Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Brad Pitt a făcut-o. La fel şi Sean Penn, Caroline de Monaco sau Wynona Ryder. Pentru ei a fost gratis, dar acum, pentru modesta sumă de 150.000 de dolari, orice iubitor de artă contemporană poate să pozeze pentru un portret video (însoţit de o coloană sonoră specială) realizat de Robert Wilson, regele spectacolelor de avangardă multimedia.
“Brad Pitt a făcut-o. La fel şi Sean Penn, Caroline de Monaco sau Wynona Ryder. Pentru ei a fost gratis, dar acum, pentru modesta sumă de 150.000 de dolari, orice iubitor de artă contemporană poate să pozeze pentru un portret video (însoţit de o coloană sonoră specială) realizat de Robert Wilson, regele spectacolelor de avangardă multimedia.” Aşa îşi începea revista Vanity Fair (una dintre cele mai prestigioase publicaţii din lume) articolul de fond din numărul special artă 2006, dedicat integral lui Robert Wilson, unul dintre cei mai spectaculoşi artişti vizuali din lume. Wilson e regizor de teatru şi scenarist, dar a lucrat de-a lungul timpului şi ca pictor, coregraf, specialist în design-ul de lumini sau sculptor. În CV-ul lui sînt trecute unele dintre cele mai spectaculoase evenimente artistice şi, nu mai departe de vara trecută, a realizat un show de lumini şi proiecţii video care se amestecau cu actori şi figuranţi, în Piata Roşie din Moscova, colaborînd cu 500 de copii ruşi care şi-au creat propriile filmuleţe pe care le-au expus în faţa preşedintelui de atunci, Putin.
Chiar dacă nu aţi auzit niciodată de Robert Wilson, aţi înţeles acum că e un nume mare din arta contemporană. Ceea ce n-au înţeles şi televiziunile din România. Săptămîna trecută, Robert Wilson a venit în Bucureşti la invitaţia organizatorilor Festivalului Shakespeare, iniţiat la Craiova (şi transferat pentru cîteva zile şi în capitală). Habar n-am cum l-a convis Emil Boroghină, selecţionerul festivalului, pe Wilson să vină aici, tot aşa cum habar nu am de unde a avut banii pe care i-a dat acestui performer, mai ales că este de notorietate faptul că nu face nimic gratis, iar cota sa de piaţă este foarte ridicată. Dar nu-mi imaginam niciodată că va fi convins să vină, că publicul din România va putea să vadă una dintre creaţiile sale, tot aşa cum nu-mi imaginam că televiziunile din România nu vor da măcar o ştire mică, de final de jurnal despre creaţiile acestui domn, cînd ele sînt prezentate la doi paşi de tine.
Citește pe Antena3.ro
Wilson era un subiect bun pentru un jurnalist care s-ar fi documentat niţel, căci viaţa l-a dus şi dincolo de scenă, exact în zona în care se simte cel mai bine: limbajul nonverbal.
A adoptat un copil surd pe care l-a întîlnit pe stradă şi a creat împreună cu el o piesă de teatru inspirat de modalitatea de comunicare nou-creată între tată şi fiu.
De ce mai scriu astăzi despre el, dacă tot a plecat din România? Săptămîna viitoare, joi şi vineri (15 şi 16 mai), la Teatrul Naţional, Sala Mare, îi puteţi vedea una dintre
piese – Femeia mării, după un text de Ibsen. Aşteptaţi-vă să trăiţi o
redimensionare a timpului, căci e maestrul mişcărilor extrem de lente şi al trecerilor spectaculoase pe scala timpului, şi pregătiţi-vă pentru austeritatea gesturilor şi a mişcărilor, chiar dacă în acest caz costumele sînt create de Armani.
Ştiu sigur că, dacă televiziunile ar fi prezentat în orice fel sosirea lui în România şi ar fi ilustrat cu oricare dintre creaţiile lui informaţia respectivă, v-ar fi fost atrasă atenţia asupra acestui nume şi aţi fi avut deja bilete la acest spectacol.
Vă spun însă că se mai găsesc la casa de bilete de la TNB.
