multifuncţional

25 Mar 2008   •   00:00

Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) va intra în consolidare şi modernizare în toamnă, faţada actualei clădiri urmând să fie demolată, iar numărul sălilor de spectacole să crească. Lucrările, care vor costa circa 40 de milioane de euro, vor transform instituţia într-un fel de Barbican Hall, din Londr


Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) va intra în consolidare şi modernizare în toamnă, faţada actualei clădiri urmând să fie demolată, iar numărul sălilor de spectacole să crească. Lucrările, care vor costa circa 40 de milioane de euro, vor transform instituţia într-un fel de Barbican Hall, din Londra, relatează Mediafax.

Conferinţă de presă. Proiectul arhitectural care vizează transformarea Teatrului Naţional a fost prezentat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat Ion Caramitru, directorul TNB, Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), Romeo Belea, proiectantul întregii lucrări şi unul dintre autorii proiectului iniţial al Teatrului Naţional din Bucureşti, şi Tudorel Urian, consilier personal al ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.

Studiul de fezabilitate al proiectului de remodelare a TNB a fost înaintat Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC). Potrivit directorului TNB, Ion Caramitru, după avizarea proiectului de către MCC urmează să se realizeze proiectul tehnic, pentru care există în acest moment fonduri disponibile. "Proiectul tehnic va lua câteva luni, cred că la sfârşitul lunii septembrie se poate organiza licitaţia pentru desemnarea constructorului", a spus Ion Caramitru, promiţând că lucrările efective vor fi demarate spre sfârşitul anului.

ÎN RÂNDUL LUMII. Directorul Naţionalului bucureştean a susţinut că proiectul vizează crearea unei zone în centrul Capitalei asemănătoare celor din marile oraşe ale lumii. "Un asemenea eveniment în centrul capitalei nu e deloc de neglijat (...) S-ar putea crea o zonă care să ofere oamenilor ceva atât în afara ei, cât mai ales în interiorul ei. Facem ceva care nu este original, ceva care s-a mai făcut, dar este absolut necesar pentru centrul Bucureştiului", a explicat Ion Caramitru, directorul TNB.

Şi arhitectul proiectului, Romeo Belea, susţine că noul TNB va fi "un foarte mare câştig" pentru bucureşteni, întrucât va reuni activităţi dedicate teatrului, dansului, artei. Totodată, clădirea va găzdui, potrivit proiectului, opt săli de spectacole, faţă de patru câte există în prezent, cinci săli de repetiţii, un amfiteatru în aer liber, deasupra TNB, trei săli dedicate Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), dar şi săli expoziţionale, librării, cafenele. "Va fi reproiectat nu ca un teatru, ci ca un centru cultural. Publicul trebuie atras prin orice mijloace să vieţuiască acolo (...) Vrem să realizăm un circuit integrat şi polifuncţional al publicului care vine cu bilet la sălile de spectacol sau fără bilet (...) Spaţiul va fi reorganizat", a spus arhitectul Romeo Belea, susţinând că se doreşte transformarea Teatrului Naţional din Bucureşti într-un centru care să semene ca funcţiuni cu Barbican Hall din Londra.

În aceste condiţii, arhitectul a precizat că proiectul impune demolarea faţadei TNB, iar instituţia va arăta la fel ca în 1985.

Astfel, la Sala Mare din TNB vor fi readuse elemetele de structură existente până în 1985, astfel încât să se asigure vizibilitatea actorilor de pe scenă şi să se refacă sunetul direct, prin reducerea numărului de locuri. "Loja oficială va fi readusă la o scală umană", a spus râzând Belea. "Pereţii vor fi foarte bine mobilaţi cu spectatori", a adăugat arhitectul.


GALERII. În plus, şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), care deţine Galeriile Artexpo în TNB, va primi în plus o serie de spaţii, potrivit proiectului. Astfel, în subsolul TNB va fi creată o galerie de artă, care va avea o legătură directă cu Muzeul TNB. "Sperăm ca prin acest contact cu galeria să revitalizăm şi Muzeul TNB, care este slab vizitat", a spus Belea.


ALTE SPAŢII. Totodată, prin demolarea faţadei TNB se va crea un spaţiu deasupra Sălii Mari, pe care va fi amplasat un amfiteatru în aer liber, dar şi o cafenea. "Va fi o cafenea-expoziţie, unde toată lumea poate evada în pauzele de spectacol (...) Tot acolo, va fi amplasat un teatru în aer liber, de 300 de locuri", a spus Belea. El a explicat că această cafenea ar putea fi chiar "Lăptăria lui Enache", care şi-a câştigat un loc în istoria Naţionalului bucureştean.

La Sala Studio, actualul sediu al Teatrului de Operetă, vor continua lucrările pentru transformarea ei într-una multifuncţională, aşa cum a fost proiectată. Sala de 450 de locuri va reveni TNB, în momentul în care sediul Operetei - Sala Omnia de pe bulevardul Magheru - se va finaliza.


DANS. Totodat, proiectul prevede şi crearea unui spaţiu pentru CNDB, în spatele actualei clădiri a TNB, cu intrare dinspre strada Tudor Arghezi. Spaţiul, care va fi alipit clădirii Naţionalului bucureştean, va găzudi trei săli de spectacole şi un total de 400 de locuri, destinate iubitorilor dansului. "Vom face intrări publice în teatru dinspre strada Tudor Arghezi. Frontul dinspre strada Tudor Arghezi este un front mort şi dezagreabil. El va deveni un front public şi agreabil", a explicat Romeo Belea.

În ceea ce priveşte spaţiul public din faţa TNB, acesta va fi reamenajat ca o "platformă verde", ridicată deasupra nivelului trotuarului.

Lucrările se vor derula etapizat, Sala Mare fiind ultima care va intra în modificări, astfel încât TNB să-şi continue activitatea şi pe parcursul desfăşurării lucrărilor.


FINANŢARE. Întregul proiect al TNB beneficiază de o finanţare de 40 de milioane de euro, din care 27,2 milioane de euro sunt asigurate prin intermediul unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, restul resurselor fiind asigurate de la bugetul de stat. Clădirea TNB va deveni astfel un nou centru cultural, multifuncţional, în urma unui proces de transformare care va începe în toamna acestui an şi se va desfăşura pe durata a aproximativ trei ani.     Data estimată de finalizare a lucrărilor este decembrie 2010.


×
Subiecte în articol: arte national belea naţional bucureşti