RADU BELIGAN - "Teatrul românesc are nevoie de iubire şi de bani"

EXClUSIV
Radu Beligan va veni la 4 noiembrie în faţa publicului de la Sala Mică a Palatului, în cadrul Festivalului Artelor, cu o conferinţă-spectacol "Confesiuni despre viaţă şi artă".

EXClUSIV
Radu Beligan va veni la 4 noiembrie în faţa publicului de la Sala Mică a Palatului, în cadrul Festivalului Artelor, cu o conferinţă-spectacol "Confesiuni despre viaţă şi artă".

Este un fascicul din memoria-tezaur a maestrului, el prezentând un întreg ciclu de conferinţe cu aceeaşi temă. Pe parcursul lunii noiembrie, Radu Beligan va efectua un "turneu" prin ţară cu acest "spectacol" de confesiuni. La 10 noiembrie va fi la Iaşi (Casa de Cultură a Studenţilor), la 12 noiembrie – la Suceava (Casa de Cultură a Sindicatelor). Peste alte două zile – 14 noiembrie – va merge la Bacău, iar la 16 şi 18 noiembrie la Galaţi şi, respectiv, la Constanţa, toate conferinţele urmând să aibă loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din cele trei oraşe. La finalul fiecărei "confesiuni", Radu Beligan va oferi autografe pe manuscrisul său "Note de insomniac". Valoarea acestor confesiuni ale marelui actor este inestimabilă pentru istoria culturii române: activitatea sa scenică însumează 70 de ani. A dat naştere la roluri nenumărate, roluri memorabile. A purtat şi poartă dragoste scenei, muncind şi învăţând mereu.

• "Memoriile" dumneavoastră despre viaţă şi teatru ar fi sorbite cu nesaţ de cititor. Ar fi lecţii de cultură pentru cititor. Ar fi adevărate file de aur la istoria teatrului românesc. Ar fi manual pentru tinerii actori. Pe când un volum cu aceste "confesiuni" pe care le aduceţi în serie în faţa publicului?

Radu Beligan: M-am gândit şi eu la un asemenea volum tip jurnal, dar nu văd posibilitatea realizării lui. Ar trebui să mă retrag undeva în munţi, fiindcă, după părerea mea, ar avea vreo două mii de pagini, adică jumătate din memoriile lui Maurice Chevalier (zece volume!). Acest lucru nu este posibil, pentru că un om cu statutul meu nu se poate izola. Şi apoi, mai am eu însumi multe de învăţat, înainte de a mă apuca să dau lecţii altora. Există în toate limbile pământului, nenumărate, excelente manuale de arta actorului. Numai că tinerii aspiranţi la celebritate teatrală nu au timp şi nici dorinţă să le răsfoiască. Şi bine fac.

... o carte cu mii de scrisori

• Ce mai aveţi în sertar?

Ceva interesant. Am adunat de-a lungul anilor, cu răbdare, câteva mii de scrisori de la spectatori din toată lumea. Majoritatea vorbesc despre activitatea mea. Sunt convins că un editor ar putea scoate de aici o carte mai interesantă decât aş putea scrie eu vreodată despre realizările mele.

• Lansaţi în curând manuscrisul "Note de insomniac", cu acea anexă de 40 de pagini la ediţia din 2001. Vor mai fi astfel de anexe? Va fi publicat un volum cu un tiraj mai mare?

Este vorba despre un volum manuscris, iar accidentul meu recent mi-a deteriorat caligrafia. Prin urmare, nu am să mai repet curând o ispravă asemănătoare.

• Sunteţi preşedinte onorific al Festivalului Artelor. Asemenea manifestări culturale pot schimba societatea de astăzi, care trăieşte într-un adevărat bâlci?

Manifestarea culturală la care am aderat este o iniţiativă strict particulară. Nu mă voi implica niciodată într-o iniţiativă clădită pe bani publici. Acolo se bagă specialiştii. Cât despre măsura în care asemenea manifestări culturale pot zgudui conştiinţele, nu-mi fac mari iluzii. Societatea, săraca, nu e vinovată că trăieşte într-un adevărat bâlci. Vă sugerez să-i căutaţi pe cei care creează bâlciul, alungaţi-i de pe sticla televizoarelor şi din presa de scandal.

• Aţi mărturisit că nu vă consideraţi nici astăzi "cel mai bun", dar că îi puteţi ajuta pe alţii. Cât de des vi se cere ajutorul?

Într-adevăr, sunt un inamic convins al superlativelor absolute în artă. Cred că un coleg nu poate fi ajutat cu sfaturi profesionale, ci cu îndemnul de a-şi dezlănţui propria creativitate.

În Beligania

• Spuneaţi într-o emisiune de radio că vreţi să staţi în "Beligania". E universul dumneavoastră alături de copii şi nepoţi?

Trăiesc de 50 de ani în această insulă pe care am botezat-o cu acest nume, înconjurat de familia mea şi de oamenii pe care îi iubesc. La adăpost de ignoranţa care, afară, vorba lui Tristan Bernard, face mereu progrese. Unde nu răspund niciodată personal la telefon şi unde nu deschid televizorul, pentru că sunt un om paşnic şi mă gândesc mereu la obiceiul medieval de a-i spânzura pe toţi aducătorii de veşti proaste. Dar nu ştiu cât va dura Beligania. Pe blocul nostru este afişată ostentativ o imensă bulină roşie, care ne avertizează că zilele noastre sunt numărate.

• Cum se vede astăzi teatrul de la "înălţimea" monştrilor sacri ai anilor ’40, ’50, ’60 ş.a.m.d.?

Nu se prea vede. După cum am citit în declaraţiile lor, date de-a lungul anilor, aceştia (Marin Moraru, Ştefan Iordache etc.) nu mi s-au părut prea entuziaşti cu privire la starea actuală a teatrului nostru. Dar, bineînţeles, judecata lor nu are importanţă, pentru că nu poate modifica nimic. Dragostea, credinţa nu se pot învăţa. Harul nu poate fi imitat.

• De ce are nevoie astăzi teatrul românesc, pentru a reprezenta o continuitate a acestei arte?

De iubire şi de bani.