Regina balului

CORESPONDENŢĂ DE LA CANNES Festivalul de la Cannes a ajuns la a 62-a ediţie. Gongul inaugural va bate diseară.

Pentru prima dată în istorie, filmul din deschidere va fi unul de animaţie (american, dar cu vocea lui Aznavour dublând pentru versiunea franceză vocea personajului principal, drept care Aznavour va urca astă-seară faimoasa scară cu covor roşu, covor despre care gurile rele zic că e menit exclusiv să înfrumuseţeze, ca o pată de culoare, Palatul masiv, supranumit "bunker").

La ora scrierii acestor rânduri, festivalul nu şi-a deschis încă porţile, iar oraşul n-a intrat în febrilitatea specifică celui mai mare carnaval cinematografic al planetei. Doar afişul ediţiei şi-a făcut apariţia prin vitrinele unor buticuri nerăbdătoare să constate după volumul de vânzări festivaliere, dacă e criză sau nu...

Afişul festivalului prelucrează o fotogramă din "Aventura" lui Antonioni: văzută din spate, o siluetă feminină, zveltă, vibrantă, cu braţe marmoreene, într-o rochie neagră de seară, în cadrul unei uşi, deschisă spre un ocean de lumină şi spre un peisaj enigmatic... E, categoric, un afiş frumos. Dacă ediţia ar semăna cu afişul, ar fi grozav! Dar cine poate şti?

Deşi, într-adevăr, nimeni nu poate şti (pentru că s-au văzut, în istorie, ediţii cu nume mari şi filme mici), mă hazardez să recunosc că, citind numai câteva dintre numele concurente (Almodovar, Alain Resnais, Lars Von Trier, Michael Haneke, Jane Campion, Ang Lee), am avut sentimentul că va fi o ediţie foarte bună. Ca un joc (un simplu joc, străin de orice ocultism şi de orice logică), dacă ar fi să pariez pe un câştigător al cursei care va începe, aş paria pe un perdant al Cannes-ului (de până acum), Marco Bellocchio (al cărui film se şi cheamă "Vincere"!).

Deocamdată, selecţionerii au anunţat că au vizionat 1.670 de filme din 120 de ţări ca să ajungă la selecţia oficială, cu multiplele ei secţiuni, dintre care, fireşte, cea mai importantă rămâne competiţia. Din păcate, în 2009 nu avem nici un film românesc în competiţie. În schimb, în secţiunea Un Certain Regard avem două: "Poliţist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu şi "Amintiri din epoca de aur" (2h18, Hanno Hoffer, Răzvan Mărculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru). Zic "avem", în sensul în care toată suflarea cinefilă românească urmăreşte Cannes-ul ca pe o partidă în care avem de câştigat sau de pierdut.

Aşa cum toată Franţa, de pildă, e cu ochii pe Patricia Kaas în prag de Eurovision. Toată Franţa apreciază faptul că "Mademoiselle chante la France", deşi evenimentul pică tocmai într-o zi de 16 mai (ziua în care Patricia Kaas nu cântă niciodată, pentru că, de 16 mai, acum 20 de ani, şi-a pierdut mama).

O ştire interesantă despre viitoarea ediţie e că la tradiţionala Gală Amfar, care adună fonduri pentru cercetarea contra SIDA, gală prezentată mulţi ani la rând de Liz Taylor şi de câţiva ani încoace de Sharon Stone, invitatul de onoare va fi Bill Clinton, care, la rândul lui, are un invitat de onoare, nimeni altul decât omul care a descoperit structura ADN-ului, profesorul James Watson, laureatul Premiului Nobel pentru medicină în 1962!

O altă ştire: Gilles Jacob, preşedintele festivalului, omul cel mai important din structura Cannes-ului, din ultimele decenii, a publicat o carte de memorii, "Viaţa va trece ca un vis", cu subtitlul "Citizen Cannes" în care - am constatat citind-o cu sufletul la gură -, nu se fereşte să ironizeze, ca să nu spun să încondeieze, e drept, cu eleganţă, multe dintre figurile care au făcut gloria Cannes-ului.

E, într-un fel, răzbunarea plină de umor a unui intelectual, pe toate toanele şi tonele de capricii ale "monştrilor sacri" cu care a colaborat îndeaproape de-a lungul anilor. Isabelle Huppert, extraordinara actriţă care va fi preşedinta juriului la actuala ediţie, se bucura într-un interviu că volumul a apărut deja, deci a scăpat...!

Isabelle Huppert e actriţa cu cele mai multe selecţii la Cannes, din lume, şi nu doar din cinematograful francez. De două ori a câştigat Premiul de interpretare feminină al festivalului: în 1978 pentru "Violette Noziere" şi în 2001 pentru "Pianista". Când a prezentat la Cannes "Pianista" lui Haneke, şi-a făcut apariţia la gală, având "tatuată" cu majuscule pe braţ şi decolteu o frază din Cioran: "Dumnezeu îi poate mulţumi lui Bach, pentru că Bach e dovada existenţei lui Dumnezeu".

Isabelle Huppert - cotată de mulţi drept cea mai mare actriţă franceză a momentului ş ocupă prima pagină în presa de avanpremieră a festivalului şi e cu adevărat "regina balului". Ceea ce declară actriţa la startul festivalului i se potriveşte, cred, oricui, printre miile de suflete ale Cannes-ului: "E ca şi când aş pleca într-o croazieră, dar nu ştiu nici cine sunt pasagerii, nici cum o să fie vremea. ştiu un singur lucru: Cannes-ul e o extraordinară cutie de rezonanţă care ne oferă mereu noutăţi despre lumea asta".

Aşadar, poate o să aflăm mai limpede "cum stăm", urmărind umbrele pe pereţii Cannes-ului...