SĂ NE CUNOŞTEM SCRIITORII / Dan Perşa - Oasele mari ale Bunului Dumnezeu

Într-o epocă în care nu ducem lipsă nici de romane bune, nici de romancieri talentaţi, Dan Perşa atacă fără îndoială podiumul. Romanul lui, Război ascuns, uimeşte cu toate că este oarecum în linia primului său roman, Vestitorul, care ne vestea apariţia unui prozator important.

Fantezia lui Dan Perşa este egalată numai de umorul său. Scriitura este densă, fraza e plină de simboluri, false şi adevărate citate, arhaisme şi cuvinte imaginate de autor. Şi totuşi o carte a sa se citeşte uşor, pentru că are poveste. Romanul Război ascuns se compune din mai multe părţi, povestiri bengoase, cum le numeşte scriitorul. Acestea sunt oarecum autonome. Şi chiar în interiorul lor se deschid, ca sertare, atâtea întâmplări, atâtea nuclee epice, unele urmând a fi dezvoltate, altele nu, încât cartea poate fi citită şi pe sărite, şi începând de oriunde. Aş pune pariu că, deschizând şi citind o pagină la întâmplare, un cititor normal va fi sedus şi va parcurge toată cartea. Dan Perşa are imaginaţia luxuriantă a lui Garcia Márquez, personaje memorabile şi o bogăţie lingvistică de invidiat. Despre Război ascuns spuneam la apariţie că un astfel de roman se scrie încet şi greu. Presupuneam că nu vom beneficia prea curând de un nou roman al lui Dan Perşa de o asemenea complexitate.

Şi totuşi, după numai doi ani, apărea la Editura Cartea Românească un nou roman:  Cu ou şi cu oţet. Acţiunea acestuia se petrece în Bucureşti, unde, în timpul excavaţiei pentru o construcţie, se găseşte un metatarsian uman gigantic, apoi întregul schelet al unei făpturi îngropate sub oraş încât palma dreaptă e pe la Piaţa Unirii şi cea stângă pe la Piaţa Presei. Ale cui să fie oasele, se întreabă paleontologul Cedric şi nu numai el.

Concluzia care se trage este că marile oseminte aparţin lui Dumnezeu. Consecinţele se pot închipui: lumea, şi aşa nebună, a României înnebuneşte chiar de tot.

Fantezia dezlănţuită a lui Dan Perşa, umorul său când grotesc şi negru, când carnavalesc ne dau cel mai atractiv şi cel mai profund roman al acestui prozator. Timid şi retras în viaţă, Dan Perşa este tot mai dezinvolt în scris şi ajunge să se arate un scriitor-orchestră. Roman ironic, parodic, cu planuri vaste, dar şi surprinzătoare, Cu ou şi cu oţet provoacă şi încântă prin ingeniozitatea mobilizată pe deplin a autorului. Frescă socială, poem în proză sarcastic, amintind de Cimitirul Buna-Vestire al lui Arghezi, textul e şi o parodie a cărţilor generaţiei autorului de la care el împrumută cu nonşalanţă titluri şi personaje caricaturizate cu înflăcărare şi haz. Dincolo de această dimensiune livrescă, romanul rămâne coerent în faţa unui cititor inocent care va reţine în primul rând  epicul şi umorul, grotescul  personajelor şi al situaţiilor. Titlul e ambiguu: cu ou şi cu oţet îşi face Perşa contemporanii şi confraţii, dar ouăle şi oţetul fac parte din recuzita crucificării lui Iisus. Când totul pare dinamitat de descoperirea lui Cedric, speranţa renaşte: se descoperă un metatarsian şi mai mare, care singur ajunge de la Bucureşti la Sofia, fiinţa care l-a avut ar fi avut capul pe Lună, poate acela e adevăratul Dumnezeu, mort şi îngropat sub Lume. Dar, ne face cu ochiul Dan Perşa, ce mai contează asta în lumea în care nimic nu mai contează! O carte nebună, plină de veselie şi tristeţe, un roman total al unui autor care nu trebuie ocolit. (Horia Gârbea)

CV

Dan Perşa s-a născut la Gherla în anul 1960. De profesie inginer, a fost  redactor, apoi secretar general de redacţie al revistei Tomis din Constanţa. Din 2006 s-a stabilit la Bacău, unde este redactor al revistei Ateneu. A debutat editorial în 1997 cu romanul Vestitorul. Alte romane: Şah orb... (1999); Război ascuns (2005); Cu ou şi cu oţet (2007). A publicat volumul de poezie Epopeea celestă (1999). În curând, la Editura Cartea Românească va apărea romanul Cărţile vieţii.

Şi care e adevărul fiinţei: piatra albă sau alveolele de beznă?

Sau, dacă mai ales cămările de întuneric sunt adevărul ei, atunci alveolele, găurile din fiinţa ca un şvaiţer, ele alcătuiesc de fapt piatra, sunt materia însăşi. (Dan Perşa – Cu ou şi cu oţet)

Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România