Sa ne cunoastem scriitorii - Petre Stoica

Propaganda comunista ierarhizeaza realitatea intr-un mod primitiv, considerand valoros ce e mai mare si mai vizibil. O cladire gigantica este considerata automat mai importanta decat una de marime obisnuita. Iar metalurgia reprezinta aprioric o stiinta mai demna de respect decat psihologia. Aceasta ierarhizare tendentioasa a elementelor din care se compune existenta a fost sistematic - si cu un remarcabil instinct poetic - respinsa de Petre Stoica, inainte de 1989.

Propaganda comunista ierarhizeaza realitatea intr-un mod primitiv, considerand valoros ce e mai mare si mai vizibil. O cladire gigantica este considerata automat mai importanta decat una de marime obisnuita. Iar metalurgia reprezinta aprioric o stiinta mai demna de respect decat psihologia. Aceasta ierarhizare tendentioasa a elementelor din care se compune existenta a fost sistematic - si cu un remarcabil instinct poetic - respinsa de Petre Stoica, inainte de 1989.
In timp ce visul oricui era sa ajunga in audienta la un prim-secretar pentru a-i cere o casa sau sa-si cumpere, dupa multi ani de asteptare, o masina, poetul nu-si ascundea fericirea de a gasi o margica pierduta in copilarie:
"Pana cand pana cand se intreaba/ gonind cu bicicleta frenetic - / intalneste o vrabie moarta/ intalneste o seara intalneste/ o iarna si o dimineata mijind/ si in sfarsit ajunge la margica albastra/ pierduta in copilarie." (In sfarsit).
In timp ce "viitorul luminos" devenise notiunea invocata obsesiv, poetul se intorcea in trecut:
"Batranii isi amintesc zeppelinul/ batranii isi amintesc radioul cu galena/ batranii isi amintesc aparitia bicicletei in sat/ batranii isi amintesc lucratura fina a selarilor/... batranii isi amintesc rotita brichetei facute din cartus/ batranii isi amintesc pretul exact al tigarilor Plugar/ batranii isi amintesc arcul de triumf din Bucuresti" (Batranii satului)
. Si in timp ce oratorii regimului glorificau mainile marcate de o munca industriala rudimentara (de preferinta batatorite si murdare de ulei ars), poetul le omagia pe cele implicate in alte indeletniciri, aproape uitate:
"Aceste maini care jupoaie un iepure/ aceste maini care dezmiarda coama calului din basm/ aceste maini scufundate adanc in lada cu faina/ aceste maini care aduc un sarpe din clocotul verde al gradinii/ aceste maini care in apa limpede isi scot manusile de lutru/ aceste maini care aprind o tigara foarte ieftina" (Aceste maini).
Timp de trei decenii, poetul aflat intr-un exil voluntar in propria lui tara a celebrat lucruri si indeletniciri insignifiante sau cazute in desuetudine. Delicatele lui versuri au bruiat asurzitoarea poezie oficiala.
Dupa 1989, Petre Stoica se intoarce insa din exil si "insemnarile cultivatorului de marar" (cum isi numea el insusi scrierile la un moment dat) sunt abandonate. Stilul preferat acum este unul al participarii directe la evenimentul istoric:
"Cum sa mai scrii versuri lirice/ in aceste zile cand tanarul martirizat/ e scuipat de surori in spitale/ iar adevarul este carat la gunoi/ in carute trase de cartite iesite la lumina?" (Refuz categoric, din vol. Piata Tien an Men II, 1991).
Cat priveste poeziile sale dinainte de 1989, ele nu si-au pierdut deloc farmecul. Si, in plus, in mod surprinzator, au din nou sensul unui protest, indreptat, de data aceasta, impotriva stupiditatii celor care masoara bucuria de a trai in bani.

CV

Petre Stoica, nascut la 15 februarie 1931 la Peciul Nou, in judetul Timis, are formatie de germanist. Este considerat unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai generatiei ’60, alaturi de Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Mircea Ivanescu s.a. Corector la ESPLA si apoi la ELU (intre 1954 si 1963), devine in cele din urma redactor la Secolul 20 ( unde va lucra din 1963 pana in 1972). In aceasta perioada publica numeroase volume de versuri (Pietre kilometrice, 1963, Arheologie blanda, 1968, Bunica se asaza in fotoliu, 1971 etc.) si traduce in limba romana cartile unor importanti scriitori germani. Timp de mai multi ani traieste apoi retras intr-un sat de pe raul Neajlov, Bulbucata, cultivandu-si gradina. Dupa 1989 vine la Bucuresti si face gazetarie, impunand respect prin curajul atitudinii. Actualmente traieste la Jimbolia, unde in 1995 a infiintat Fundatia Culturala Romano-Germana "Petre Stoica". Volumele sale au fost traduse in germana, sarba, maghiara si slovaca. A primit numeroase premii literare, intre care Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din Romania in anul 2001.