x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Recital Phoenix la Peninsula

Recital Phoenix la Peninsula

de Raluca Cret    |    28 Iul 2007   •   00:00
Recital Phoenix la Peninsula

Festivalul Peninsula se apropie de sfărşit. După debutul de miercuri, joi a fost recitalul trupei Phoenix. Vor urma alte trupe tari printre care Kosheen (UK), Locomotiv GT (Ungaria) şi capul de afiş: The Exploited (UK).

Tărgu-Mureş - 500.000 de lei, băţul lui Ţăndărică

Festivalul Peninsula se apropie de sfărşit. După debutul de miercuri, joi a fost recitalul trupei Phoenix. Vor urma alte trupe tari printre care Kosheen (UK), Locomotiv GT (Ungaria) şi capul de afiş: The Exploited (UK).

Veteranii de la Phoenix au urcat pe scena Festivalului Peninsula de la Tărgu-Mureş joi seara, la 20:30 fix. Deşi in primele căteva minute doar fanii s-a adunat in faţa scenei, după o jumătate de oră, locul destinat publicului a devenit neincăpător. Cu Mani Neumann neobişnuit de activ şi cu Mircea Baniciu obosit, cei de la Phoenix au reuşit să ofere spectatorilor un recital adevărat, deşi au apărut binecunoscutele probleme de sunet. După moda concertelor lui Julio Iglesias, versurile au fost greu de inţeles pentru cei din spate, aflaţi la numai căteva zeci de metri de scenă.

Â

MĂSURI. Intr-un final, Nicu Covaci le-a cerut fanilor să işi ceară drepturile şi, după mai multe huiduieli, oamenii de la sunet s-au indurat să crească volumul in boxe. La binecunoscutul său recital solo, Ovidiu Lipan Ţăndărică a reuşit din nou să-şi rupă beţele, iar pe unul dintre ele l-a aruncat in public. Aterizat in măinile unui agent de pază, băţul a devenit rapid obiect de licitaţie: pănă la urmă a fost adjudecat cu 500.000 de lei vechi. Festivalul Peninsula continuă pănă duminică seara, iar alături de concertul Phoenix, următorul punct de mare atracţie este concertul Locomotiv GT, cea mai renumită trupă rock din Ungaria. Capul de afiş al festivalului este trupa The Exploited din Marea Britanie.

A cincea ediţie

Peninsula este cel mai mare festival din aer liber din Romănia. Aflat la cea de-a cincea ediţie, şi-a deschis porţile miercuri şi ii va ţine pe participanţi in priză pănă duminică noaptea. Concertele debutează simultan pe toate cele patru scene ale festivalului, pe care vor urca 100 de trupe şi 25 de DJ. Pe afiş sunt trecuţi veteranii de la Locomotiv GT, cea mai renumită formaţie rock din Ungaria, Theatre of Tragedy, The Exploited, Altar, Cargo, Direcţia 5, Guerrillas, Hara, Iris, Loredana, Omul cu şobolani, Paraziţii, Sarmalele Reci, Vama, Viţa de Vie, Voltaj sau Şuie Paparude. Accesul la eveniment se face pe bază de brăţări securizate.

×
Subiecte în articol: arte