Să ne cunoaştem scriitorii - Un romancier care scrie istorie

Istoria începe la 1900 şi se încheie în anul 2000. E concepută pe autori dramatici, pe care Mircea Ghiţulescu i-a citit cu temei, mărturisind că teatrul îi place mai mult să-l citească decât să-l vadă pe scenă. Autorul volumului scrie despre fiecare dramaturg cu înţelegere, inteligenţă şi mai ales cu farmec literar.

Un romancier care scrie istorie

Istoria începe la 1900 şi se încheie în anul 2000. E concepută pe autori dramatici, pe care Mircea Ghiţulescu i-a citit cu temei, mărturisind că teatrul îi place mai mult să-l citească decât să-l vadă pe scenă. Autorul volumului scrie despre fiecare dramaturg cu înţelegere, inteligenţă şi mai ales cu farmec literar. Lucru esenţial: el judecă autorul în contextul epocii, asumându-şi premisele lui. Altfel, pentru perioada 1945-1989, multe fişe s-ar transforma în rechizitorii sau pamflete. Fără a fi concesiv, Mircea Ghiţulescu "storiseşte", nu acuză.

Istoric al teatrului scris după 1990, este criticul care a dat judecăţile cele mai corecte şi mai profunde. Concluzia lui Mircea Ghiţulescu este că, în literatura română, dramaturgia nu este un gen marginal, că mulţi autori importanţi au fost şi dramaturgi, piesele contribuind la definirea lor ca scriitori. Cu toată apăsarea teribilă a cenzurii înainte de ’89, dramaturgia română există ca parte importantă a literaturii noastre.

Mircea Ghiţulescu este şi romancier. Directorul revistei Drama, personajul nelipsit din jurii, prezident al multor comitete şi comiţii de breaslă, nu ar putea să îşi ducă existenţa ubicuă fără o febrilitate care îl face să fie mai mereu în tren. Ce roman l-ar prinde, dacă nu unul de călătorie?

Romanul Wiener Walzer este o utopie negativă în succesiunea lui Musil. Un muzician în vârstă de 30 de ani, Augustin, pleacă la Viena cu Expresul vestit, care dă nume romanului. Se duce să studieze, să se afirme. Are bilet, paşaport, acte-n regulă, dar... nu mai ajunge. Debarcă înainte de destinaţie într-un oraş provocator de frustrări. Modelul îndepărtat ar putea fi Clujul, binecunoscut lui Mircea Ghiţulescu, ca oraş al studenţiei sale de stâlp al revistei Echinox, un burg de unde, ca şi la Kafka, s-ar zice că poţi pleca. Dar Augustin nu-şi mai poate continua drumul.

Parabola e limpede. Drumul spre (Mittel) Europa se opreşte la jumătate. Pare că poţi fi acolo, că ai părăsit balcanismul Valahiei, dar Viena e departe. Ca şi în celebra Călăuză a lui Tarkovski, camera visată e aproape, dar n-o poţi ajunge mergând de-a dreptul.

Augustin este "omul suspendat", dar ceea ce trăieşte e, oricum, viaţa lui. Sejurul forţat e o iniţiere. Are contactul cu puterea, întâlneşte dragostea, are idealuri şi luptă pentru ele. Din nou parabolă clară: dacă nu ajungem să ne şcolim la Viena visată, învăţăm la aceea care ne este dată de destin. Nu aflăm în final dacă Augustin va ajunge la Viena după acest purgatoriu.

În romanul lui Mircea Ghiţulescu foarte reuşite sunt dialogurile, ceea ce ne aminteşte că autorul a scris cândva şi teatru. Îndrăzneţ într-un fel şi savuros e procedeul de a intitula autoironic capitolele. Avem un prozator abil şi jucăuş, un roman actual, deşi nedatat şi nesituat precis.

Mircea Ghiţulescu ne spune o poveste nici veselă, nici tristă despre trenul din care, chiar dacă nu-l pierzi, poţi cădea şi despre luminiţa vieneză de la capătul unui tunel care nu se mai termină.

• Horia Gârbea

CV

Mircea Ghiţulescu s-a născut la 14 august 1945 în comuna Cuca, Argeş. A absolvit studii de filologie la Cluj, este doctor în estetica teatrului. A fost ziarist, director de teatre şi secretar al Uniunii Scriitorilor. În prezent e consilier la Uniunea Scriitorilor şi  director  al revistei Drama. A publicat sute de cronici de teatru, volume de istorie literară şi trei romane. A fost distins cu trei premii ale Uniunii Scriitorilor şi cu Meritul Cultural în grad de ofiţer. Mircea Ghiţulescu a avut vreme, printre romanele pe care le-a scris, printre sute de cronici teatrale şi alte activităţi obligatorii, să scrie Istoria dramaturgiei româneşti (2000) şi una a regiei de teatru în România (Cartea cu artişti – 2004).


Privit când dintr-o parte, când din cealaltă, n-ai crede că e una şi aceeaşi persoană. Pare o creatură cu două feţe: din stânga o brută cu obrazul stâlcit, cu ochiul holbat şi privirea haină, din dreapta un bărbat trecut de prima tinereţe, cu privirea cuceritoare şi senină.
Mircea Ghiţulescu