Secvente din 2006, partea a II-a

Nu poti sa asezi oamenii in clasamente daca nu ii pui sa concureze dupa criterii clare, cum se intampla in sport, de exemplu. In orice forma de arta/cultura, clasamentele ar trebui sa existe doar daca masoara numarul spectatorilor care s-au bucurat de creatia respectiva.

Nu poti sa asezi oamenii in clasamente daca nu ii pui sa concureze dupa criterii clare, cum se intampla in sport, de exemplu. In orice forma de arta/cultura, clasamentele ar trebui sa existe doar daca masoara numarul spectatorilor care s-au bucurat de creatia respectiva. E motivul pentru care, in locul unui top romanesc despre oameni, intamplari, muzici, filme si orice altceva ati mai citit in jurnalul de fiecare sambata, scriu secvente traite/descoperite anul trecut ce duc la concluzii mai puternice decat multe clasamente.

S-a indreptat politicos catre Florica Ichim si Tompa Gabor, intinzandu-le mana si spunandu-si numele. Statuse cateva minute la capatul mesei fara ca respectivii sa-l bage in seama, desi venise acolo pentru a sustine o conferinta de presa comuna, iar doamna Ichim era mediatorul. Dupa ce-au dat mana, cei doi si-au continuat discutia privata fara sa para ca au habar pe cine tocmai au cunoscut. El s-a asezat apoi la locul lui, unde intre timp sosise si Ada Milea, si a indurat politicos cea mai tampita conferinta de presa pe care am vazut-o vreodata. Cu o mediatoare fumand vulgar, vorbind vulgar si exprimandu-si frustrarile, fara sa-i pese ca nu despre ea era vorba in conferinta aia de presa. Alexander Balanescu, unul dintre cei mai modesti geniali muzicieni (intamplator cu radacini romanesti), fata in fata cu mitocania autohtona. Era la Sibiu, in timpul festivalului de teatru.

In dimineata vizionarii celui mai recent film al sau mi-a spus: "Stii, eu sunt de vina pentru problema de aseara. M-am intalnit cu el pe hol si-am ras de cum era imbracat". In seara precedenta avusesem o problema cu unul dintre actorii din filmul lui pe care-l pozam intr-un pictorial atipic si care nu voia sa imbrace anumite haine. Sunasem PR-ul sa rezolve problema, iar PR-ul il sunase pe regizor. Asa venise sa repare ce stricase tot el cu cateva minute inainte, fara ca noi sa stim. Acolo, la sedinta foto, n-a zis nimic. A doua zi, cu o sinceritate minunata, a venit cu marturisirea ca sa aseze lucrurile asa cum fusesera de fapt. Radu Muntean, domnul care a disecat pe pelicula revolutia decembrista ca sa ne arate, cu aceeasi sinceritate, ce avem mai absurd si mai tampit in noi.

"Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om. Orice om poate sa treaca de la valorile pe care le ating unele senzatii, de orice natura ar fie ele, la transcenderea senzatiilor. Aceste senzatii nu se pot transmite. Eu pot sa trezesc in dumneata nevoia de a face muzica. Cand te misca ceva, cand corelezi astea, poti sa-ti doresti sa faci muzica, asa cum am facut si eu. Muzica nu corespunde unei forme de a fi, muzica e o devenire, e ceva, naste, creste, ajunge la un punct de maxima expansiune si moare, ca o planta, ca un sentiment, ca orisicare alta intalnire omeneasca. Dumneata vrei sa fixezi ceea ce te-a impresionat candva, lupti sa pastrezi in dumneata posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispozitie elementele cu care intretii stadiul ala de euforie. Asta e arta." Sergiu Celibidache, dintr-o inregistrare primita de la Ada Milea.

Saptamana viitoare, partea a III-a, ultima, a secventelor din 2006.