x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Redeschiderea Galeriei de Artă Orientală la MNAR cu lucrări noi

Redeschiderea Galeriei de Artă Orientală la MNAR cu lucrări noi

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Aug 2025   •   23:37
Redeschiderea Galeriei de Artă Orientală la MNAR cu lucrări noi

Începând de sâmbătă, 2 august 2025, Muzeul Național de Artă al României vă așteaptă din nou în Galeria de Artă Orientală și Galeria de Artă Decorativă Europeană, care revin în circuitul de vizitare după lucrările de reamenajare! În Galeria de Artă Orientală puteți descoperi 90 de obiecte expuse în premieră, selectate din patrimoniul muzeului (MNAR, Calea Victoriei 49-53, etaj 3, intrarea A2).

Program de vizitare:

Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima zi miercuri din lună intrarea gratuită.

Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima zi de marți din lună intrarea gratuită. 
Pentru vizitele ghidate, vă rugăm să faceți o programare la adresa secretariat@art.museum.ro cu cel puțin 7 zile înainte.

 

×