Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Varstele traversate de Adrian Popescu pentru a atinge fără de varsta Poeziei incep de la copilul rătăcitor prin "pulberea lumii", imbătat de apartenenţa la "seminţia de stele" ...
Secretul reanfloririi
Varstele traversate de Adrian Popescu pentru a atinge fără de varsta Poeziei incep de la copilul rătăcitor prin "pulberea lumii", imbătat de apartenenţa la "seminţia de stele" ("odată am ştiut să zbor, odată/ Dovadă n-am, dar imi aduc aminte"), continuă cu iluminări secrete ale celui pariind pe flacără şi cuvant ("cine nu crede in cuvant/ nu crede in el insuşi"), cu strania cutremurare, bland-ezitantă, a unei metafizici incă tulburate de visceralitate, lumina fericită alternand cu penumbra şi prevestind un grăbit crepuscul, o incuibare in sine. Cu privirea tot mai aţintită asupra a ceva "mereu indescriptibil", işi exersează "tăria de a rămane aşteptand pană la capăt", in murmurul tainic al elementelor, şi de a tenta decuparea cărnii muritoare după un "tipar sideral". Delicat, prelins printre lucruri, dar luand mereu seama la fiinţe, işi ţine cu amandouă mainile lipită de chip o mască a sobrietăţii, a morocănoasei, canonicei bune-cuviinţe, a supunerii şi umilinţei. Insă ii alunecă neancetat printre degete un suras şi o şăgălnicie, o copilărire sau o caldă duioşie inţelegătoare. Nimic prefăcut in această imperechere a măştii cu cea mai năucitoare sinceritate. Verticalitatea sa e uşor adusă de umeri, gata să ingăduie plecări şi aplecări, stricteţea poruncilor se indulceşte sub adaosuri metaforale, asprimea ii e prefăcută şi capricioasă ca o femeie. De altminteri, toate locurile de pe harta poeziei sale sunt feminine, ici-colo potenţate de un ambigen androgin. Sărbătoarea, cerul, mila, călătoria, cărţile cu foşnet suav, Poezia insăşi - copila, femeia, inţeleapta, nestatornica, fidela - sunt moduri de a fi ale unui "Ovidiu valah, / menestrel transilvan, / răzvrătit franciscan, / indarjit umbrian, / crelin nesupus". Ne-varsta interioară vede in călătoriile reale sau imaginare ceea ce vrea să vadă. Ochiul deschis inăuntru descoperă "extazul aproape păgan", "fluidul aburos al elementelor conjugate" şi un "gust de Paradis". Poemul e reantoarcere, locurile memoriei sunt, toate, inăuntru, au devenit / au fost intotdeauna rădăcini. Cărările Paradisului terestru au fost dinainte trasate in zboruri onirice de recunoaştere. Confruntarea cu realitatea lor fizică e simplă supunere la reguli de supravieţuire. A.P. este locul comun, cutremurat de o blandă, stăruitoare restrişte, al celor două feţe, amandouă adevărate şi susţinandu-se reciproc - puritatea şi macularea: "un susur de apă curată" şi "malul fierbinte, prefirat printre degete". De aceea, in versurile: "Căzut in păcatul de-a iubi efemerul, / viaţa mea e moartea, ca plată a căderii" imi ingădui o indreptare: "... ca răsplată a căderii".
| CV |
| Născut la 24 mai 1947, in Cluj, poet, dar şi prozator, eseist. Echinoxist din prima generaţie. Redactor-şef al revistei Steaua. Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1979, 1997). Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei, 1989. Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", 2007. Volume: Umbria, 1971; Focul şi sărbătoarea, 1975; Campiile magnetice, 1976; Curtea medicilor, 1979; Suburbiile cerului, 1982; O milă sălbatică, 1983; Proba cu polen, 1984; Vocea interioară, 1987; Călătoria continuă, 1989; Spuma şi stanca, eseu, 1991; Tanărul Francisc, roman, 1992; 1996; Lancea frantă. Poezia lui Radu Gyr, eseu, 1995; Cortegiul magilor, roman, 1996; Italia subiectivă, note de călătorie, 1996; Pisicile din Torcello, 1997; Italia subiectivă, eseuri, 1997; Poezii, 1998; Fără varstă, 1998; Umbria, 2000; Drumul stramt, 2001; Revelaţii. Cuvinte despre poezie, eseuri, 2001; Aur, argint, plumb, 2005. |
| | ||
Anotimp care-ncepi din cojile oului
Adrian Popescu |
